Grafica pe care călcăm

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Un indicator bun al gradului de civilizație al unui oraș sau al unei țări e suprafața pe care călcăm, rulăm, ne mișcăm. Aș spune că e chiar unul dintre primele indicatoare percepute. Îți dai seama de lucrul ăsta de îndată ce ajungi în alte orașe, din alte țări. Dacă trăiești în București trebuie să fii în permanență atent. În mod normal acțiunea mersului pe jos sau cu bicicleta nu necesită prea multă gândire, e aproape instinctivă. În România această simplă activitate necesită concentrare. Trebuie să devenim un fel de detectori de gropi, denivelări, spărturi, fiare, țevi și fire ieșite din pământ, conducte, grătare, capace sparte, deplasate, găuri pur și simplu, borduri strâmbe, dar multe, stâlpișori ornamentali căzuți sau strâmbi, obstacole de tot felul. Trebuie să le observi la timp ca să ieși nevătămat din acțiunea asta numită mersul pe jos. Dacă nu ești suficient de atent ori ai căștile în urechi sau ești visător, riști multe chiar și în zonele cele mai centrale. Dacă te lași dus un pic de gândurile tale, de bună seamă că Bucureștiul nu e un loc prea bun. Aici mersul pe jos cere implicare. În fine, în general simplul fapt că trăim în această țară ne implică foarte mult în chestiuni inutile. Aici e loc de multă vorbă.

Trag din nou focul la oala noastră și spun că spațiul în care ne deplasăm ar trebui să fie într-un fel. Deși netede, suprafețele pe care călcăm nu au voie să fie alunecoase. Ele sunt structuri, rețele de linii, semne, basoreliefuri, piste indicatoare, trasee, planuri colorate, benzi vopsite. Rugozitatea necesară unei bune deplasări lasă loc de grafică, așa cum probabil vă gândeați că voi spune. Nu e chiar o găselniță – toate reprezentările pe care călcăm sunt, sau ar trebui să aibă, pe lângă componenta principală utilitară și una cu caracter estetic. Desigur nu e ușor să îmbini utilitarul cu esteticul, cu vizibilitatea, sau de ce nu, cu fantezia. Ține de meseria asta pe care o tot dezbatem aici. Dacă te preocupă e greu, iar dacă nu te preocupă zeci de ani, rezultă un dezastru. Orașul se umple de fire, conducte, gropi mai mari și mai mici, cârpeli de tot felul, stâlpi de toate formele și mărimile, balustrade, benzi reflectorizante desprinse de asfalt, capre (pet-uri, scaune, după caz) în parcări, pete, mizerii, făcute uneori chiar de către cei care ar trebui să vegheze la buna rânduială în urbe. Fiecare își vede de treabă și montează nestingherit orice, oriunde și mai ales oricum. A devenit evident, ostentativ chiar, faptul că atunci când apar borduri noi sau se asfaltează o stradă care era în regulă oricum, și multe altele, trebuie cheltuiți niște bani, sau mai bine zis, ei trebuie să intre în buzunarul cuiva; nimeni nu se gândește cu adevărat la nevoile pietonului, șoferului etc. Într-un cuvânt, orașul se sufocă și devine neprietenos. Procesul e lent, mizeria ni se administrează lent. Dacă prin absurd asta s-ar întâmpla brusc, am fi realmente șocați.

Foarte relevantă a fost experiența lucrului la volumul doi al seriei noastre de cărți GF. Fotografii ce vizau același obiect, făcute acum 4-5 ani comparativ cu cele făcute anul ăsta. Atunci aveau un fir și o doză pe lângă, acum abia mai sunt vizibile: zeci de cabluri, aere condiționate, fire, găuri, spărturi etc. Veți spune că nevoile omului contemporan s-au schimbat. Da, dar pare că acest lucru are astfel de efecte doar la noi. În alte părți nu sunt atât de agasante. Alții au preocupări în această zonă a spațiului public. Se găsesc rezolvări, sunt și unitare, și rezistente, și plăcute văzului.
Mă întorc la grafica pe care o călcăm în picioare.

Fiind puțin adus de spate, sunt mai mult cu privirea în pământ decât în înaltul cerului. Asta m-a ajutat și să găsesc tot felul de obiecte pe jos dar și să observ detalii, finisări, rezolvări. În timp ce la noi aproape totul e la vedere: conducte de gaz, contoare, cabluri de net, de electricitate și chiar scurgeri de apă, în alte părți ele sunt ascunse și capace frumoase stau la gurile de acces. Le vezi pe cele de gaz, pe cele de electricitate, telefonie, fibră optică etc. Frumoase piese turnate, cu structuri, simboluri, litere, desene. Până și unii copaci au plăcile lor încastrate în paviment. Mă rog, am văzut și stoluri de papagali verzi care zboară prin acești copaci…dar, din nou asta poate fi o altă temă.

Postul din arhiva GF pe care vi-l sugerez astăzi cuprinde câteva reprezentări grafice peste care se calcă în Barcelona. Se calcă liniștit.
De aici încolo vă las și pe voi să spuneți ce credeți… (Ciprian Isac)
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi de acelaşi autor SantralIstanbul. Muzeul energiei

Salonul Naţional de Artă Decorativă

Vă invităm să vizionaţi cea de-a XII-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă, deschisă până în 23 ianuarie 2012.

Este o ediţie aniversară, prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional Cotroceni. Peste 80 de artişti expun lucrări de excepţie din sticlă, metal, ceramică sau abordează diferite tehnici textile. Maeştri şi discipoli s-au adunat în spaţiul generos al Pivniţelor Cantacuzine, pentru a oferi publicului o imagine a ceea ce este mai nou şi mai porocator pe scena artei decorative româneşti contemporane.

Artiştii plastici participanţi la acest eveniment, provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Deva, Oradea, Ploieşti, Rîmnicu-Vâlcea, Sibiu, Suceava, scopul acestei manifestări culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.
Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Cela Neamţu, Daniela Frumuşanu, Daniela Făiniş, Gherghina Costea, Cristina Bolborea, Iordanka Cioti, Zoe Vida Porumb, Mihai Ţopescu, Gheorghe Gogescu, Nicolae Zîmbroianu, Bogdan Hoşbotă, Viorela şi Vintilă Mihăescu, Traian Ştefan Boicescu, Lucian Butucariu, Vladimir Cioroiu, Ioan Tămâian, Dumitru Cosma.
Alături de aceştia, printre participanţi se află şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, cu lucrări de o mare varietate: Roxana Elena Pitz, Ene Săndel, Nicoleta Buzea, Ciprian Ariciu, Adela Bonaţ, Teodora Chiroşcă, Mihaela Diaconu, Aniela Ovadiuc.

Pentru vizitarea expoziţiei nu este nevoie de programare prealabilă. Intrarea se face pe baza actului de identitate, pe la poarta dinspre Grădina Botanică, de marţi până duminică, între orele 10 – 17. Tarif de vizitare 5 lei.
Pentru detalii sau ghidaj vă puteţi adresa la numerele de telefon: 0213173107 / muzeu sau 0740200880 / Mădălina Mirea.

„La intrare, aţi avut ocazia să vedeţi câteva lucrări parietale, care anunţă acest Salon. La etajul I, pe holul cu vitralii, este Spaţiul dedicat ferestrelor. Lumina deosebită de aici a fost speculată pentru a pune în valoare lucrarea lui Agnes Forro Călătorie în timp, întrebarea retorică Cine sunt eu a Agnetei Cişmaşiu şi subliniază transparenţa studiilor pentru Dragon ale Corinei Vătămanu.

În partea dreaptă a intrării în Pivniţă, se află Spaţiul Vegetal, în care compoziţia pe digonală se aşează în jurul impresionantei lucrări a Marianei Gheorghiu- Bădeni, numită Poarta. O adevărată harfă de iarbă. Cromatic, această compoziţie este preluată în fundal de Amprentele arhaice ale Mihaelei Tătulescu şi de tapiseria Structuri Vegetale a lui Traian Boicescu. Pe cealaltă diagonală, în contrast, sunt juxtapuse variaţiunile în albastru, prin lucrările parietale ale lui Ioan Bistriţa Deac (Muguri tăiaţi), Cascada lui Vintilă Mihăescu şi Grădina din vis a Viorelei Mihăescu. Capătul de perspectivă aparţine lucrării Fantezie albastră a lui Lucian Butucariu şi în absidă Viespea lui Hlihor.

Între Spaţiul Vegetal şi Pivniţa Mare, care conţine mai multe nuclee, regăsim Spaţiul diafan, translucid. Au fost alese lucrări tridimensionale, din sticlă şi metal, care descompun lumina în irizări fine, de curcubeu. Fiecare lucrare din acest spaţiu este preţioasă: Dansul Ielelor (lucrarea Mişei Diaconu, care a aşezat lucrarea pe un soclu de piatră special pentru acest eveniment), Semnele lui Ene Săndel, care s-a remarcat şi la Salonul Sticlei din acest an, Intervenţia în cub din cristal optic a lui Cătălin Hrimiuc. Lucrările din metal preiau supleţea atmosferei şi o proiectează pe pereţii din cărămidă din fundal. Central stânga avem deschiderea în arc ascendent a Momentului de zbor al lui Bogdan Hojbotă, iar la dreapta două piese în pandant: Incintă şi Ascensiune ale lui Gheorghe Zaharia.

Scara masivă pe care se coboară în Pivniţă este punctată pe peretele din dreapta de vitraliul lui Gheorghe Butnaru numit Peisaj, şi de caseta roşie, Maktub, a Gabrielei Vasilescu. Peretele din stânga preia regalul coloristic al tapiseriei Vara de Lucia Puşcaşu. La 2/3 din coborârea scării, opriţi-vă un moment. Perspectiva dintre arcade, până în capătul opus al sălii, aliniază cuburi cu lucrări tridimensionale care anunţă, fiecare, tema din alveola în care se găseşte. Astfel, peretele din prima alveolă, dedicată Spaţiului ceramicii intimiste, feministe, cu accente autoreferenţiale, este dominat de lucrarea Anielei Ovadiuc (ceramică parietală), care preia cromatic şi ca format tapiseria Vara, pe care am anunţat-o deja. Portretul unei femei melancolice, lucrarea de sticlă preţioasă a lui Mihai Ţopescu se vede aici din spate, cu bumbii albi, pe fond negru. Se citeşte în pandant cu Prabola orbilor, de acelaşi autor, cu care se termină scara pe partea dreapta şi care face intrarea în Spaţiul Primordial. Aici ne întâmpină şi ne invită mâna deschisă a Evei, impresionanta lucrare din metal a lui Dumitru Cozma. În dreapta, pe perete, tapiseria Grădina a Mariei Negreanu marchează „acţiunea” din punct de vedere spaţio-temporar. Lanţul lumii, tapiseria lui Dan Liviu Roşeanu aşezată frontal, face vizual trecerea către Zoomorfa lui Iulian Vârtopeanu.

Eva lui Cozma, intră în dialog cu partea masculină a Androginului, lucrarea cu reflexe livreşti a Arinei Ailincăi. Partea feminină este întoarsă spre Spaţiul intimist, feminin, în care regăsim mai cu seamă lucrări autopotret. Pe stâlpul din stânga, lucrarea Umbre, a Cristinei Popescu Russu preia, cromatic şi textural, Androginul. Pare a fi o structură textilă, întratât este de fină şi fluidă ceramica în degradeuri. Vorbeam despre spaţiul intimist. Aceasta se deschide cu lucrarea Dialog a lui Ionel Cojocariu, în primă vizionare. Capăt de perspectivă, nasturii Roxanei Pitz, cu cote-ul lor autoreferenţial. Deasupra, Conţii Danielei Făiniş propun trei expresii şi-un ierbar, de asemenea o instalaţie de ceramică parietală. În acelaşi spaţiu întâlnim şi Microcolecţia de impresii vizuale şi olfactive a Dorinei Horătău, din lemn vechi şi pernuţe roz, umplute cu iarbă de roiniţă. Lucia Lobonţ propune şi ea patru module parietale, ce se citesc, din nou, prin denumire, în cheie de jurnal: Aşteptare, Dorinţă, Acceptare.  Amprenta Mihaelei Obadă este plasată în axul vizual propus iniţial. Simetric, in spaţiul central, intervenţia Georgetei Hlihor (Echilibru), preia cromatic reflexele Balanţei lui Tâmâian.

Covorul lui Vermeer (lucrarea fluidă şi echilibrată a Cristinei Bolborea), iese din acest spaţiu al ceramicii intimiste şi propune trecerea spre următoarea alveolă. Deasupra, Codex-ul Adelei Bonaţ, cu file ceramice pe care sunt zgrafitate insecte, trimite vizual spre Nocturnele Danei Marinescu, lucrare cu un impact vizual major, plasată în spaţiul central.
Înaintăm şi regăsim la stânga alveola rezervată Spaţiului duhovnicesc. Aici sunt coagulate în jurul lucrării Pelerinaj a Martei Jacobovits elemente care se leagă cromatic şi compoziţional, potenţând tensiunile create între diferitele texturi. Astfel, rugozitatea nisipului contrastează cu curgerea mătăsoasă a piesei de debut a Teodorei Chiroşcă, In memoriam, o tapiserie de mari dimensiuni, în degradeuri subtile. Alături, Cetele îngereşti ale Claudiei Muşat, din matase suavă, contrastează cu ideea de supliciu, conţinută în Altarul chtonic (subteran) al lui Radu Târnovean. Celălalt capăt de perspectivă este dedicat Altarului Celei Neamţu. Două repere importante în tapiseria contemporană: discipolul, (Teodora Chiroşcă) şi încununarea unei cariere Cela Neamţu.

În acest spaţiu duhovnicesc regăsim şi Ceaslovul lui Victor Săraru, iar coloanele lui Titu Toncian, intră în dialog cromatic cu Iluziile Gherghinei Costea, plasate în spaţiul central. Împreună cu coloana Ritual a lui Ciprian Ariciu, formează un triunghi de verticale, care relansează vizual compoziţia. Lucrarea Caleidoscop a lui Vladimir Cioroiu face trecerea spre Spaţiul alchimic. Numele acestei alveole este dat de lucrarea Danielei Frumuşeanu. Aici regăsim Paradisul (tapisierie de Marijana Biţulescu) care intră în dialog cu Visul marin al Iordankăi Cioti, Vasul de ceremonie al lui Contantin Ionescu, Alchimistul Lilianei Marin, Platoul lui Constantin Ovidiu Ionescu şi Retorta lui Dan Popovici. Capete de perspectivă Semiramida Herminei Csata şi ampla tapiserie în două bucăţi Babel a Alexandrei Russu, trasează un itinerariu, în interiorul acestui spaţiu alchimic. La mijloc, Stâlpul de recunoaştere, lucrarea din sticlă a lui Valeriu Semenescu se erijează în jalon. Căutările din acest spaţiu alchimic se finalizează în Elementele din sticlă fragilă ale lui Cătălin Hrimiuc. Cununa Naiadei, adusă de Nicolae Zâmbroianu propune, dincolo de semnificaţia spirituală evidentă, un joc de texturi: asprimea sforii colorate, pământul reavăn, ciucurii de cristal. Piramida cu şapte trepte, cu vârful în sus, potenţează vizual lucrarea Babel, pe care am amintit-o,  două masive triunghiuri cu vîrful în jos. Pe peretele din stânga, legătura dintre spaţiul dohovnicesc şi spaţiul alchimic este dată de lucrarea Angelică (broderie) propusă de Zoe Vida Porumb, cu îngeri înscrişi în triunghi.

Poate părea puţin prea căutat, acest parcurs, dar fiecare lucrare şi-a negociat îndelung vecinătăţile. Rezultatul sperăm să fie unul care îmbie privitorul la o imagine de ansamblu a ceea ce este mai nou şi mai provocator în spaţiul artei decorative româneşti contemporane.” (Mădălina Mirea)
Foto: Vlad Anghelescu
Concept: Mădălina Mirea, Georgiana Cozma
http://www.muzeulcotroceni.ro/
Partener: Konica Minolta
SURSA: Modernism.ro
Vedeţi pe aceeaşi temă: Salonul Naţional de Artă Decorativă 2011

Salonul Naţional de Artă Decorativă 2011

Ediţia a XII-a
Muzeul Naţional Cotroceni

Pentru a răspunde cererii cititorilor noştrii din filiala UAP Oradea şi pentru că Muzeul Naţional Cotroceni nu ne-a ajutat cu nici o imagine, deşi ne-am adresat acestora, vă prezentăm lucrările din Salonul Naţional de Artă Decorativă din acest an prin intermediul SensoTV.ro, cărora le mulţumim pe această cale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: SensoTV.ro

Salonul Naţional de Artă Decorativă reuneşte în acest an peste 80 de artişti plastici din toată ţara care expun în tehnici mixte lucrări de tapiserie, imprimeuri textile, porţelan, sticlă, metal. Ca în fiecare an, acestă amplă expoziţie este găzduită de Muzeul Cotroceni şi poate fi vizionată până pe 23 ianuarie 2012.
O prezentare video a expoziţiei puteţi vedea pe site-ul SensoTv sau aici.
SURSA: SensoTV/arte
Citiţi mai mult pe aceeaşi temă: Salonul Naţional de Artă Decorativă

Un secret păstrat de secole

Sticla de Murano

Dacă în zilele noastre oglinzile veneţiene sunt cele mai cunoscute, importanţa Veneţiei se remarcă nu numai prin numărul mare de meşteşugari din acest oraş, ci şi prin politicile protecţioniste duse împotriva sticlei importate şi a sticlarilor nerezidenţi. Până la sfârşitul veacului al XIII–lea, sticlăriile Veneţiei au funcţionat pe insula Murano unde se făcea sticlă după reţete secrete, la care se adăuga o măiestrie unică a prelucrării acesteia.

În laguna veneţiană, la 2 km de coastă, se află Insula Murano. În acest mic orăşel s–a dezvoltat înaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenită celebră.
Giorgio Agricola, considerat părintele tehnologiei de fabricare a sticlei, relata în anul 1500 procedeul de fabricaţie şi misterul din jurul celebrelor fabrici de sticlă de la Murano. Tot el a realizat un desen al unui atelier de prelucrare a sticlei în care se poate vedea foarte bine reprezentat cuptorul de topire şi recoacere.

Ca parte a Republicii Veneţiene, Insula Murano se bucura de autonomie internă. Aceasta avea propriul cod de legi, propriul Sfat suprem şi chiar monedă proprie. Atunci când un om de rând izbutea să devină meşter sticlar era înnobilat şi înscris în Cartea de aur a insulei. Meşterii sticlari din Murano erau consideraţi egalii celor mai nobile familii din Veneţia. Pe de altă parte, ei erau urmăriţi în permanenţă de poliţia veneţiană şi supuşi unei legi severe, care interziceau părăsirea insulei şi mai ales a domeniilor veneţiene. Unele dintre prevederi sunau astfel: „Dacă un lucrător sau meşter sticlar va înstrăina arta sa din Veneţia în dauna republicii, i se va trimite ordin să se întoarcă în ţară. Dacă nu se va supune acestui ordin, vor fi aruncate în închisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta să fie silit să se întoarcă. Dacă nu va abandona totuşi hotărârea de a rămâne în străinătate, se va trimite după el o persoană însărcinată cu misiunea de a–l ucide”.
Preţul unui vas de Murano era gigantic, iar pierderea unui asemenea privilegiu economic însemna o lovitură grea pentru Veneţia.

Meşterii din Murano şi–au desăvârşit măiestria şi arta în modelarea sticlei deţinând secretul şi monopolul acestei arte. Printre tehnicile folosite erau cele de obţinere a sticlei cristaline, smalţului, sticla cu inserţii de aur (aventurine), sticla lăptoasă, imitaţii de pietre preţioase şi bine cunoscuta artă millefiori (sticla multicoloră).
La mijlocul secolului al XV–lea, Angelo Barovier, un om cu educaţie ştiinţifică, a produs un „Cristallo VETRO” sau Cristallo Veneziano. Compoziţia chimică a acestui tip de sticlă a permis obţinerea unor lucrări complexe.

Fie din dorinţa de a avea o viaţă mai bună, fie în căutarea de noi aventuri, o parte din meşterii italieni sticlari au sfidat legile impuse în domeniul producţiei de sticlă. Aceşti meşteri fugari s–au stabilit în Franţa, în veacul al XVI–lea, în oraşe precum: Lyon, Nevers, Nantes, Paris, Rouen şi Orléans. Mai mult, ei au format mici colonii italiene în ţări din toată Europa, inclusiv Austria, Belgia, Spania şi Suedia. Noile ateliere au dus la crearea unor produse numite façon de Veneţia sau stil veneţian şi, ca un rezultat neintenţionat, a sfârşit prin instruirea unor ucenici străini. Sticlarii din Murano au învăţat întreaga lume să fabrice sticlă. Arta acestei meserii nu a fost doar rezultatul emigrării ci şi al predării prin intermediul cărţilor. Prima carte dedicată tehnologiei de fabricarea a sticlei, Arta fabricării sticlei, Cărţi împărţite în şapte, a fost publicată la Florenţa în anul 1612 de Antonio Neri, lucrare scrisă, cel mai probabil, de către un sticlar italian necunoscut, de origine Muranese.

Refacerea industriei sticlei a avut loc ca urmare a unui jumătate de veac de pregătiri şi relaţii care s–au stabilit între vechii maeştrii, care au revenit în muncă lor la tehnicile tradiţionale şi tinerii artişti care au preluat secretele acestora. Producţia industrială a fost plasată pe o nouă concepţie artistică şi reorganizată pe principii comerciale contemporane. Dr. Antonio Salviati, a readus la viaţă industria sticlei Muranese, revenind în domeniul creaţiei la modele clasice veneţiene cu o ornamentaţie mai puţin complicată.

Până la începutul veacului al XX–lea domeniul sticlei a prosperat din nou în Murano. În plus faţă de sticla artistică suflată, muranesii au creat o sticlă specială, dedicată obiectelor de de artă cum ar fi: mărgele, tacâmuri de cristal, oglinzi, mozaicuri şi vitralii, obiecte realizate în paralel cu produsele utilitare.

Astăzi, sticla de Murano este cunoscută în toată lumea iar maeştrii sticlari sunt consideraţi adevaraţi artişti. Din sticla de Murano, un material fin, preţios, curat şi nobil sunt realizate în zilele noastre atât bijuterii şi accesorii care fac parte din celebrele colecţii a marilor designeri, cât şi lucrări artistice, creaţii prezentate în cadrul festivalului Glasstress, unde se întâlnesc cei mai renumiţi artiști sticlari contemporani. (Grigore Roibu)

Salonul Naţional de Artă Decorativă

Muzeul Naţional Cotroceni găzduieşte cea de a XII-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă.

În spaţiile cantacuzine expun tapiserie, imprimeuri textile, piese din porţelan, sticlă şi metal 80 de artişti vizuali provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici care provin din din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Deva, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Suceava, consacraţi sau din tânăra generaţie. Scopul acestei manifestări culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.

Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Cela Neamţu, Daniela Frumuşeanu, Daniela Făiniş, Gherghina Costea, Cristina Bolborea, Iordanka Cioti, Zoe Vida Porumb, Mihai Ţopescu, Gheorghe Gogescu, Nicolae Zîmbroianu, Bogdan Hoşbotă, Viorela şi Vintilă Mihăescu, Traian Ştefan Boicescu, Lucian Butucariu, Vladimir Cioroiu, Ioan Tămâian, Dumitru Cosma.

Alături de aceştia, printre participanţi se află şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, cu lucrări de o mare varietate: Roxana Elena Pitz, Ene Săndel, Nicoleta Buzea, Ciprian Ariciu, Adela Bonaţ, Teodora Chiroşcă, Mihaela Diaconu, Aniela Ovadiuc.

Ediţia a XII-a a Salonului Naţional de Artă Decorativă este una specială, stând sub semnul împlinirii a 20 de ani de existenţă ai Muzeului Naţional Cotroceni, în spaţiul cultural al Capitalei.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 27 octombrie 2011 – 23 ianuarie 2012, şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30 – 17.00.