Îngerii şi demonii Dorinei şi Dianei Pantea

Expoziţia de pictură Angeli et Daemones cuprinde în jur de 20 de lucrări realizate de Dorina şi Diana Pantea (Safir & Rifas) în tehnica ulei pe pânză. Expoziţia (care a fost prezentată în sălile Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva) configurează suferinţa care se extinde asupra materiei în carapacea fiinţei umane, este practic o reflexie a creatorilor, care deprind pe calea manifestărilor imaginare, această cădere în angoasa suferinţei.

Picturile reprezintă îmbinarea unui temperament tumultuos, avid de spaţiu şi de mişcare, de expansiune si de extindere, ramificat spre adâncimile şi perspectivele spaţiilor ce se întrepătrund şi se desfăşoară infinit.

Mase agitate, sumbre, de culoare instigă la profunzimea unui dramatism zbuciumat. În această magmă tensionată ce evocă haosul cosmic, se ivesc vagi principii ordonate, contururi cu referinţe umane, anunţând o altă stare de tensiune galactică.

Atmosfera lucrărilor conferă privitorului o simulare iluzorie a subconştientului, spaţialitatea este trasată prin cadre suprapuse, care receptează refracţiile memoriei şi spaimele interioare polarizate într-un tablou construit din oglindirile reziduale ale memoriei.

Demoniacul condiţiei umane combină ipostazele telurice cu mareele prafului sideral de natură divină. Expoziţia de picturi consumă ideea terorilor din noapte, a neputinţei persoanei ce doarme, şi a creaturilor bestiale ce dăinuie în vis şi întuneric, monştrii ludici ce tăinuie în sagacitatea adormită a minţii noastre.

Artistul creează şi reproduce bestiarele cele mai fantastice şi bizare, izvoarele imaginaţiei fiind pline cu reziduuri creatoare ce realizează disparenţe între real şi ireal, o nouă realitate, se produce astfel, o nouă viziune a lumii interioare, întreaga acţiune prezentată în cadrul picturilor se desfăşoară între ungherele întunecoase ale atelierului.

„Diana Pantea și Dorina Pantea două tinere, care exprimă plastic confruntări existențiale specific umane, confruntări cu proprii demoni, cu propriile temeri,  cu destinul tragic al omului, cu neputințele existențiale intr-o lume dezumaniztă în care credința, iubirea și speranța se fac tot mai puțin vizibile. Lucrările de picture sunt strigăte de revoltă, sunt strigăte de desnădejde, dar și strigăte de luptă, sunt arme prin care tinerele artiste încearcă să scoată la lumină tot ce este spaimă și neputință în mintea, sufletul și carnea omului, tot ceea ce greu prinde contur și cu are evităm, noi oamenii, o confruntare directă, conștientizând imposibilitatea victoriei totale, chiar dacă invingem în unele batălii, din multiplele duse de-a lungul existenței noastre.

Tema căderii, a revoltei preluate din credințele creștinismului, dar cu rădăcini adănci în arhetipul ființei umane  este prezentată în soluții personale de fiecare dintre cele două artiste.

Dorina Pantea, crează un univers în care ființa umană reprezentată in procese de metamorfozare, în cădere și degradare este vie și dinamică, conștientizând totul și continuând să gândească soluții de desprindere, de salvare din căderea ireversibilă. Lucrările ei străbat spațiul și vin impetuos spre privitor, sunt compoziții cu structuri clare, cu forme delimitate de contraste puternice, unde roșu este dominant și totodată principalul motiv, personajul principal al universului construit din straturi suprapuse.

Diana Pantea se ascunde și se sezvăluie în lucrări de lumină și umbră, unde întunericul, misterul și necunoscutul domină spațiul creat. Noaptea, moartea, descompunerea și degradarea umană  sunt abordate cu tărie și mult curaj într-o contemplare  ce implică o anume detașare, dar și o examinare microscopică a tuturor detaliilor, specific cercetătorului pasionat.

Compozițiile ei penduleaza între concret și abstract, între forme sugestiv-ilustrative, fotografice aproape, în realismul lor, și forme reduse la esență, la gest, la urmă, la linie de contur firavă și difuză.

Forța creative a celor două artiste uimește, șochează, provoacă, dar mai ales  ne relevă nouă, privitorilor un univers în care nu ne simțim confortabil, unde omul apare dezvelit de mască, de haine și convenții sociale, un univers interior pe care-l purtăm cu noi pe drumul vieții și care stă închis într-o tainiță a sufletului și pe care nu-l explorăm decât rareori.

Zbuciumul celor două artiste Dorina Pantea și Diana Pantea, exprimat prin limbajul plastic, al picturii, nu te poate lăsa indiferent și după ce-l vezi, îl poți recunoaște în tine și în cei din jurul tău și poate, te ajută să să înțelegi mai bine menirea și rostul omului în lume”.

Prof dr. Adriana Emilia Popa

Povestea vizuală relatată în seria de picturi intitulată: „Căderea Îngerilor – Rebeliunea demonicã a creaţiei” a Dorinei Pantea dezvăluie ca punct central o lume ocultă, mistică care pictează într-o luminã cu perspective introspecte, un univers referitor la Marea Cădere şi Rebeliune Angelică.

În dezvoltarea ansamblului seriei de picturi, motivaţia principal şi sursa de inspiraţie este o lume a obscurităţii, ceea ce este ascuns vederii, Istoria Întunecată a credinţei, expusă într-o lumină care reflectă natura instinctuală a decăderii.

Revolta angelică a avut loc ca urmare a disputării puterii şi iubirii, a egocentrismului, care pune fundaţiile personalităţii fiecăruia dintre noi; iar, iluminarea – cunoaşterea de sine, constă tocmai în lupta pentru dezrobirea din lanţurile unei societăţi bigote şi obţinerea libertăţii şi a respectului de sine, prin autocunoaştere. Fapta angelică nu este condamnabilă, căci, atât noi, oamenii, cât şi existenţa- noastră în sine, toţi tindem spre libertate în cel mai pur sens pe care-l poate exprima acest cuvânt.

Reclame

Leontin Țibacov – SELFIE

Galateea Contemporary Art vă invită luni, 18 iunie 2018, ora 19, la vernisajul expoziției SELFIE – Instalație ceramică a ceramistului Leontin Țibacov.


Curatoar: Vasile Cercel

„Acceptarea vieții împreună cu cei din jurul nostru îl fac pe artistul vizual să construiască din experiențele celorlalți precum și cele personale, un joc creator care să treacă într-o nouă identitate purtătoare de adevăr și spiritualitate. Raporturile Eului creator cu Celălalt, contactul pe care artistul îl are cu natura, cu oamenii din jurul său, dar și înauntrul său cu propriul lui univers, determină o perspectivă nouă imaginară și creează un univers de gânduri și preocupări, o identitate artistică strict personală.
Potențialul care este existent în fiecare consumator de artă trebuie stimulat printr-un joc activ, creator, care să deschidă o comunicare non-verbală, dar personală cu ajutorul imaginilor fotografice. Reacția personală a fiecărui privitor, atitudinile și reflexia în fața operelor de artă, sunt incitante, necesare, și inițiază între cei doi o experiență interesantă.
Interacțiunea între creator și privitor și înțelegerea demersurilor artistice pot fi mai bine descoperite cu ajutorul tehnicilor media (foto-film), si implicarea activă prin oglindirea în instalațiile ceramice expuse. Așasar vă invit la un selfie”.

Leontin Țibacov, ceramist

Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 iunie – 15 iulie, 2018.
Intrare liberă.

În drum spre NOIMA 15 la ICR Budapesta – de vorbă cu Horațiu Lipot

Horațiu Lipot a studiat istoria artei la Universitatea Națională de Arte din București, după care a lucrat timp de 6 ani ca specialist în artă contemporană la cea mai mare casă de licitații din România. În calitate de curator, el a realizat numeroase expoziții de artă în România. concentrându-se preponderent pe identificarea și promovarea artei din zona super-contemporary (artiști până la vârsta de 35 de ani). L-am invitat să răspundă câtorva întrebări între două importante călătorii-proiect. Horațiu Lipot tocmai s-a întors din Ulft – Olanda, de la cea de-a 26-a ediție a Huntenkunst, un eveniment ce atrage an de an tot mai mult public dornic să vadă lucrări semnate de sute de artiști contemporani din peste 30 de țări invitate. Evenimentul presupune în fiecare an o secțiune centrală dedicată unei anume țări. Anul acesta a fost rândul României, iar Horațiu Lipot a fost curatorul acestei selecții propuse comitetului executiv al Huntenkunst. În 7 iunie, va fi prezent la Budapesta pentru deschiderea expoziției NOIMA 15. Evenimentul este organizat de ICR Budapesta în colaborare cu grupul NOIMA.

Andrei Rosetti: Horațiu Lipot, aș vrea pentru început să ne adresăm unui public mai puțin specializat. Te rog să ne spui, în câteva cuvinte, ce face un curator, mai exact? Vorbim de un termen relativ recent, folosit frecvent în lumea artei, însă arareori explicat. Găsim mai ușor omonimul juridic explicat în mai toate dicționarele… Câteva universități sau facultăți de artă de la noi încep să îl vehiculeze…

Horațiu Lipot: În Codul Ocupațiilor din România, meseria de curator este una relativ recentă, reglementată abia în anul 2016. În acest caz, curatorul are parametrii unui custode, atributele menționate fiind conservarea și prezentarea unei colecții, fie ea privată sau publică. Însă pentru cei specializați – cum spuneți, conceptul de curator are mai degrabă valențele unui evaluator acreditat de către cei din mediul său profesional să identifice, să construiască și să emită prin aceste acte, judecăți de valoare asupra producției artistice pe care o consideră relevantă într-un context ales. Punctez acest ultim aspect pentru că un curator trebuie să își aleagă o zonă, un curent, spațiu temporal, problematică etc. în interiorul căreia să opereze – generalitatea, ca în orice alt domeniu de specialitate, nefiind oportună. Tradițional, activitatea curatorială a fost practicată de către teoreticieni sau istorici de artă, însă tendința actuală este de a pune în discuție termenul și utilitatea actului curatorial, vehiculându-se, în presa de specialitate occidentală, nu în puține cazuri ideea de inutilitate sau chiar de moarte a curatoriatului. În acest caz, tendința ultimilor ani, atât la nivelul evenimentelor de galerie cât și în cadrul bienalelor de artă, a fost de a promova artiști vizuali în rolul de curator sau, în unele cazuri, chiar personalități publice din zona mass-media.

Din perspectiva ta, cum e să fii curator în România?

– Dacă, după cum spuneam, în Occident rolul curatorului este actualmente pus in discuție, în mediul autohton acesta abia ce începe a fi reglementat. De prea multe ori, activitatea curatorială este înțeleasă exclusiv ca selectarea și aranjarea unor lucrări de artă (de preferință pictură) pe niște pereți (de preferință cu simeză). Activitatea curatorială, ca și cea artistică astăzi, presupune, în primul rând, accesul la mijloace de producție (burse de cercetare, utilizarea de tehnologie de ultima oră sau manipularea spațiului în urmărirea unei idei etc.), care, într-o piață încă emergentă ca cea din România, este aproape inexistent.

– Ai revenit în țară de câteva zile după experiența Huntenkunst. Cu ce impresie te-ai întors din Ulft?

– Pot spune ca a fost o experiență mai mult decât benefică. În linii mari, m-aș rezuma la contactul cu o lume în care profilul colecționarului, profilul galeriilor, raportul societății cu arta este total diferit de cel cunoscut în interiorul granițelor. Vorbim, în fapt, de o piață matură de artă vs. o piață emergentă, de claritate vs. entuziasmul începuturilor. Trebuie să menționez că am simțit aceași percepție venind și din partea publicului amator de artă olandez, interesul lor concentrându-se, pe langă reputația excelentă de care beneficiază arta contemporană românească în ultimii ani, pe exotismul unei culturi si al unui spațiu total diferit de al lor.

– Ce înseamnă Huntenkunst ca eveniment de artă internațional? Ce specific și ce amploare are?

– Specificul evenimentului este de târg de artă. Ajuns la a 26 ediție și cu o frecvență anuală, este, ca mărime, unul din primele cinci târguri de artă din Olanda, concentrând aproximativ 9000 de vizitatori în cele trei zile de expunere. Spre deosebire de România, care are un singur asemenea eveniment de profil – Art Safari (care în acest an a operat exclusiv ca pavilion de artă), în Olanda asemenea evenimente sunt organizate de către fiecare regiune în parte.

Care a fost misiunea ta în acest proiect? Spre ce conținut curatorial te-ai îndreptat? Ce feedback ai până acum?

– Fiind un târg de artă, activitatea mea nu a fost propriu-zis una curatorială, ci mai degrabă organizatorică. Propunerea de a găzdui în acest an România în pavilionul central a venit din partea comitetul directoral, cu care am început colaborarea în urmă cu un an. Dintr-o selecție de 46 de portofolii trimise de către mine, comitetul a făcut o selecție de 7 artiști: Andreea Albani, Alina Buga, Adrian Dică, Diana Manole, Sorin Maxim, Daniel Roșca și Victoria Zidaru. După acest pas, misiunea mea în organizarea evenimentului a fost selecția operată cu fiecare artist în parte, panotarea expoziției și promovarea Huntenkunst 2018. Pe lângă interesul comercial, unul dintre artiștii prezenți – Victoria Zidaru – a primit o altă invitație de participare la ADAF 2018 Amsterdam, al doilea cel mai important eveniment de profil din Olanda, cât și o apariție pe prima pagină în presa locală.

– artavizuala21 a încercat să consemneze în ultimii ani proiectele NOIMA. Spune-ne câteva cuvinte despre expoziția pe care o pregătiți în cadrul ICR Budapesta sub semnătura ta curatorială. Care este filtrul tău curatorial?

– Cunoscând destul de bine NOIMA în ultimii 5 ani de zile, atât la nivelul membrilor cât și a activității expoziționale, am dorit ca în această expoziție aniversară (care, datorită cifrei rotunde, poate fi interpretată și ca un prim blianț al grupului) să conturez mai bine drumul pe care însăși NOIMA l-a ales după anul 2014. Cu un nucleu mult mai bine conturat, spre deosebire de perioada formativă, când erau invitați diversi artiști în cadrul expoziților grupului sau testate diverse formule de coabitare a NOIMA, odată cu anul menționat grupul glisează către ideea de colectiv în detrimentul celui de grup, mult mai specific strategiilor artei contemporane actuale. Cred că aici este și cheia receptării lor pozitive din ultimii ani la nivel internațional, manifestările în spații occidentale unde au fost inivitați fiind, de cele mai multe ori, acțiuni comune din zona performance-lui pictural, al happening-ului sau intervenții în spațiul public. Pe lângă aceasta, nu am putut omite nici acea specificitate a grupului, încă existentă în arta românească, de continuitate a unei tradiții artistice autentice spațiului, practicată de cele mai multe ori prin schimbul direct maestru-discipol. De aceea, circuitul expozițional este conceput pentru a închide, în desfășurarea sa, o problemă din sfera picturii, de tratare a luminii și spectrului cromatic – mai exact, urmărind un parcurs matematic delimitat. Vă invităm la vernisaj, chiar și virtual, pentru a descoperi care este aceasta.

– Ai colaborat uzual cu un artist sau cu o selecție de autori gândită de tine, cum ți se pare colaborarea cu o grupare care presupune deopotrivă individualități consonante și demers colectiv?

– Avantajul cu grupul NOIMA a fost tocmai că nu există acest ambitus al personalităților. Ciprian Bodea este NOIMA. Cosmin Frunteș este NOIMA. Dan Gherman este NOIMA. Andrei Rosetti este NOIMA. Sorin Scurtulescu este NOIMA. Și NOIMA sunt toți aceștia și ceva mai mult. Ce voiam să spun este că nu am simțit nici o secundă că în discuții aș fi dialogat cu unul dintre membri, ci cu întreg colectivul.

Ai lucrat în cea mai mare casă de licitație din România. Cum cântăresc pentru tine anii de experiență în piața secundară de artă? Care sunt cele mai prețioase acumulări de acolo?

– Primul avantaj pe care l-aș menţiona este contactul direct cu o producție artistică imensă. În cei șase ani de zile, pot spune că mi-au trecut fizic prin mână aproximativ 20000 de lucrări de artă, de la începutul secolului al XIX-lea până în zorii anilor 2000. Un alt avantaj, în acest context – pe care consider că instituțile muzeale nu îl au – este faptul că întâlnești nu doar capodoperele, cât și operele mai puțin relevante sau falsurile în creația unui artist. Consider că, pentru a înțelege creația artistică a unui autor în totalitatea ei, ai nevoie și de aceste elemente. Un alt factor important a fost, pentru mine, dat tocmai de specificitatea pieței de artă românești, mai degrabă de condiția de nișă a acesteia. Când ne referim la piața de artă secundară, care se învârte anual în jurul sumei de 15 mil. Eur, ar trebui să menționăm și faptul că, din cele cinci case de licitații existente, cea menționată deține peste 80% din această piață. Vorbind de acest cvasi-monopol, avantajul constă în stabilirea relațiilor în interiorul câmpului profesional, decidenții culturali migrând, ca în orice piață de capital, către vârful economic al acesteia.

Interviu realizat de Andrei Rosetti