
Accademia di Romania in Roma inaugureaza miercuri, 23 mai 2012, orele 19, expoziţia internatională „SPAZI APERTI X”, o platforma de dialog între academiile şi institutele culturale străine prezente în Capitala Italiei, creată cu scopul de promova un eveniment colectiv de artă contemporană unic în felul său la Roma.
Cea de-a X-a ediţie a „SPAZI APERTI”, curatoriată de Eleonora Farina, se prezintă sub forma unei expoziţii precum şi a unei serii de evenimente paralele, la care se adaugă o dezbatere/prezentare (18 mai, orele 10.30 – Palazzo delle Esposizioni). Această conferinţă, dorită şi coordonată atât de către Societatea Speciala Palaexpo cât şi de către Accademia di Romania in Roma va prezenta reţeaua instituţională a proiectului (care în acest an prevede o participare majoră), punctând cei 10 ani de activitate desfăşurată împreună.
Expoziţia are 2 parteneri de onoare: Societatea Speciala Palaexpo – Palazzo delle Esposizioni di Roma şi Târgul de Artă Contemporană ROMA – The Road to Contemporary Art.
Organizată în spaţiile expoziţionale ale Accademia di Romania, „SPAZI APERTI X” va găzdui lucrările a aproximativ treizeci de artişti internaţionali, rezidenţi în 12 academii şi institute culturale din Roma, şi o mică selecţie de invitaţi speciali, câţiva dintre cei mai interesanţi expozanţi din ultimele nouă ediţii.
Prin cele 40 de lucrări, „SPAZI APERTI X” va aprofunda legătura indisolubilă dintre figura artistului şi situaţia social-politică dificilă din prezent. La aproape 100 de ani de la reflecţiile filozofului rus Mikhail Bakhtin despre imaginaţia dialogică, astăzi, mai mult că niciodată – într-un moment de profundă criză economică şi socială – devine esenţială punerea în discuţie a obiectului artistic, nu numai ca rezultat creativ dar şi ca rezultat al diferitelor forţe centripete.
Ca de obicei, „SPAZI APERTI X” propune o serie de evenimente paralele care vor menţine expoziţia vie de-a lungul celor trei săptămâni de deschidere. Programul prevede, în afara conferinţei urmate de un video screening la Palazzo delle Esposizioni, o conferinţă de prezentare a universului artistic al academiilor străine ţinută de Valerio Rocco Orlando, adaptarea teatrală a piesei „Marinarul” de Fernando Pessoa (regia de Carlo Nesler şi Teodora Elena Madasa), o performanţă a dansatorului Manuel Pelmuş şi două concerte (unul susţinut de românul Cos Mir şi unul al englezului Scanner).
Catalogul „SPAZI APERTI X” în limba engleză şi cu distribuire internationala, este realizat de către Archive Appendix – Berlin.
Artişti participanţi (bursieri în rezidenţă):
Robert Fekete, Sorin Scurtulescu, Sergiu Toma, Claudia Zloteanu (Accademia di Romania in Roma), Seda Gubacheva (Accademia del Belgio Roma), Colin Darke, Nicholas Hatfull, Laure Prouvost (Accademia Britannica a Roma), Magnus Frederik Clausen, Rasmus Høj Mygind, Jacob Jessen, Line Kallmayer, Marie Rømer Westh (Accademia di Danimarca), Rémy Yadan (Accademia di Francia a Roma Villa Medici), Jeanne Faust, Philipp Lachenmann (Accademia Tedesca Roma Villa Massimo), Nóra Bujdosó (Accademia d’Ungheria in Roma), Mia Fryland & Flemming Lyngse, Andrea Lange, Janne Malmros (Circolo Scandinavo), Ana Rewakowicz (Studio del Québec a Roma), Manuel Gorkiewicz, Bernadette Huber (Forum Austriaco di Cultura Roma), Laurent Faulon, Luc Mattenberger, Marcel Saegesser (Istituto Svizzero di Roma), Sonia Navarro, Belén Rodríguez González, Jorge Yeregui Tejedor (Real Academia de España).
Oaspeţi speciali:
Geta Brătescu, Lia Perjovschi (Romania), Kate Gilmore (Spazi Aperti 2008 – Accademia Americana a Roma), Myriam Laplante (Spazi Aperti 2009 – Delegazione del Québec a Roma), Lars Laumann (Norvegia), Astrid Nippoldt (Spazi Aperti 2006 – Accademia Tedesca Roma Villa Massimo.
www.spaziaperti.org