ÎnSEMNE fotografice 6

Salon de fotografie hunedoreană
Sala Pro Arte a Colegiului Național Decebal
Vernisaj: miercuri, 17 octombrie 2018, ora 18.00.

Colegiul Național „Decebal” și Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) vă invită să participați la cel mai important eveniment expozițional fotografic din județul Hunedoara. Deschiderea Salonului de artă fotografică hunedoreană, intitulat „ÎnSEMNE fotografice ”, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, are loc, într-o atmosferă festivă, în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva, în data de data de 17 octombrie 2018, începând cu ora 18:00.

Am demarat acest proiect în anul 2013, când pentru prima dată, la început de an școlar, am expus lucrări aparținând fotografilor hunedoreni, indiferent de locul unde trăiesc în prezent. Din 2014, salonul a devenit un eveniment emblematic în agenda cultural-artistică a judeţului. Expozițiile au avut un succes răsunător, atât prin numărul participanţilor cât şi a valorii lucrărilor prezentate. În cadrul evenimentelor au fost expuse și proiectate lucrări aparţinând unor artişti care reprezintă cu succes arta fotografică la nivel naţional şi internațional dar și a elevilor, pe care, de-a lungul anilor, i-am coordonat sau invitat alături de noi în cadrul Atelierelor de fotografie. Trăgându-și seva din Atelierului de fotografie a apărut o nouă promisiune: Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni. AAFH este acum singura organizație profesională care promovează arta fotografică hunedoreană. Pentru prima dată, în acest an, expoziția „ÎnSEMNE fotografice” se bucură de patronajul AAFH.

Expun: Adrian Stoica, Andras Diana, Miruna Armioni, Andrei Rosetti, Călin Corpaciu, Cătălin Tibori, Cosmin Stan, Cristian Rus, Daniel Iancu, Maria Dimian, Miruna Chirica, Francisc Németh, Grigore Roibu, Ioan Todor, Edwina Kasler, Kovacs Ella, Marius Isfan, Mhai Jeic, Mona Varga, Ovidiu Munteanu, Nicolae Oprea, Oana Muntean, Ovidiu Manoilescu, Alexandru Popa, Radu Muntean, Raul Poenar, Cristian Resiga, Sebastian Szava, Simo Geza, Iulian Solda, Adrian Sopincean, Traian Urieș, Horia Trânc, Marius Turc, Anca Isfan, Nutzu Bodea, Iulian Cîmpian, Claudiu Nelega, Marinia David, Gelu Rus, Ioan Hălălae, Alexandra Lungeanu, Octavian Simion, Adrian Sinescu.

Curatori: Grigore Roibu și Andrei Rosetti, profesori în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva și formatori în cadrul  Școlii de fotografie AAFH.

Mulțumim celor ce s-au implicat în organizarea Salonului de fotografie hunedoreană și au trimis lucrări. Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a cunoaște o parte dintre fotografii de succes hunedoreni.

Așa cum v-am obișnuit, serile evenimentelor noastre sunt pline de surprize!
În deschidere va avea loc un concert extraordinar oferit de formația hunedoreană „Still Jazz Trio”, formată din Zoltan Turi – chitară,  Gabriel Haragus – tobe și Mircea Goian – bass. Ajutați de o proiecție de fotografii selectate de la „Deva Jazz Festival” 2018, eveniment aflat la prima ediție dar care a adunat peste 2.500 de oameni în Parcul ”Cetate”, Mircea Goian și Cristian Răcăşan ne vor vorbi despre cele 3 săptămâni de muncă, concretizate în 3 zile de concert, în care au fost prezenți la Deva 40 de artiști pe scenă, din 3 țări, transformând aceste spectacol, alături de expoziția de fotografie și pictură, într-un eveniment ce promite să devină unul dintre cele mai importante deacest gen din zonă.

Va fi o seară inedită în care ne vom bucura de libertate, imagine, ritm și improvizație. Vă așteptăm!

Zilele Atelierelor Deschise de Pictură și Grafică

octombrie 2018, București

Un regal de ateliere de pictură și grafică deschise spre vizitare publicului!

Cu prilejul primei ediții a Zilelor Atelierelor Deschise de Pictură și Grafică, timp de două weekenduri consecutive, 13/14 și 20/21 octombrie 2018, peste 40 de artiști cu specializările pictură și grafică s-au pregătit să întâmpine iubitorii de frumos, la adresele spațiilor lor de creație!

Atelierele și adresele acestora, hărțile și profilurile artiștilor participanți, sunt disponibile pe site-ul dedicat evenimentului Ateliere.Net. Și, pentru că atelierele se află în adevărate colonii artistice, din mai multe zone ale Bucureștiului, se poate descărca gratuit de pe platformele IOS și Android Aplicația pentru Smartphone Ateliere, ce oferă ghidare GPS către adresele atelierelor selectate.

Pentru această primă ediție, artiștii participanți au pregătit multe surprize! Pe lângă prezentarea atelierelor, se vor putea viziona miniexpoziții și lucrări în diferite faze de creație sau, live, demonstrații ale tehnicilor de lucru! În plus, câțiva graficieni vor invita publicul să imprime împreună plăci de gravură pe hârtie. Vizitatorii vor mai avea acces la oferte speciale, posibilitatea de înscriere la cursuri, altfel spus veți petrece timpul într-o companie deosebită, la un pahar cu vin!

Artiștii participanți: Alice Țeca, Ana Asavei Pietraru, Anca Coller, Andreea Toma, Andrei Cornea, Andrei Tudoran, Bogdana Contraș, Claudia Todor, Constantin Cioc, Constantin Rusu, Cornelia Gherlan, Cristina Nedelea, Daniel Loagăr, Elena Gabriela Dobre, Emilia Persu, Eugen Ilina, Eugen Raportoru, Eusebiu Josan, Floarea Țuțuianu, Florentina Voichi, Florin Mocanu, Gabriela Aniței, George Moscal, Georgiana Manea Josan, Horia Andrei Nițu, Ile Ștef, Ioan Oratie, Ionuț Theodor Barbu, Iris Bianca Teodorescu, Laurențiu Midvichi, Loredana Stancu, Marina Aristotel, Marilena Preda Sânc, May Oana Isar,  Matei Șerban Sandu, Mircea Nechita, Mirela Hagiu, Nicolae Stoian, Otilia Măndescu Canavra, Rodica Lomnoșan, Roxana Elena Ardeleanu, Sorin Adam, Vasile Murivale, Vasile Pop Negreșteanu.

Evenimentul Zilele Atelierelor Deschise de Pictură și Grafică este organizat în cadrul proiectului Cultural Contemporanii, în parteneriat cu Primăria Municipiului București – prin Centrul Cultural EXPO ARTE – cu sprijinul WACOM și Vila Babiciu.

Accesul în ateliere este gratuit! Vă așteptăm!