Liviu Stoicoviciu – Pentagon/Pentagram


Galeria de artă contemporană şi design Galateca
Vineri / 23 martie 2018/ ora 19:00

În perioada 23 martie-14 aprilie, galeria Galateca găzduieşte expoziţia artistului vizual Liviu Stoicoviciu, o inedită introspecţie care are ca temă explorarea din punct de vedere estetic a relaţiei petagonului, pentagramei şi secţiunii de aur.

Liviu Stoicoviciu a creat un univers personal care are ca punct de plecare cercetarea şi dezvoltarea pe parcursul a patru decenii, a unei relaţii matematice mai puţin explorate, regăsită în  căutarea subiectivă a frumuseţii obiective.

Expoziţia prezintă într-o manieră de laborator de cercetare, fiecare etapă a parcursului, de la schiţe, desene, până la construcţia în spaţiu a unui obiect sculptural ce reprezintă însăşi manifestarea spaţială a secţiunii de aur rezultată din relaţia dintre muchiile piramidei pentagonale.

Liviu Stoicoviciu a reuşit să compună, într-o ordine firească, un întreg concept estetic, care se descoperă publicului, de la primele semne, până la complexitatea formelor actuale.
Împreună cu lucrări realizate în perioada 1992-2017, vor fi prezentate pentru prima dată, o serie de schiţe si desene de la începutul cercetării, din anii ’70.

Liviu Stoicoviciu: “Fac parte dintre acei artiști care consideră secțiunea de aur ca fiind omniprezentă în lumea naturală, mergând de la philotaxis (aranjamentul frunzelor pe crenguțe) până la forma galaxiilor. Totodată, consider că secțiunea de aur (Phi = 1,618) este un canon al frumuseții ideale.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s