Ascensiune cu probleme


Instalaţia lui Anish Kapoor de la Bienala de la Veneţia a întâmpinat probleme

Opera artistului indian Anish Kapoor intitulată Ascension este una dintre piesele centrale ale Bienalei de la Veneţia din acest an. Lucrarea, o coloană de fum înălţându-se de la podea către un ventilator extractor montat în plafonul Basilicii di San Georgio, o biserică veche aflată pe o insulă separată, exprimă ideea „imaterialului devenind obiect”, conform artistului.

Vizitatorii expoziţiei la vernisajul de marţi, 1 iunie, au fost nedumeriţi după ce o coloană de fum precum o tornadă a ţâşnit, eliberând un şuvoi estompat de vapori, care s-au dezintegrat după numai câţiva metri. Un purtător de cuvânt al artistului a declarat că personalul din spaţiul expoziţional a fost nevoit să închidă porţile, după ce lucrarea a produs mai puţin fum decât în mod obişnuit. Tot el a afirmat că este vorba despre o lucrare subtilă, „deschisă intrepretărilor”.

Un profesionist dintr-un muzeu important a văzut lucrarea producând mai puţin fum şi a încercat să o apere de criticile care i s-au adus. „Cred că este foarte complicat în cazul lucrărilor destinate unui anumit spaţiu. Ele trebuie să trăiască şi să respire în acel spaţiu, iar vernisajele nu sunt întotdeauna replici ale felului în care piesa o să arate în timpul întregii expoziţii. Sunt sigur că în timpul bienalei experienţa va fi copleşitoare.

Site-ul Bienalei numeşte opera „un exemplu clar al acelei ramuri din arta contemporană care nu îşi doreşte să surprindă, ci vrea să ofere punctul de pornire pentru reflecţii asupra problemelor actuale şi delicate.”

În lucrările mele, devine neclar ceea ce este şi ceea ce pare numai că este. Ceea ce mă interesează este ideea de imaterialitate care devine obiect, exact ce se întâmplă în Ascension: fumul devine o coloană. Prezentă, de asemenea, în această lucrare este ideea despre Moise care urmărea o coloană de fum, o coloană de lumină, în deşert”, spune Anish Kapoor.
Proiectată de Andreea Palladio în 1565 şi finalizată de elevul său Vincenzo Scamozzi în prima decadă a anilor 1600, este pentru prima dată când Basilica este folosită pentru a găzdui o lucrare de artă contemporană. Ascension a fost expusă pentru prima dată în galeria italiană San Gimignano în 2003.
SURSA: The Independent via Artmark.

Lasă un comentariu