Atelierul lui Adrian Sandu s-a mutat în incinta unei galerii

10Adi SanduAdrian Sandu nu face nimic din ceea ce se obișnuieşte atunci când vine vorba despre o expoziţie. Acest running space, work in progress, instalaţie – sau orice altceva – este mai degrabă pentru el o mişcare, în primă fază pe orizontală, între birou-studio-atelier şi încăperea destinată. Punctul terminus al acţiunii îl reprezintă recrearea fostului spaţiu de lucru într-o locaţie nouă. Remodelarea spaţiului de lucru autentic presupune spontaneitate, lipsa teatralului şi căutarea firescului de fiecare zi. (aradculture.ro).

2Adi Sandu„Aş vrea să pot fi în altă parte” este un asemenea proiect inedit a cărui vernisarea a avut loc vineri, în sala 24 aprilie, în Sala Ovidiu Maitec din Arad. Expoziția poate fi vizitată timp o lună.

9Adi Sandu

Adrian Sandu s-a născut pe 17 septembrie 1968 la Arad. A urmat, între anii 2005 – 2006, cursurile Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte – Secția grafică, după care a făcut, în anul 2011, un master în grafică, fiind, în prezent, Doctor în Arte. Este membru al următoarelor organizațiilor artistice: UAP (din 1997), A.I.A.P. Paris (2001) și Kinema Ikon group (2000).

 Adrian Sandu: Mi-am ales „grup ţintă” publicul larg

7Adi Sandu

Andrei Rosetti: Adrian Sandu, atelierul tău funcţionează, începând de vineri 24 aprilie la o nouă adresă. Poţi să ne spui ce s-a întâmplat şi de unde a pornit proiectul acesta?

Adrian Sandu: Da. 🙂 Totul a început în atelierul/birou pe care îl ocup în cadrul Secţiei de Artă a Complexului Muzeal din Arad, acum câţiva ani, când unii prieteni şi colegi mi-au vizitat atelierul şi s-au arătat tot timpul încântaţi de ceea ce vedeau. În timp ideea a prins contur. (Impulsionat fiind şi de Diana Marincu. Ea mi-a sugerat expunerea unui atelier în incinta unei galerii de artă). Astăzi, proiectul s-a concretizat şi este pus în operă în Sala „Ovidiu Maitec” a Muzeului de Artă din Arad, cum ne place să o numim.

13Adi Sandu

– Ce poate vedea publicul care trece pragul atelierului, mutat pentru o lună în această sală?

– Am gândit aceast proiect sub forma unei instalaţii de proporţii, care să conţină un material cât mai divers din ultima perioadă de creaţie. Divers, deoarece eu la origine sunt grafician (gravor), şi, deşi nu consider că am trădat profesia, în timp am avut curiozitatea să-mi diversific aria preocupărilor şi în sfera picturii. Cu alte cuvinte materialul conţinut în acest work in progress îl reprezintă: colajul, grafica, gravura, pictura, obiectul expuse împreună sau doar stocate. De fapt am încercat realcătuirea spaţiului meu de lucru care să debordeze acel aer/atmosfera proprie atelierului. Motivul? Consider că omul de rând nu are prea des ocazia să intre în contact direct cu acel spaţiu special în care un artist activează, acesta fiind de regulă frecventat de catre colegi de breaslă, critici sau colecţionari. Pornind de la această idee, mi-am ales un „grup ţintă” din rândul publicului larg şi mi-am deschis larg porţile atelierului.

3Adi Sandu

– Vei lucra realmente în perioada următoare în muzeu? Cu public? Putem să îţi facem o vizită?

– Da, acest spaţiu nou creat, nu l-am gândit inert, doar expus şi gata, ci ca pe unul real, viu în care să lucrez efectiv. Deşi sunt uneori „conturbat” de grupuri de elevi sau studenţi pot lucra expus foarte bine, şi bineînţeles astept cu bucurie pe oricine doreşte să calce pragul atelierului.

– Te-ai format ca grafician. Am văzut că încerci diverse medii de exprimare şi tehnici variate. Tehnici consacrate din domeniul graficii, tehnici mixte… mai nou te preocupă pictura în ulei. Cum a fost (re)întâlnirea cu acest univers? De ce pictura în ulei?

– Fără falsă modestie, cred că graficienii sunt o categorie de artişti mai speciali, deoarece sunt cei mai predispuşi înspre improvizaţie şi experiment, poate, astfel, am fost la rândul meu tentat tot timpul de tehnicile mixte şi ceea ce numim de o vreme new media. Dar cu pictura a fost altceva, a fost tot timpul un ideal al meu neîmplinit, o dorinţă ascunsă, pe care parcă o ţineam pentru atunci când voi fi bătrân „artist la pensie”. Dar se pare ca nerăbdarea şi-a pus amprenta pe spiritul meu creator şi nu mi-a mai lăsat răgazul scontat.

11Adi Sandu

Dar, întrebarea e bună, De ce pictura? Sigur, puteam să aleg sculptura, dar cred că lupta cu volumul nu este astăzi un ideal pentru mine. Am ales pictura, pentru culoare, dar paradoxul nu a întârziat să apară deoarece amprenta graficianului care trăieste mai mult între alb şi negru se resimte. Chiar şi în lucrările pe pânză din ultima perioadă lipsa picturalităţii şi a unei abordări specifice pictorului sunt evidente.

– Ce urmează în agenda ta? Proiecte recurente? Proiecte noi?

– De fiecare dată, în ultima perioadă, cănd închei un proiect, îmi propun o reîntoarcere temporară la gravură, o nouă abordare a acestei tehnici, dar cred că s-a produs un blocaj în mintea mea legat de acest subiect. Cumva cred că este vorba despre refuzul de a mă confrunta din nou cu tehnica în defavoarea artei pure, pe de o parte şi pe de altă parte, simt o îndepărtare de arta multiplicabilă, realizată în serie. Cred că aceasta a fost pentru mine de fapt marea miză, căutarea unicitaţii produsului de artă.

5Adi Sandu

Tot mai mult ma gândesc la o continuare a acestui proiect, aşa cum de altfel o sugerează chiar titlul „I WISH I COULD BE SOMEWHERE ELSE”, o transpunere a atelierului după o perioadă de lucru, într-o nouă locaţie, poate la galeria ArtYourself din Bucureşti… poate o reîntoarcere la colaj pornind de la pictură… poate o nouă provocare ce ar putea veni din zona noilor media (având în vedere ultimul proiect din acest an în care voi fi implicat din punct de vedere organizatoric: „e-story – trienala internaţională de ex libris virtual Arad 2015”).

Interviu realizat de Andrei Rosetti

Grupul NOIMA după vernisajul expozițiilor de la Brașov

foc (1)FOC
Librăria Cărtureşti Braşov
4 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015

Din interior (5)DIN INTERIOR
Spaţiul expoziţional al Ordinului Arhitecţilor Braşov
4 decembrie 2014 – 18 decembrie 2014

Grupul Noima – a fost întemeiat în 2003, de pictorii Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman, Sorin Neamțu și Sorin Oncu. Noima a debutat expozițional în 2004 la Cafeneaua Literara Joys din Arad în componenţa amintită. În același an la Galleria 28 din Timișoara are loc prima expoziţie sub titulatura NOIMA.
Actualmente activează în Gruparea Noima, Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteș.

foc (5)

Sorin Scurtulescu – Timişoara

Noima a însemnat o perioadă de căutări postuniversitare, apoi un efort documentar – ciclul Adnotărilor. Ce se întamplă acum?

După 10 ani de la prima expoziţie a grupări NOIMA avem câteva concluzii. Avem o strategie individuală şi de grup. Azi apar sintezele în lucrările noastre personale. Aceste rezultate se leagă bine şi în expoziţiile pe care le realizăm împreună. Credem că am depăşit impasul firesc al găsirii propriului drum fără a forţa, fără excese ideologice sau artificii. Timpul şi viaţa te ajută să devi autentic şi te învaţă cum să exprimi propriile trăiri şi experienţe. Folosim şi şlefuim cu fiecare experienţă filtrul unicităţii. Irepetabilitatea.

Acum se întâmplă pasul trei, poate cel mai important pas al nostru. Fiindcă acum suntem pregătiţi să ieşim în lume cu maturitate, vigoare şi curaj. Avem o bază bine clădită pe care vom putea să construim ceva durabil fără bruiajul complexelor şi cu hotărâre. Vrem să clădim o lucrare rezistentă prin autenticitate şi claritate la „intemperii” de natură conceptuală sau formală.

Din interior (4)

Unde vezi gruparea Noima în 5-10 ani. Care sunt năzuinţele tale cu privire la acest grup?

Dacă ne ţinem de treabă într-un mod profesionist putem ajunge foarte departe, mai departe decât, puteau să-şi imagineze alte grupuri de pictori români care au activat la noi în ţară înainte de anii ’90. Fiindcă astăzi deschiderea este alta.

Năzuinţele sunt normale, îmi doresc să expunem în spaţii private, sau chiar administrate de stat, însă de cea mai înaltă calitate. Acest lucru necesită un efort pe care acum, la 35 de ani, credem că putem să îl facem. Acum este timpul nostru! Acum trebuie să profităm de un orizont de aşteptare îndrăzneţ şi de deschiderea societăţii. Suntem motivaţi de faptul că tot ce am clădit până acum a fost înspre mai bine, mai calitativ, mai pozitiv şi nu invers. Nimeni nu ne poate opri să visăm dar şi să acţionăm ca atare. Îmi doresc ca majoritatea viitoarelor expoziţii şi acţiuni NOIMA să aibă loc în Europa, America şi de ce nu, în ascendenta piaţă artistică Asiatică. Obsesia New York-ului cu galeriile sale care expun adesea artă europeană de calitate mă urmăreşte şi pe mine, nu ascund acest lucru. Eu îndrăznesc să visez. Îmi revin în minte galeriile londoneze de pe Bond sau Cork Street. De ce să nu întrezărim o mare expozitie NOIMA la Tate Modern peste 15 ani. Cine ne opreşte?

Din interior (1)

Care sunt avantajele şi dezavantajele pe care le presupune activarea într-o grupare?

Grupul este o platformă de lansare mai eficientă şi uneori mai credibilă. Grupul te motivează la lucru şi atunci cănd poate nu ai motivaţie personală. Unde sunt mulţi puterea creşte, economic, conceptual dar şi ca dezbatere constructivă continuă. Desigur, datorită faptului că grupul este perceput ca o singură entitate şi nu poţi avea un control total asupra comportamentului sau situaţilor create de toţi membri lui într-un anumit context pot apărea şi neajunsuri. Se poate întâmpla ca unul din cei cinci să devieze, să nu reziste ritmului sau unui aşa numit standard al grupării. Să nu mai producă rezultate de calitate… Acest aspect poate afecta imaginea şi puterea întregului grup. De obicei aceste aspecte se corectează de la sine sau tranşând lucrurile. Altfel grupul se autodistruge.

Din interior (17)

Cosmin Frunteş – Braşov

Cosmin Frunteş, ai decis de curând sa te alături grupării Noima…

Da, am decis să raspund afirmativ invitaţiei membrilor grupului de a participa alături de ei la acest proiect mare numit Noima.

Ce te apropie de ei?

Cred că avem trăiri şi aşteptări similare, sunt lucruri care vin din interior, sfere de interes comun. Nu e nimic exaltat sau nefiresc, dimpotrivă, năzuim spre o profundă căutare şi ascultare pe de-o parte. Ne dorim cu toţii seriozitate si profesionalism, pe de altă parte.

Cum vezi această implicare a ta într-un proiect de grup?

Diversitate şi unitate. Un demers colectiv bine făcut înseamnă putere mai mare… sper să fiu un mortor cât mai puternic pentru Noima. Avem proiecte bune care au nevoie de forţă, de cai putere!

pregatiri (2)

Ciprian Bodea – Timişoara

Ciprian Bodea, cum a fost experienţa de la Braşov?

Cele două expoziţii ale grupării Noima, „Focul” şi „Din interior”, organizate în acest sfârşit de săptămână la Braşov au fost în primul rând un bun prilej de a reconecta grupul la proiecte concrete. După o perioadă de promovare a unui proiect documentar (Adnotări – lecţii de pictură, volum apărut la Editura ICR) reîncepem să ne bucurăm de lucrul împreună, de noi expuneri colective în noua formulă NOIMA.

Spaţiile de la Librăria Cărtureşti Braşov şi de la Poarta Ecaterinei (Spaţiul expoziţional al Ordinului Arhitecţilor Braşov) care găzduiesc în următoarele săptămâni lucrările noastre, s­au dovedit generoase, poate chiar motivante, provocatoare într-un fel. Mă refer aici la arhitectura turnului Porţii Ecaterinei unde a fost necesară o „altfel” de compunere a expoziţiei care să dialogheze cu specificul acestui loc ce aminteşte de trecutul oraşului Braşov. Multe nişe, tencuiala, piatra şi lemnul de acolo ne-au speriat iniţial. La Cărtureşti am trăit o experienţă oarecum similară. De astă dată, provocarea a fost aceea de a găsi o relaţie potrivită cu rafturile de carte astfel încât poveştile noastre despre foc să stea onorabil lângă atâtea şi atâtea alte poveşti.Experienţa noastră a fost aşadar una intensă, cei prezenţi la vernisaje fiind deschişi spre un dialog cu noi. Am discutat direct despre trăirile noastre în faţa pânzei, subiectele lucrărilor, sau chiar despre limbajul specific picturii şi tehnologia pe care o folosim… Publicul a avut acces nemijlocit la „secretele” de atelier, cum spun unele clişee cu privire la breasla noastră.

foc (7)Aţi avut acolo două proiecte. Unul cu trimitere precisă la un subiect generos, dar restrictiv – focul. Pentru al doilea proiect aţi ales un titlu ceva mai vag. Poţi descrie puţin cele două demersuri?

În urma reuniunii de la Şirnea, din luna octombrie ne­-am propus să materializăm într-o expoziţie sau mai multe, această reîntâlnire şi regrupare a grupării NOIMA. La Şirnea am asistat, fără să ne propunem acest lucru, la sărbătoarea Focului lui Sumedru, o manifestare cu probabile origini precreştine ce marchează trecerea de la toamnă la iarnă precum şi purificarea holdelor. Am ieşit seara, împreună cu colegii din gruparea Noima şi am pictat această manifestare plina de semnificaţie încă pentru oamenii locului. A fost o experienţă nouă pentru mine. A picta noaptea, chiar având surse artificiale de lumină, nu îmi permite să am acelaşi control asupra imaginii cum îl am pe lumina naturală. Am simţit că trebuie să fiu mult mai concentrat şi să dau frâu liber gestului, să nu zăbovesc prea mult cu ochii pe lucrare ci mai mult pe subiect, pentru a încerca surpinderea esenţei subiectului: focul purificator. Am hotărât aşadar ca tema următoarei expoziţii să fie chiar focul lui Sumedru, pentru că acest lucru s­-a legat firesc cu întâlnirea noastră. Au existat în laboratorul nostru lucrări realizate la faţa locului şi decantări venite din atelier. A fost interesant de urmărit ce cadre alege să dezvolte fiecare dintre noi din multitudinea de instantanee făcute la faţa locului, care au constituit ulterior puncte de plecare în abordarea temei. Rezolvările fiecăruia mi se par promiţătoare şi deschise la eventuale reluări ale subiectului.

„Din interior”, cea de­a doua expoziţie, e o continuare firească a temei focului, în care ne­-am propus să expunem preocupări recente din atelierele fiecăruia. Expoziţia „Din interior” cuprinde atât lucrări în ulei cât şi schiţe, desene, pictură­-obiect, premise pentru eventuale proiecte viitoare personale.
Dacă ar fi să trag o concluzie pornind de la cele doua experienţe, consider că acestea au fost benefice şi ne motivează să mergem mai departe în proiectele noastre de grup sau individuale.

 Din interior (13)

Dan Gherman – Houston

Cum se vede această nouă etapă din activitatea Noima de peste ocean?

Aceasta etapa a grupării Noima o văd ca pe o continuitate a cea ce am început în urma cu 10 ani la Şiria. O creştere organică în care fiecarui artist al grupării începe a i se remarca tuşa personală tot mai mult, chiar în sânul unui demers colectiv. Un jurnal în dialog. Încerc să proiectez peste realitatea grupării NOIMA un gând al lui Pablo Picasso: „Pictura este doar un alt fel de a ţine un jurnal”.

Din interior (16)

 Vei reusi să simţi pulsul proiectelor Noima de acolo?

Chiar dacă ne despart mii de kilometri rămân conectat la pulsul proiectelor grupului Noima. Discut în permanenţă cu ceilalţi colegi. În toţi aceşti ani intre noi s-a format o legătura stransă, am împărtăşit nu doar proiecte, ci şi trăiri, simţiri, cum se întâmplă mereu prietenilor de nădejde …

Cum vezi colaborarea, cu colegii tăi pe viitor?

Pe viitor colaborarea mea cu grupul Noima sper că va fi una mai aprinsă din punct de vedere al proiectelor, şi poate, de ce nu, să ne adunăm cu toţi în USA pentru o expoziţie NOIMA. Dar până atunci e nevoie de cât mai multă, şi mai cu seamă cât mai bună, pictură. Ceea ce nu e puţin şi nici usor… Fiindcă Pictura este simplă când nu ştii cum se face, dar foarte dificilă atunci când ştii. Degas ne-a spus asta cu ceva vreme în urmă.

Din interior (15)

Andrei Rosetti – Deva

De ce NOIMA? 

Numele nostru a apărut din joacă. Pornisem deja într-un demers comun. Căutam cuvinte care ne-ar putea unii. Au fost mai multe gânduri atunci. Foarte frecvent ne răspuneam unii altora. Cuvântul acesta nu are nici o noimă… Noi asta căutam. Un sens comun, un sens pentru a merge mai departe, un orizont de sens. Avem uneori bucuria să trăim senzaţia descoperirii unor lucruri prin imagine. Poate fi şi o iluzie, e drept. Uneori ne simţim parte la o mică descoperire de sens lucrând strat după strat pictura, dialogând în preajma picturii, bucurându-ne de proiectul colegului, de reuşita sa. Ajutându-l altă dată să se edifice sau să fie exigent cu ce face.

Ce vă propuneţi? Cum vezi activitatea viitoare a grupării?

Noima a ars nişte etape. Clarificări după ucenicie, documentarea pedagogiei Flondor, pe care am încercat să o asimilăm. Acum eu văd Noima deschisă spre mai multe posibile căi.
M-aş bucura să constat, spre exemplu, că această incintă a devenit la un moment dat fertilă cercetării şi chiar învăţământului liberal în arte. Proiectele comune, dialogurile noastre pot avea şi o altă finalitate decât cea obişnuită – expoziţia. Rămâne şi această cale, însă o şcoală liberă de pictură ar putea fi un cadru pentru continuarea dezvoltării noastre, pentru a împărtăşi altora ce am învăţat şi ce descoperim mereu, pentru a publica astfel de lucruri…

Din interior (2)

Curajul cu care am rămas legaţi de plein-air cred că trebuie păstrat. Scurtulescu pictând suprafeţe ample noaptea pe străzile Romei, experienţele lui Frunteş pe dealurile de sub Piatra Craiului iată premise simple pentru autenticitate. La rândul meu, am încercat în tot ce fac să mă raportez la ce văd, uneori pictând în natură (de câteva ori sub 0 grade sau în ploaie la malul Dunării) alteori doar observând sau fotografiind. Turner se lega de catarge în furtună. Ştiu că poate suna comercial pentru unii, demodat pentru alţii. Expoţiţia FOC nu ar fi fost realizată poate, fără acea decizie comună şi spontană de a ieşi cu pânzele între oamenii adunaţi în jurul focului aprins de Sfântul Dimitrie.

O altă cale posibilă, avem deja discuţii în acest sens cu patenerii noştri, ar fi aceea a unor rezidenţe Noima în oraşele Europei. Locuri în care vrem să punem alături sesiuni de pictură urbană, dialogul cu artiştii, curatorii şi galeriile de artă contemporană ale locului şi întâlnirea cu repere importante ale istoriei picturii aflate în muzee, în monumentele europene şamd. Discutăm acum de o posibilă descindere a Noimei în Viena, pentru a testa acest concept.

pregatiri (1)

Iată câteva direcţii posibile care se pot adăuga expoziţiilor pe care continuăm să ni le propunem pentru viitor. Sfârşitul iernii şi primăvara sper să ne găsească în galeriile din Timişoara şi Bucureşti. S-au spus şi s-au scris câteva lucruri generoase despre noi. Poate şi datorită conciziei îmi revine în minte gândul lui Marius Lazurca referitor la gruparea noastră: „Aplombul de a fi ai timpului nostru nu le inhibă graţia de a depăşi trendul, modele, dictatura ultimului strigăt. Au priceput aşadar că – înainte de orice – tradiţia e un trecut care refuză să treacă”. Îmi doresc să ajungem, dacă nu am făcut-o deja, la acest bun raport cu timpul despre care amintea în 2007 domnul Lazurca. (artavizuala21)

Mai multe imagini pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.291125934429788.1073741864.163419813867068&type=1

În laboratorul digital al lui Mihai Panaitescu

Mihai PanaitescuInvitatul ediției a IX-a din cadrul Atelerului de fotografie (AF) este Mihai Panaitescu. Evenimentul are loc joi, 27 noiembrie 2014, la ora 17.00, în Sala Studio din Colegiul Național Decebal. Tema discuției din cadrul AF este „Sinestezia și Transfotografia”.

Mihai Panaitescu2Fotografia este un limbaj pictural și grafic. Acest lucru l-am aprofundat în edițiile anterioare ale Atelierului de fotografie.

Toți fotografii văd în imagine ceva mai mult decât o simplă posibilitate conștientă de folosire a unui mijloc de expresie. Ce reprezintă fotografia în viața lui Mihai Panaitescu aflăm în discuția liberă pe care am provocat-o și pe care v-o prezentăm în cele ce urmează. În scurta noastră întâlnire, am vorbit despre artă, un cuvânt pe cât de vag, cu atât de multe implicații și înțelesuri diferite. În evoluția lor, domeniile artelor s-au apropiat și s-au distanțat unele față de altele. Uneori, anumite tipuri de comunicare vizuală au fost văzute de critici cu o oarecare precauție, dar toate au devenit nepăsătoare la ideile de apartenență. Fotografia s-a afirmat ca un mediu al artelor cu posibilități și oportunități neexplorate.

Mihai Panaitescu este regizor, actor și fotograf devean. El folosește imaginea și prelucrarea ei cu scopul de a transmite un sentiment, o emoție. Este pasionat de corpul uman nud și abstractizarea acestuia. Capacitatea fotografului constă în a observa ceea ce se află în fața lui și a vizualiza ceea ce va apărea într-o imagine. Cuvântul nud definește un anumit domeniu al artelor având sorginte biblică, în Geneză. Ce anume dă sens operei de artă în căutarea unui subiect, cum trece fotografia dincolo de a arăta doar ceea ce se vede vom afla, de la Mihai Panaitescu, în ediția a IX-a AF.

001Mihai PanaitescuMihai Panaitescu a absolvit Universitatea de Arte Târgu Mureș (2008 – 2010) și Școala de Fotografie „ImageArt”, Sibiu (2008 – 2009). În prezent este regizor artistic la Teatrul de Artă Deva. Lucrările lui Mihai Panaitescu au fost declarate cele mai bune fotografii din concursul „Vama Sub Lumini de Oscar” din acest an, la Secţiunea „Nud artistic”.

Mihai Panaitescu: Fotografia comunică o emoție

004 Mihai Panaitescu

Grigore Roibu: Este fascinant să vorbesc cu de tine despre fotografie. Totuși, pentru cei care nu te cunosc, voi începe cu o întrebare clișeu: Cine este Mihai Panitescu?

Mihai Panaitescu: E greu să mă definesc. M-am născut în Pitești, de unde am plecat acum 30 de ani. O mare parte din viața mea am călătorit, fiind navigator. Am înconjurat Pământul de la vest la est. Am fost prin foarte multe locuri din lume și am avut parte de multe peripeții. Am fost sechestrat de pirații din Somalia de două ori. După aceste evenimente nefericite, m-am lăsat de această meserie. Am urmat cursurile Universității de Arte din Târgu-Mureș, secția Regie de Teatru. Am absolvit, apoi, un masterclass, tot în domeniul regiei, Regia Tetrului Contemporan. Acum sunt doctorant în anul 2 la Cercetare teatrală. Mă interesează tot ceea ce este legat de artele vizuale. Teatrul face parte din acest domeniu. În urma unei piese de teatru, râmân în mintea omului imagini, la care se adaugă emoții, grație interpretării actorilor. Imaginile unui spectacol de teatru sunt compuse asemenea celor din mintea unui fotograf. Când fac scenografia și regia generală îmi rămân în minte imagini pe care vreau să le arăt și celorlalți, pentru a le induce o anumită stare.

003 Mihai Panaitescu– Cum te-ai apucat de fotografie? Cum a apărut ea în viața ta?

– La început, fotografia a fost un hobby. Am fost fascinat de prelucrarea digitală. Nu știam să fac așa ceva. Doream să ajung să fac și eu imagini prelucrate. Așa am ajuns la ImageArt, școala din Sibiu, o școală extrem de bună și serioasă, pe care o recomand tuturor. În momentul în care Ana Bălțat, lector în cadrul școlii, mi-a pus în mână instrumentele Photoshop-ului pentru prima dată, am zis: „Gata! De aici încolo mă descurc singur”… La o lună și jumătate după ce am terminat școala am avut primă expoziție- de artă digitală la Deva. Atunci am printat pe canvas. În timp, fotografia a devenit pentru mine o pasiune pe care o folosesc în scenografia teatrului. Fac proiecții digitale sau construcții pe scenă care sunt prelucrate de mine. Afișele mi le fac singur. Îmi folosește foarte mult fotografia în teatru. De multe ori, gândesc fotografic anumite scene pe care le utilizez în spectacolele mele.

Ce ne-ai pregătit pentru cea de-a IX-a întâlnire AF? Despre ce vom discută, care este noua provocare?

– Aș vrea să vorbesc despre fotografie din alt unghi, nu neapărat al fotografului, despre ceea ce reprezintă fotografia ca transfer de emoție. Nu vreau să discut cu publicul despre aparatură, nimic de genul acesta…. Mi se pare important să subliniez felul cum putem transmite o emoție. Aici vreau să ajung. Vreau să provoc un dialog despre o lume întreagă, despre civilizația noastră care trăiește prin fotografie. Toată gândirea noastră, așa cum suntem construiți, este formată din secvențe fotografice. Este vorba, despre secvențe afective, în primul rând emotive, care sunt încărcate în memoria noastră și ne influențează foarte mult ca indivizi în modul nostru de a percepe lumea. În momentul în care apăsăm pe declanșatorul aparatului, suntem produsul unei întregi istorii emoțional-afective. Asta vreau să explic celor ce vor participa la acestă întâlnire. În primul rând vreau să le spun că nu are rost să fotografieze degeaba, aiurea… Trebuie să selecteze ceea ce fac și să apese pe „trăgaci”, pe declanșator, în momentul în care merită să facă acest gest. Fotografia se face în creier. Până să ajungi tu să o surprinzi, să faci „pac”, și imaginea să se înregistreze, scena poate trece pe lângă tine. Eu, de exemplu, așa pățesc când sunt în mașină. Văd o scenă și nu pot să opresc și în mintea mea cineva spune: ia uite aici, asta e scena… Înnebunesc că nu pot opri ca să fac acea scenă. Văd secvențele în minte și dacă aș putea avea un declanșator în cap, așa cum am în față hard-ul computerului, iar obiectivul meu ar fi ochiul, ar fi extraordinar. În setea noastră de imagini, probabil, se va ajunge, în cele din urmă, aici. Eu sunt convins de acest lucru.

005 Mihai Panaitescu - social photography

Mă gândesc că acel obiectiv, capabil să se adapteze automat la condiții foarte variate de iluminare și să diferențieze aproximativ 20 de milioane culori, asemenea ochiului, și-l vor permite foarte puțini, datorită prețului.

– Da, probabil, așa este… Nu vreau, însă, să vorbesc despre tehnică, ci vreau să explic participanților la AF transferul de emoție.

Ne vei vorbi despre transferul unei realități obiective și transpunerea sintetică în imagine prin intermediul stărilor afective?

– Da. Pentru a înțelege, o să dau un exemplu. Dacă eu am fost, o viață întreagă, gropar și nu am citit nici o carte, iar singura mea stare afectivă este influențată de tata care mă bătea seara când venea beat acasă, toate acestea pot fi rezultatul unui tip de emoție. Dacă am citit o serie de cărți și când eram mic am ascultat Pink Floyd, iar, în adolescență am fost hipiot, reacțiile în fața unei realități sunt altele. Emoțiile oamenilor sunt multiple. Un cumul de emoții generează imagini care provoacă la rândul lor alte emoții. Un om care nu are o istorie emoțională nu are ce să spună celorlalți din jurul lui. Din punct de vedere artistic nu ai ce să scoți de la o astfel de persoană. Cu cât un om este mai bogat în evenimentele la care participă, cu atât mai mult el devine capabil să creeze imagini. Fotograful este, hai să spunem așa, un vânător de imagini.

De multe ori, m-am aflat în fața unei scene având parcă sentimentul de teamă de a nu o pierde, așa cum era întipărită în mintea mea. Vom vorbi despre secvența și seria fotografică, temă pe care am abordat-o în cadrul AF?

– Vom intra în laboratorul digital. Poți să pleci de la o imagine, precum cea a unui mașinist, imagine pe care am postat-o pe facebook. Este un muncitor beat, de la un teatru, dar care are o expresivitate aparte. Am realizat fotografia atât de repede, încât nici nu am avut timp să fac reglajele aparatului. Nu am avut efectiv timp pentru așa ceva, deoarece personajul a făcut câteva grimase și atât. Riscam să pierd totul.

Mihai Panaitescu3

Omul acesta transmite extrem de multe lucruri așa cum este el, înfățișarea lui. Eu, de exemplu, când mă uit la el, văd un personaj cehovian, chiar dacă nu este rus. Pentru mine imaginea aceasta reprezintă o întreagă istorie. Îmi aduc aminte de Dostoievski, de Pușkin, de Cehov, Tolstoi, de samovar, bolul rusesc care apare pe scenă în ritualul ceaiului. Barba este simbolul masculin. Bărbații din Rusia nu puteau funcționa fără această barbă.

– Uitându-mă la portret văd, parcă, o barbă rubleoviană…

– Da, exact. La aceste lucruri doresc să mă refer. Am găsit, recent, într-o carte, câteva lucruri interesante. Datorită fotografiilor, noi avem în minte toată lumea din jurul nostru. Pentru fiecare fotograf aceste secvențe reprezintă un lucru prin care tu, ca individ, reușești, în final, să faci o antologie de imagini, extrem de folositoare.

Vorbim de o istorie a lumii în imagini, imagini ale unui prezent în derulare. Fotografia surprinde ipostaze și situații pe care le comunică mai departe…

– Noi comunicăm, oamenii și cercetătorii confirmă că putem comunica telepatic. Noi transmitem anumite semne, datorită creierului, care nu este folosit în totalitate, ci doar, se pare, o parte foarte mică la oamenii obișnuiți. Această antologie a lumii în imagini pe care o oferă fotografii devine din ce în ce mai agresivă și mai diferită. Acum trebuie să facem o separare între tonele de maculatură fotografică care apar pe sit-urile de socializare, imagini care iau sute de like-uri, am văzut și mii de like-uri, care nu au nici o legătură cu tot ce am spus mai devreme și imaginile care au ceva de spus. Imagini care apar pe site-uri de specialitate, de arte vizuale. Fotografia vrea să iasă din canoane, să aibă alte forme de prezentare. Personal, aș îngloba-o într-un domeniu mult mai larg și important.

Mihai Panaitescu4

Fotografia s-a „chinuit” din greu să devină domeniu al artelor vizuale. La început lucrurile nu au stat așa… La fel ca în cazul tuturor mijloacelor de expresie, fotografii s-au luptat pentru a trece de la statutul de meșteșugar la cel de artist. Acum fotografia are sprijinul tuturor instituțiilor artelor. Universitățile predau arta fotografică, galeriile găzduiesc expoziții de fotografie și casele de licitații au dezvoltat suținerea colecționarilor. Marile muzee au acceptat fotografia ca artă contemporană. Din punctul tău de vedere, în acest demers, fotografia care avea „smerenia” naturală a necesității, a câștigat sau a pierdut fiind supusă criticii, mândriei personale și interesului financiar?

– Eu spun că a câștigat. Fotografia nu mai este privită ca în trecut. Fotograful nu mai este considerat un simplu pozar. Unul care știe să retușeze bine imaginea… Nu acest lucru este important. Este important că fotografiile reușesc să concureze, la egalitate, alte arte. Acest lucru este foarte bun.

Dar nu se îndepărtează de ideea și atributul suprem al fotografiei, cel de a consemna o realitate?

– Ba da. Există fotografia de eveniment, la fel, instantaneul. Eu vorbesc despre transfotografie, așa cum o numește maestrul Dorel Găină de la Cluj. Fotografia pleacă de la o imagine și poate ajunge la o formă de artă. Fotografia şi extensiile ei pot angaja calitatea de martor şi de document. Vedem o imagine și asupra ei acționăm cu tempera sau putem adăuga sticlă, o putem modela în relief sau putem băga mâna prin ea. Imaginea fotografică se transformă și ajunge artă vizuală. Artistul vede, cercetează, interpretează şi evaluează. Marii fotografi din SUA sunt artiști vizuali. Ei compun imaginea. Aici mă gândesc la Joel-Peter Witkin, cu ale sale imagini morbide, sau cele ale hiperrealismului american, care angajează dimensiunea fotografiei şi transfotografiei, desființând granițele unor medii de expresie.

Mihai Panaitescu6

Există două tabere: pro și contra postprocesării imaginii fotografice. Tu faci parte din categoria celor care merg spre transfotografie. Până unde se poate merge, din punctul tău de vedere, în prelucrarea imaginii pentru a exprima un sentiment și pentru a transmite o idee?

– Din punctul meu de vedere nu există limite. Imaginea poate fi prelucrată. Imaginea este filtrul artistic și poate fi dusă acolo unde vreau eu. Fac o paralelă: un regizor ia un text și poate să îl monteze într-o mie de feluri. Actorul, la rândul lui, poate interpreta diferit, prin filtrul personalității și al valorii lui creatoare. Așa transformăm imaginile. O imagine care este banală, la un moment dat, poate fi dusă într-o zonă care să devină artistică. Poți fotografia o femeie obeză cu un costum de balerină, imagine care ar stârni râsul, dacă nu o pui, de exemplu, într-un context de război, de moarte, care să ducă în zona tragicului. Aici este tot secretul: cum fotografiezi, cum folosești și compui imaginea. Jeff Koons folosește kitsch-ul în arta sa, pentru a pune în contra punct arta și reproducerile la scară largă a unor obiecte banale realizate cu ajutorul materialelor non convenționale.

Vorbește-ne pe scurt despre ceea ce te fascinează în imagine, și anume, corpul uman. Folosești nudul în fotografie, corpul interpretat pictural. Ai obținut locul I la festivalul „Vama Sub Lumini de Oscar” secțiunea „Nud artistic”.

–  Mă pasionează nudul în sensul de adevăr. Eu caut în fotografie acea fărâmă de adevăr. Arăt nudul în posturi care nu au nimic comun cu exhibiționismul. Este secvența de adevăr. Până la urmă ne-am născut goi și tot ce am adăugat sunt interpretări ale noastre. Ne naștem singuri, murim singuri, ne naștem goi, toată viața ne ascundem goliciunea și, în final, când murim, nu mai contează. Îmi place corpul nud, îmi place textura pielii, pentru că este o notă de căldură, intimitate, afectivitate. Când vedem un sân, toți ne amintim de mamă, de alăptat, de dragoste, de senzația de a-l atinge sau a-l simți. Emoțiile vin în cascadă. Așa văd eu nudul. La un moment dat am primit o ofertă, de la președinta Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Constanța, de a face prima expoziție de fotografie erotică din România.

Fotografiile tale, așa cum le văd eu, nu sunt erotice.

– Nu, nu sunt erotice. Nu sunt evidente notele de nuditate. Nu este o nuditate explicită. O parte dintre fotografiile mele transmit o anumită doză de erotism. Acest lucru mi l-au spus anumiți oameni care au văzut lucrările mele.

002 Mihai Panaitescu

În acest moment ai o expoziție intinerantă, „Types of Synesthesia”, eveniment ce a fost la Deva, Hunedoara, Alba Iulia…

– Am fost chemat din nou la Alba Iulia, în altă locație și, acum, seria de lucrări este expusă la Galeriile de Artă Gabrovo din Bulgaria. Urmează Brașov și, apoi, în luna mai, anul viitor, am o invitație la Viena. Expoziția s-a bucurat de succes, pentru că este unitară din punctul de vedre cromatic și al ideii exprimate. Am numit expoziția „Tipuri de Sinestezie”. Am cerut părerea oamenilor pe facebook adresând o provocare, să îmi scrie dacă au simțit ceva la vederea imaginilor. Mi-au scris că expoziția le aduce aminte de mare, de soare, de verde. Alții au scris că văd sărat. Simțuri combinate. Perceperea unui simț cu ajutorul altui simț. M-am bucurat, deși nu au fost mulți cei care mi-au scris că au înțeles despre ce este vorba. Am avut un feedback din care am constatat că totuși s-a înțeles mesajul și ideea lucrărilor mele chiar dacă așa ceva nu a mai fost prezentat la Deva și publicul nu este obișnuit cu așa ceva, dar orice lucru are un început…

Ce aduce nou această expoziție față de cea de acum 5 ani?

– Alt tip de prezentare și alt concept, în afara faptului că cea veche era prezentată pe canvas cu încadrament de lemn și lucrările arătau ca niște tabouri. Trebuia să te uiți atent pentru a vedea că, de fapt, este vorba de artă digitală, era vorba de o anumită picturalitate expresionistă. De data aceasta am mers către arta contemporană, către perioada de după Hiperrealism. „Types of Synesthesia”, este, să zic așa, mult adusă în contemporaneitate.

Mihai Panaitescu5

Cei care te cunosc văd o parte a preocupărilor tale pe facebook. Nu putem încheia acestă discuție fără a ne spune ce ne pregătești în viitor?

– Doresc să fac o expoziție, ceva mai specială, dar nu de fotografie alb-negru, ci în care să arăt forța expresivă a negativului. Am deja câteva lucrări din acestă nouă serie. Voi folosi doar albul și negrul. Voi merge pe idee, mesaj și concept. Și, următoarea, va fi o expoziție cu poziții inedite, de accidente simulate.

Vor fi două expoziții surpriză și suntem curioși să vedem ce evenimente ne oferi în viitor. Mulțumesc.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)

Horea Preja: Artistul este condamnat la frumusețe

Horea Preja 2

Pe Horea Preja l-am cunoscut în cadrul workshop-urilor pe care le organiza la mănăstările Oașa și Găbud, fiind, la fel ca şi mine, un îndrăgostit de artă și fotografie. Unul dintre miturile fotografilor se referă la cei solitari, rebeli și individualiști, lipsiți de spirit comercial. Fotografia a fost inventată și dezvoltată pentru a fi vândută. Creativitatea nu se idendifică cu capriciile, anormalitatea, inocența sau nonconvenționalul. Arta trebuie să aibă standardul calității. Horea Preja are harul artistului și disciplina inginerului, acel inseparabil ying-yang al artei. Imaginea invadează lumea cotidiană și tehnicienii ei răspund prin forme tot mai subtile pentru a-și cuceri publicul și a modela gândirea. În contextul dezvoltării aceluiași subiect unele fotografii atrag atenția pentru că poartă amprenta stilului unic. Fotografiile realizate de Horea Preja descoperă frumusețea ascunsă și armonia, o lume plină de sugestii stilistice aflate în spațiul dintre biserică şi societate. Ce anume transformă simplele consemnări în imagini cu valoare artistică vom afla în cadrul Atelierului de fotografie. Pentru a afla cine este Horea Preja i-am pus, înainte, câteva întrebări.

Horea Preja: Prin fotografie arăt frumuseţea, normalul şi naturalul vieţii din jurul meu

Horea PrejaGrigore Roibu: Cine este Horea Preja?

Horea Preja: Nu sunt fotograf de profesie. Fotografia o fac din plăcere. Lucrez în zona de IT. M-am născut în 1974 la Deva. Sunt absolvent de Politehnică şi de Bel Canto – Facultatea de Muzică. Am fost un autodidact în materie de fotografie. Am studiat imaginea zilnic, ani de zile, practic în stradă şi teoretic la Biblioteca de Arte din Timişoara. La Facultatea de Muzică, am deprins partea tehnică – încadrarea, folosirea distanţelor focale și a timpilor de expunere etc. În acest moment nu mă mai concentrez pe partea tehnică, ci pe creaţie.

– Cum ai început să faci fotografie?

– Voi răspunde succint la acestă întrebare. M-am apucat de fotografie în anul 1994. Începuturile au fost pe Zenit 11, însă după vreo trei ani de zile a urmat un Canon şi, apoi, un Nikon. Pe digital, am trecut în 2008. Nu m-am mai reîntors la film. Am început să fotografiez împreună cu prietenul meu din școală generală, Andrei Rosetti. Ne minunam noi mult de Tarkovski și de poetica din imaginea lui și așa ne-am apucat de fotografie. Eu cred că am rămas puțin mai fidel acestui domeniu, Andrei mergând spre pictură, fiind mult mai talentat la artele vizuale decât mine.

Horea Preja 5

Horea Preja 1Ai organizat, alături de Părintele Pantelimon, workshop-uri de fotografie la Găbud și Oașa, unde au fost invitați fotografi de marcă, cum ar fi, de exemplu, Dragoș Lumpan, Sorin Onișor, Dinu Lazăr, Mihai Moiceanu ș.a. Ce ai pregătit pentru acest Atelier de Fotografie la Deva?

– Da, e o acțiune care ne bucură pe toți, atât pe organizatori, cât și pe participanți. Trainerii se simt de minune în aceste tabere. Este atmosfera binecuvântată de la mănăstiri. Am început acum 5 ani. Primul workshop l-am făcut eu, ca să dau forța exemplului și apoi să pot să îmi permit să invit artiști adevărați. Am apelat inițial la Dinu Lazăr, omul enciclopedie, restul a urmat de la sine. Am fost alături de Mihai Moiceanu, Dragoș Lumpan, Sorin Onișor. Ne gândim și la alții…
În ediția a VIII-a AF vom afla ce beneficii aduce urmărirea coerentă de către fotograf a unui gând pentru punerea în valoare a unui subiect care să dea sens unei serii fotografice. Vom pune în discuție câteva exemple de proiecte foto în care știința de a urmări o temă, un subiect sunt esențiale. De la Dragoș Lumpan am preluat ideea aceasta a Fotografiei cu Motiv, Subiect, Poveste – Fotografia Concept. Această temă vreau să o dezvolt la Deva, în cadrul Atelierului de fotografie. Un fel de masterclass – nu vreau să învăț oamenii să apese pe butoanele aparatului. Eu cred că va fi o întâlnire mult mai largă decât cadrul fotografiei. Vreau să prezint niște cărți/albume de fotografie, mă rog, cred că o să placă. Și vreau să răspund la curiozitațile participanților…

Horea Preja 4Ești atras în principal de fotografia de portret, alb-negru, și abordezi acest gen de fotografie într-o manieră aparte. Ce reprezintă fotografia pentru tine?

– Un mod de exprimare. Practic, doresc ca prin fotografie să arăt frumuseţea, normalul şi naturalul vieţii din jurul meu. Îmi plac mult fotografiile în mediul rural, monahal şi cele în care arăt năzdrăvăniile copilăriei. Toate acestea au o normalitate pe care noi suntem pe cale să o pierdem. Noi, adulţii din modernitate.

Horea Preja 3– Povestește, pe scurt, un moment legat de activitatea ta fotografică, de care îți aduci aminte cu plăcere.

– Întâlnirea mea cu marii fotografi ai României în mediu informal e un moment care se întâmplă la fiecare workshop pe care îl organizăm. Am învățat foarte mult de la ei. Pot să spun, cu siguranță, am învățat mult și din punct de vedere uman. Viața de fotograf este una care nu te îndepărtează de frumos. Gândește-te la un om care are meseria de contabil. Ce vede el, săracul? Vede balanțe și bilanțuri, conturi contabile… Mă rog, trebuie să iasă din sine ca să aibă acces la frumos, pentru că profesia nu îl duce acolo… La un fotograf este altceva. Dacă se rătăceşte și se îndepărtează de frumos, lumea îl va taxa… Deci este condamnat la frumusețe…

Horea Preja 6– Ce ți-ai dori să realizezi, pe viitor, în fotografie?

– În viitorul apropiat, nimic. În cel mai îndepărtat, o carte cu fotografii… și cu text, însă nu scris de mine. Cred că soția mea ar putea scrie, este talentată…
(Interviu realizat de Grigore Roibu)

Luc Tuymans în dialog cu Călin Dan

Spațiu Intact
Fabrica de Pensule / Cluj, Henri Barbus 59-61

Miercuri 25 iunie 2014

Luc Tuymans in dialog cu Calin DanLuc Tuymans este considerat unul dintre cei mai importanți artişti contemporani din Europa. Un adevărat model, Tuymans exercită o influență considerabilă asupra multor generații de artişti. Crescut în anii ’50, Tuymans a fost influențat de fotografia, televiziunea şi cinema-ul acelei epoci. Pictura lui pleaca de multe ori de la imagini existente, făcând astfel ca arta lui să fie percepută ca un soi de abstractizare a realității. Însă imaginile lui sunt de multe ori mai sumbre decât ar părea, căci interesul lui Tuymans legat de consecințele colonialismului sau de războaiele actuale fac ca acestea să aibă un impact puternic asupra subiectelor pe care le reprezintă. Alterând anumite imagini prin încadraturi, tăieturi sau prim-planuri care țin mai degrabă de tehnica fotografică, Tuymans problematizează imaginea în contextul culturii vizuale actuale.

Luc Tuymans colaborează cu galeria Zeno X din 1990. În 1992 a participat pentru prima dată la Documenta de la Kassel, iar în 2001 a reprezentat Belgia la Bienala de la Veneția. Tuymans a avut numeroase expoziții personale în diverse galerii şi muzee, printre care: The Menil Collection, Houston (US), BOZAR, Brussels (BE), Museum of Contemporary Art, Chicago (US), Dallas Museum of Art, Dallas (US), SFMOMA, San Francisco (US), Wexner Center for the Arts, Columbus (US) and WIELS, Brussels (BE). În 2011, Tuymans a creat mozaicul intitulat “Craniul mort” în piața din apropierea MAS [Museum on the stream] din Antwerp. În 2015, artistul a fost invitat să realizeze un mozaic asemănător, de dimensiuni mai mari însă, pentru o piață publică în Qatar, odată cu expoziția sa personală organizată în acelaşi loc.

Călin Dan, născut la Arad, stabilit la Amsterdam și București; Director General al Muzeului Național de Artă Contemporană, București; artist, scriitor și curator, cunoscut deopotrivă ca membru al grupului subREAL, și ca autor independent de fotografii, video și publicații, majoritatea create și difuzate în cadrul proiectului pe termen lung Arhitectura Emoțională. Lucrarile sale au fost prezentate in cadrul unor festivaluri internaționale de film (Osnabrück, Oberhausen, Rotterdam, La Rochelle, BIFF București), bienale de artă (Veneția, Sao Paolo, Istanbul, Berlin, Praga, Sydney), muzee și galerii din Europa, Statele Unite și Australia. Recipient al premiului de artă media al Festivalului de film de la Split (2000), precum și al marelui premiu acordat de Videonale Bonn (2001). Producția sa video e distribuită de Video Data Bank, Chicago. E reprezentat de Galeria Anca Poterașu.