A 6-a Bienală de Artă Ceramică pune mai multe întrebări decât rezolvă. Tehnologia actuală devine extrem de signifiantă artelor şi meseriilor. Bienala, deschisă în Tel Aviv, la muzeul Eretz Israel, încearcă să cerceteze designul ceramic actual, relaţionat la tehnică şi tehnologie. Graniţa dintre metaforic, critică, material şi funcţional se dizolvă în cercetare şi metodă. Relaţionarea lumilor pune faţă în faţă tradiţia manuală cu noile descoperiri, cum ar fi de exemplu: robotica, mass-media, producţia, mediul digital, tipografia tridimensională. Apar legături între tehnica nouă (high-tech) şi cea de jos, nesofisticată (low-tech). În toate domeniile posibile, natura şi cultura, individul şi societatea, sunt afectaţi de dialogul acestor tehnologii. De Chirico ar fi privit cu enormă mirare coşurile de fum executate din ceramică, acoperite cu glazuri semi-metalice, ca un ecou modern al picturilor sale metafizice. (Artist: Guy Jana)
Noile materiale cer experiment, în formă, textură şi mesaj. Expoziţia subliniază dilema artistului şi flirtul său cu materiale şi medii cum ar fi electronica, lumina, materiale plastice, sunetul şi vibraţia. Exponatele ne demonstrează evoluţia tehnică şi conceptuală a artistului contemporan. Nimic nu mai este văzut ca un obiect vectorial cu un singur scop bine definit, ci produsul artistic se adresează mai multor simţuri şi funcţii simultan. El produce sunet şi lumină sau provocă, vizând atenţionarea celor din jur.
Meira Una plasează portrete în vase destinate fructelor sau nucilor. Portretul ascuns sub conţinut apare ca o surpriză, la epuizarea fructelor consumate, care la început acoperă imaginea.
Fundul unor farfurii este folosit ca decoraţie suplimentară sau ca suport al unor amintiri familiale, după cum ne arată Eitan Gross.
Einat Cohen (panou numit Pixilaţie) foloseşte transparenţa porţelanului pentru a produce un perete iluminat, la întâmplare, de o serie de leduri „ascunse” în sânul lucrării. Din când în când luminile îşi schimbă culoarea şi locul în spaţiu, ferestrele stinse sau luminate fiind în perpetuă alternanţă.
Ce distanţă păstrează artistul contemporan de roata olarului, care timp de mii de ani a produs doar vase utilitare? Iată o provocare a postmodernităţii.
Găsim în expoziţie piese tratate monumental, dar şi minimalist, efecte vizuale, dar şi mesaje ascunse în spatele unei estetici ce aparţine societăţii în care trăim. Porţelanul bunicii, cândva baroc, cu un aer romantic, decorând saloanele pline de crinoline, este acum decorat în culori metalizate sau cu aur strident. Prinţesa nu mai poartă în mână celebrul evantai de porţelan, ca pe vremuri, ci o extravagantă mitralieră, mânuită la fel de graţios ca acel evantai de acum 150 de ani ce aparţinea societăţii aristocrate vieneze. Timpurile se schimbă şi nu în bine. Acest lucru a fost descoperit chiar şi de grecii antici.
Schimbările sunt cruciale şi, acum, artistul nu se mai poate limita la o lume singulară. El este nevoit să îmbine designul cu noile materiale specifice societăţii moderne şi postindustriale, în nevoia de sofisticare estetică. Curatorul expoziţiei Kineret Palti a ales voit produse ceramice industriale şi ale artei tradiţionale din domeniul ceramicii, cele două ramuri fiind prezentate la un loc, graniţele fiind dizolvate. Între prezentul trivial şi sublim nu mai putem trage o linie clară, de demarcaţie, arta, spectatorul şi tehnologia contopindu-se într-un singur trup al esteticului. Găsim în expoziţie expresia unei zicale la modă, larg folosită: „mai puţin este de fapt mai mult”. Ceramiştii par intrigaţi de formele simple. Întâlnim volume clare şi simţim nevoia de subtilitate, toate acestea exprimate prin reducerea formei la esenţă. O mare plăcere, pentru a intra în tainele făuritorilor artei, o simţim când ni se spune cum este făcută, de aici şi fascinaţia de a privi roata olarului şi a asista la naşterea obiectului, care ia fiinţă sub ochii noştrii curioşi.
Un obiect care ne induce sentimentul rotaţiei este seismograful ceramic al lui Rahel Menashe Dor. Cilindrii impecabili, care sunt simboluri al coşurilor monolite ale unor fabrici ce zgârie cerul, pentru a invoca motive ecologice, derivă din creaţia lui Avner Singher.
Ca şi sculptura, ceramica invită privitorul să-şi folosească simţul tactil. Este o nevoie a amatorului de ceramică să o atingă, să-i simtă răceala, suprafaţa, formele. De cele mai multe ori contactul direct este interzis de eticheta „Please don’t Touch”, care te ţine departe de plăcerea atingerii. Îmi amintesc de bucuria unui critic de artă, care la Paris fiind, a reuşit să mângâie „domnişoara Pogany”, al lui Brâncuşi, într-un moment de neatenţie a gardianului. Era fericit şi mulţumit. „Statuia mi-a vorbit”, a adăugat extaziat amatorul de tactil. Ceramica vorbeşte vizitatorului la propriu. Iată această construcţie complexă „Dear John” aparţinând studentului Zemer Peled de la Academia Bezalel. El îmbină materialul ceramic, finisat şi glazurat în culori metalice, cu proiecţia audio vizuală.
La celălalt capăt al experienţei tactile, Eva Avidar ne invită la reevaluarea sentimentului. Un gândac de bucătărie, realizat la o „super-scară”, cu detaliile bine precizate, ne îmbie să-l mângâiem. Probabil că nu! Reflexul de repulsie automată anulează sentimentul, dar nu ne împiedică să admirăm precizia sculpturii ceramice şi arta perfecţiunii de a îmbina armonios diverse materiale.
Malli Dolingher „conecteză” ceştile de cafea între ele. Textul aplicat digital circulă pe obiecte. Austeritatea este desfiinţată şi funcţionalul capătă o altă dimensiune, amintindu-ne că la o cafea se leagă un dialog sau prietenie şi, de ce nu, destine.
Ronit Baranga în compoziţia „Circuitul Electric” montează fire între vase şi ceainic, fizica şi arta contopindu-se într-o metaforă a conectivităţii care ne guvernează existenţa.
Materiale combinate, într-un un mix filosofic, sunt prezente şi în lucrarea „Corecţie”, aparţinând artistei Varda Yatom. Găsim aici un amestec de materiale ceramice, o tablă de cupru, cauciuc şi negru de fum, asamblaje care produc prin acest cuplu de păpuşi rebutate, de tristă expresie, după o încercare de „cârpeală” pripită, un rezultat ce pare consecinţa unei reparaţii nefericite.
Până şi sexul, anunţul erotic, revistele cu conţinut pornografic îşi găsesc ecou în expoziţie. O farfurie decorată, folosind o bază de porţelan turnată în negativ, cu un colaj inspirat din reclamele fetelor, realizată prin tehnică fotografică pe o emulsie ceramică fotosensibilă, devine mesaj a unei lumi „bombardate” de pornografie în lucrarea lui Yael Jarzin.
Dar, cum modifică artistul destinaţia obiectului? Soluţiile sunt infinite. Iată cum, de exemplu, cănile de cafea secţionate devin suport pentru cărţi sau reviste. O librărie ar expune noile apariţii folosind ceştile de cafea? Probabil că da, cine nu a stat la o cafea cu o „lectură” în mână? Dar cana şi farfurioara sunt aproape acoperite de revista de modă! Mesajul este dependenţa culturală de lectură ca dorinţă de simulare şi stimulare. (Autor: Sahar Batsry)
Orly Montag reface din porţelan turnat „six pack”, sticle de coca-cola sau apă minerală, decorate cu mânere, construind o fabulă despre protestul frecvent ale consumatorului care nu se descurcă cu sarcina de a căra greutatea acestei poveri, în drum spre casă.
Ceramica industrială este ilustrată de o construcţie high-tech, din lemn, metal şi coaste realizate din material ceramic, sugerând un suport de baie sau modelul negativ al unui vas care ţine lichide. De remarcat este ritmul compoziţional, asemănător cu cel folosit în arhitectură. (Autori: Udi Kramsky & Shiri Shamir)
Gal Yaari se ocupă cu grafica digitală aplicată pe ceramică. Eventuale dale sau piese încastrate în tencuială sunt acoperite cu fotografii, în care pune accent pe detaliu, inspirând o fineţe ce pare imposibilă de realizat manual.
Formă şi textură, materiale ancestrale, produse moderne, inteligenţă, gândire la rece în faţa computerului, toate acestea arată o artă ceramică în continuă evoluţie. Ce învăţăm de la sfârşitul Renaşterii sau Postmodernismului? Arta ceramică este suma multor meserii, care ne modifică viaţa şi, mai ales, felul în care trebuie să o înţelegem. Uneori eşecul şi dezamăgirea sunt în atenţia artistului. Aceste figurine sunt într-un dialog despre complexitatea trupului uman şi deconstrucţia lui. Rupt, dezmembrat, reconstituit, exponatul ne sugerează straturile mentale parcurse în înţelegerea subiectului, procesul cognitiv prelucrat de emoţie şi gândire.
Bienala din Tel Aviv ne demonstrează că în spatele fiecărei piese există un sufet, un mod de interpretare şi de prelucrare a mesajului care nu este gratuit, ci gândit şi desenat cu precizie. Meseria şi tradiţiile, funcţionalul şi gustul pentru frumos, în balanţă stând tehnologia care cere reconstrucţie, un design de tip nou şi adaptare la progres, toate se îmbină în cadrul expoziţiei din cadrul bienalei. Energia creatoare curge între arte şi practica din viaţa cotidiană, manifestul zilei fiind amestecul celor două, acceptarea şi reciclarea. Oamenii admiră şi colecţionează ceramică. Multitudinea de activităţi în care folosim ceramica ne defineşte speţa. Ceramica este o acţiune afectivă şi sentimentală deopotrivă. Îmi aduc aminte de mama mea care aranja minuţios în zilele de vineri florile, într-o vază veche, o amforă modestă de pământ pictată. La finalul acestei operaţiuni mângâia vaza că pe un prieten drag. Arta ceramicii, aşa cum o percepem, veche şi nouă, reţine pulsul schimbării, trecând prin procesul de transformare a pâmântului maleabil, care prin foc devine rigid, în confruntarea cu eternul. Există un privilegiu în a produce obiecte ceramic. Timpul este îndurător cu arta. Pot trece sute sau chiar mii de ani care să nu altereze obiectul, spiritul său fiind acolo, întipărit ca un ecou al unor oameni şi epoci.
(Text şi foto: Adrian Grauenfels)
artavizuala21 