Delta Dunării, o lume încremenită în timp


Partea a III-a
Dobrogea, Delta Dunării

Fotoreportaj de Grigore Roibu

Delta Dunarii 2016Nu am mai scris de foarte mult timp articole de autor pe artavizuala21. În urma călătoriei din acest an în Delta Dunării m-am hotărât, totuşi, să consemnez câteva gânduri pe care să vi le transmit şi vouă.

O dimineaţă cu ceaţă a fost un cadou fotografic pe care îl aşteptam de mulţi ani.

O dimineaţă cu ceaţă a fost un cadou fotografic pe care îl aşteptam de mulţi ani.

Delta Dunării am descoperit-o acum 4 ani. De atunci nu a trecut an ca plecând de pe litoral, unde mergeam cu bilete luate în prealabil pentru staţiunile de pe litoralul românesc, să nu trecem, apoi şi prin mirifica şi sălbateca deltă. În anul 2013 am realizat o serie de fotoreportaje despre Dobrogea şi am scris articolul „Delta Dunării, tărâmul unei realităţi crude şi mirifice”.

Trupa din acest an: Mariana Felicia Morar, Mihaela Roibu, Lucian Murărescu (România Qturistică), Grigore Roibu (artavizuala21) şi tânărul nostru ghid Ovidiu Larion.

Trupa din acest an: Mariana Felicia Morar, Mihaela Roibu, Lucian Murărescu (România Qturistică), Grigore Roibu (artavizuala21) şi tânărul nostru ghid Ovidiu Larion.

Experienţa din acest an a fost una un pic diferită. În primul rând am plecat în grup de 4 persoane. De fiecare dată când am avut ocazia am încercat să vorbesc despre unicitatea acestei zone, a Deltei Dunării. Ca turist, dacă îţi doreşti să călătoreşti la munte sau la mare, în excursii organizate, găseşti nenumărate locuri senzaţionale în staţiunile din Europa. Staţiunile europene, atât cele de la munte, cât şi de la mare, sunt cu adevărat spectaculoase şi îţi oferă tot confortul, condiţii pe care ştiu să le adapteaze la pretenţiile fiecăruia, atât în sezonul de iarnă cât şi în cel de vară. Singurul loc fără corespondent turistic în Europa este Delta Dunării. Noi, cei din România, suntem cei ce avem norocul că bătrânul fluviu, după ce străbate 10 ţări şi 4 capitale, să se verse, printr-o deltă magnifică, în mare. Nu îmi propun în acest articol să critic faptul că acestă zonă, cu un potenţial turistic inegalabil, nu este pusă în valoare şi nu este promovată corespunzător în turismul românesc. Din acest motiv mulţi dintre noi nici nu ştiu ce bogăţie cu valoare turistică avem chiar sub nasul nostru!

Ne îndreptăm spre locul de unde răsare soarele în România.

Ne îndreptăm spre locul de unde răsare soarele în România.

Dar, să revenim la ceea ce s-a întâmplat în acest an. În primul rând trebuie să vă spun că am mers, pe de o parte, pentru a face fotografii pe câteva canale sălbatice, pe care le cunoşteam din anii precedenţi dar, pe de altă parte, pentru a descoperi locuri noi, ceea ce presupune că nu puteam să ne programăm orele pentru a obţine cele mai bune imagini. Doi dintre membrii echipei sunt montaniazi, aşa că eram curios cum vor reacţiona la aceste zone stepe şi uscate, uneori pline de praf şi ciulini, aflate la o altitudine de doar câţiva metri deasupra mării. Nici de această dată nu am cărat scule de pescuit, o altă pasiune a mea, chiar dacă o mare atracţie a deltei este pescuitul sportiv. Am cunoscut oameni împătimiţi, care ne-au spus poveşti pescăreşti şi alături de care am petrecut seri extrem de frumoase. Rucsacii şi aparatura au fost bine drămuite. În primul rând, în deltă nu mergi cu maşina şi nici cu trolerul.

Drumu-i greu, seceta e mare.

Drumu-i greu, seceta e mare.

Trebuie să spun, de la început, că nu am testat calităţile tehnice ale aparaturii şi nu am pândit păsărele sau alte animale sălbatice cu teleobiectivul. Am folosit la maxim cunoştinţele şi aparatele pe care le avem. Scopul nostru a fost de ne bucura de apusul şi răsăritul soarelui, de sălbăticia şi frumuseţile pe care le-am descoperit, consemând, de multe ori documentar, cu ajutorul aparatului de fotografiat, momentele frumoase ale călătoriei. În acest sens, într-o dimineaţă am avut parte de un moment deosebit. Într-o casă pescărească, aflată pe un canal izolat, construită din pământ şi paie, am băut cea mai bună cafea. A fost o experienţă inedită!
Fără doar şi poate, într-o astfel de deplasare, chiar şi documentară, este imposibil să nu ai parte de fotografii artistice.

O invitaţie la a o cafea, ce nu poate fi refuzată.

O invitaţie la a o cafea, ce nu poate fi refuzată.

Zona Partizani şi Iligani, aflată pe Braţul Sulina o cunosc deja bine. Ştim ce să cerem celor care ne duc cu barca, de câţiva ani, la fel cum şi ei, la rândul lor, ştiu ce vrem să obţinem în fotografie. E greu să te trezeşti la ora 4 dimineaţă şi să te urci în barcă pentru a prinde răsăritul pe unul dintre lacurile Tătaru, Meşter sau Nebunu! Sunt lacuri extrem de frumoase pe care se ajunge greu, pe canale sălbatice, de multe ori colmatate din cauza copacilor căzuţi. Este zona deltei nelocuite, crude, originare.

În lumina primelor raze.

În lumina primelor raze.

Dimineaţa, primele raze de soare se revarsă peste luciul apelor, peste aceste lacuri ce par întinderi nesfârşite de apă şi, atunci, ai parte de un adevărat spectacol al naturii. În cele 3 zile în care am stat aici am reuşit să ieşim atât la răsărit cât şi la apus. De multe ori, în lunile de vară, apusul poate fi „umbrit” de un val de nori sau pâclă ce se formează din cauza caniculei. Singurul lucru pe care îl poţi face în acest caz este să mergi în ziua următoare şi, cu un pic de noroc, să ai parte de un răsărit spectaculos.

În aşteptarea răsăritului.

În aşteptarea răsăritului.

Perseverenţa este cheia reuşitei în obţinerea fotografiilor spectaculoase din deltă. În acest an, de exemplu, nu am avut parte de coloniile cu mii de pelicani care stăteau chiar pe lacul din spatele casei unde suntem cazaţi. Însă, pentru a compensa acest neajuns, delta ne-a oferit, parcă la schimb, o dimineaţă cu ceaţă, mai rar întâlnită vara, dimineaţă în care apa de pe canale parcă fierbea. Fotografierea păsărilor rămâne, însă, principala atracţie a celor ce fac fotografie wild-life.

Deasupra apelor.

Deasupra apelor.

Şi ... a deecolat...

Şi … a deeecolat…

După scurta şedere în „inima deltei”, am lăsat maşina în Partizani şi am luat drumul oraşului Sulina, cu vaporul. Am dorit de multă vreme să vizitez acest îndepărtat oraş pentru că este cel mai estic punct al României şi, în acelaşi timp, al Europei. La Sulina nu se poate ajunge decât pe calea apelor, cu vaporul, sau pe calea aerului, cu elicopterul. A doua variantă nu e cea pe care să ne-o dorim, aşa că o lăsăm pentru „înalţi demnitari”, ei fiind cei care o folosesc. Pe apă există 2 posibilităţi de deplasare, cea cu navele Navrom, călătorie care durează aproximativ 5 ore din Tulcea, sau deplasarea cu nave rapide, ambarcaţiuni mai scumpe şi din care nu ai posibilitatea să admiri peisajul.

Muzeul „Farul Sulinei”, Exponatele fac parte din colecția de istorie modernă și contemporană a Muzeului de Istorie și Arheologie. Se remarcă piesele de mobilier care au aparţinut scriitorului Jean Bart

Muzeul „Farul Sulinei”, Exponatele fac parte din colecția de istorie modernă și contemporană a Muzeului de Istorie și Arheologie. Se remarcă piesele de mobilier care au aparţinut scriitorului Jean Bart.

Sulina este un punct turistic inedit. Diferă mult de Sfântu Gheorghe, comună aflată la extremitatea celuilalt braţ al Dunării. Sulina este orașul situat la cea mai mică altitudine medie, de numai 4 metri deasupra nivelului mării, având o populaţie de 3600 de oameni. Există o întreagă istorie a oraşului Sulina, care poate fi cunoscută prin intermediul Muzeului „Farul Sulinei”, construit de către autoritățile otomane între 1869 – 1870 în apropierea punctului în care, la acea vreme, se vărsa Dunărea în Marea Neagră. Cert este că oraşul era port la granița dunăreană a Imperiului Roman şi este, apoi, pomenit în perioada bizantină, în lucrarea „De Administrando Imperii”, cu numele de Solina.

Canalul Cardon.

Canalul Cardon.

Sulina, faţă de celelate localităţi de pe Dunăre, are posibilitatea de a atrage turişti datorită faptului că are muzee şi terase cu restaurante unde îţi poţi petrece timpul liber, indiferent de starea vremii. Tot de aici poţi pleca spre diferite puncte de atracţie din Delta Dunării. Noi, trebuie să recunoaştem, am început „cu stângul” acestă aventură. Datorită reclamei făcute zonei Letea, am dorit, pentru început, să mergem acolo în documentare, cu posibilitatea de a reveni dacă este cazul. Am plecat cu o barcă ca orice turist, luată de pe faleza din Sulina. Am avut proasta inspiraţie să dăm de Marian Burungiu (în tricou roșu) „antreprenor” care face excursii, închiriază biciclete şi face afaceri pe bani europeni la Sulina. A fost o recomandare neinspirată pentru că Marian Burungiu cere un preț pe care, apoi, îl modifică deoarece, mai mult ca sigur, întârzii în excursia pe care el o programează, fiind în cârdăşie cu şoferii din Letea. De evitat, dacă ajungeți la Sulina, acest om. Face parte dintre mulţii impostori care umflă banii şi, o dată plecaţi în călătorie, ai parte de oameni care îşi pun căştile de la telefon pe urechi şi nu mai scot un cuvânt. Am păţit ceva asemănător cu ceea ce i s-ar întâmpla unui călător care ia trenul și dacă întârzie în stația de destinație este pus în situația de a plăti în plus.

Câteodată e bine să te fereşti!

Câteodată e bine să te fereşti!

Mai mult, dacă nu eşti cazat în Letea, nu ai nici o şansă să surprinzi imagini spectaculoase de aici. Este destul de greu să găseşti oameni dispuşi să te aducă aici la ora 4 dimineaţă. Pădurea subtropicală este una comună şi prea puţin spectaculoasă pentru cei ce vin de la munte. Rezervaţia este îngrătită, fiind protejată (ca mai peste tot în România unde rezervaţiile naturale sunt închise pentru că autorităţile nu sunt în stare să le amenajeze pentru turişti, care, alminteri, ar aduce bani), caii semi-sălbatici sunt greu de găsit iar vremea, de cele mai multe ori toridă, cu soarele deasupra capului, va face ca totul să fie OK, mai ales pentru un fotograf. Canalul Cardon şi călătoria printre nuferi este singura atracţie de care, sincer, am avut parte în acest drum.

Cu transportatorii de la Letea.

Cu transportatorii de la Letea.

Trebuie să recunoaştem, seara, la un restaurant, am întâlnit o familie care era extrem de mulţumită de excursia la Letea. Au mers cu „Căpitanul Nemmo” timp de 6 ore, mult mai mult decât noi, la preţul oferit de Marian iniţial şi, în plus, au avut parte pe toată perioada de explicaţii despre tot ce înseamnă acestă zonă. Noi, din păcate, am fost trataţi ca nişte saci de cartofi în porpagaj. Pentru a opri maşina şi a face mai puţin de 10 fotografii, cu o casă veche din Letea şi oamenii care îşi beau berea la magazinul din C.A. Rosetti, a trebuit să strigăm din spatele maşinii. Nu uitaţi: orice oprire duce la o întârziere şi firmele, precum cele ca ale lui Marian, nu sunt de taxi! Se pare că pe chei, înainte de a alege o destinaţie pentru excursie, ai nevoie, ca turist, de şansă şi de inspiraţie pentru a găsi ghidul potrivit.

În faţa magazinului din CA Rosetti, într-o zi extrem de toridă.

În faţa magazinului din C.A. Rosetti, într-o zi extrem de toridă.

O altă destinaţie de vacanţă este plaja. La întinderea de nisip ajungeţi fie pe jos, fie cu maxi-taxi, transport care vă costă 2 lei. Veţi vedea o întinsă suprafaţă de nisip, neamenajată, unde puteţi închiria un şezlong sau servi masa, un loc sălbatec unde convieţuiesc oameni şi animale. Este o plajă perfectă pentru cei ce nu-şi doresc aglomeraţia de pe litoralul românesc.

Plaja din Sulina.

Plaja din Sulina.

Dar, şi aici au existat tentative de extindere a activităţilor turistice în aria protejată pe timpul celebrei ministre a turismului, Elena Udrea. Acum, ruina cu cele câteva căsuţe de vacanţă stă drept mărturie a dezastrului unei guvernări în care s-au tăiat pensii şi salarii. Doar pentru lucrările de aici s-au alocat, atunci, 179 de milioane de lei.

Căsuţele construite de Ministerul turismului stau ca o religva a „bunei guvernări”.

Căsuţele construite de Ministerul Turismului, o mărturie a „bunei guvernări”.

Poate părea ciudat dar cimintirul din Sulina reprezintă o atracţie turistică. De ce să vizitezi în concediu un cimitir? Este o întrebare corectă. Cimintirul din Sulina este unul viu, cu lespezi vechi ale unor prinţese sau piraţi, o incursiune în trecutul acestei aşezări omeneşti atât de îndepărtate în care au conveţuit diverse categorii de oameni de diferite naţionalităţi.

Sulina a fost un oras cosmopolit ce a găzduit sediul Comisiei Europene a Dunării. În 1870 a port liber, scutit de taxe vamale. Aici se află morminte ale unor printi greci și cel al prințesei Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei, Ioan Sturdza.

Sulina a fost un oraş cosmopolit ce a găzduit sediul Comisiei Europene a Dunării. În 1870 a devenit port liber, scutit de taxe vamale. Aici se află morminte ale unor prinţi greci și cel al prințesei Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei, Ioan Sturdza.

Cea mai spectaculoasă zonă, pe care nu trebuie să o rataţi, este cea a vărsării Dunării în mare. După ce am avut şansa de a-l găsi pe Vali (care ne-a fost ghid), un localnic extrem de amabil care a înţeles că vrem să fotografiem şi nu să ne plimbăm în fugă cu barcă, am pornit spre locul unde bătrânul fluviu îmbrăţişează marea. Aici am văzut vechiul far din Sulina, monument istoric, aflat pe malul stâng al Dunării (cunoscut cu denumirea de Farul Observator). Farul a fost construit în formă de turn circular din metal și are o înălțime de 13,7 metri, fiind atestat în anul 1745 într-un document otoman. Farul nou de la Sulina, situat pe extremitatea digului de sud, are 48 de metri, fiind vizibil de la o distanţă de 19 mile marine şi face parte din cele șapte faruri care asigură navigația în zona litoralului românesc.

Farul vechi din Sulina. Când se afla în exploatare, farul ptea fi văzut de la 8 mile marine.

Farul vechi din Sulina. Când se afla în exploatare, farul putea fi văzut de la 8 mile marine.

Farul Nou administrat de Forțele Navale Române.

Farul Nou, administrat de Forțele Navale Române.

Întrând pe gura de vărsare în Marea Negră spectacolul peisajului este accentuat de epavele eşuate care conferă un plus de expresivitate imaginilor. Fluctuaţiile nivelului Dunării au dat mult de furcă marinarilor de pe navele acostate la cheu. În cazul în care nivelul fluviului este în scădere, marinarii trebuie să se asigure că adâncimea este suficient de mare pentru a nu exista pericolul ca nava să se așeze „pe uscat”. Greşelile de navigaţie au fost frecvente la vărsarea Dunării în mare, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Sub ape au fost descoperite epave vechi iar, cele noi, sprijinite „cu burta” pe nisip, sunt extrem de fotogenice. Vasul georgian, pe care l-am surprins la asfințit, sporește misterul şi frumuseţea bancului de nisip. Tot aici, în Golful Musura, între Braţul Chilia şi Sulina, a apărut recent o insulă formată din aluviunile aduse de Dunăre. Are o suprafaţă de aproximativ 4 hectare şi este cunoscută sub denumirea simplă de „Insula K”, fiind un adevărat regat al păsărilor. Aici poposesc mii de cormorani, pelicani, pescăruşi, egrete şi stârci. Păsările, grupate în colonii, trăiesc în bună vecinătate și cuibăresc după reguli de ele ştiute. Ne-am mulţumit cu câteva cadre generale în lipsa unor teleobiective mari, deoarece bărcile nu se pot apropia de coloniile de păsări ce staționează aici și orice turist ce coboară din barcă alungă păsările spre malul Ukrainian.

Vas eşuat în Golful Musura.

Vas eşuat în Golful Musura.

Delta poate fi tărâmul unor poveşti şi expediţii unice. Sulina este punctul de plecare către colţuri de vis care numai în „lumea apelor” le poţi întâlni. Merită să rupeţi o bucăţică din timpul vostru şi să căutaţi misterul ascuns al Deltei Dunării. O dată ce aţi descoperi acest tărâm ne ve-ţi da dreptate. Noi, cu siguranţă, ne vom întoarce în mirifica şi sălbateca Deltă a Dunării pentru că încă avem multe locuri de văzut. Am convingerea că pentru a descoperi frumuseţea deltei, aşa cum este ea crudă, lăsată în sărăcie şi încremenită în timp, trebuie să călătoreşti pe nenumăratele canale ascunse, de multe ori doar de localnici cunoscute şi care de fiecare dată sunt, parcă, altfel. Pentru a surprinde un crâmpei din viaţa deltei ai nevoie de ani, timp necesar pentru a cunoaşte oamenii şi locurile. Pentru a mărturisi ceva despre complexitatea Deltei Dunării trebuie să fi prieten, însă, cu veşnicia. (Grigore Roibu)

Mai multe fotografii din această ieşire voi posta, în timp, pe contul meu de facebook, aici:
https://www.facebook.com/grigore.roibu/media_set?set=a.981001652017754.1073741919.100003237855243&type=3&pnref=story

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s