Alexandru Antik – Viziuni în întuneric

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
21 mai – 26 iunie 2016

Vernisaj: 20 mai, ora 18:00
Curator: Sebestyén György Székely, inițiator Z Angles Gallery
Comisar de expoziție: Alexandra Sârbu
Expoziția face parte din programul expozițional al Z Angles Gallery.

Artă în pivnița muzeului

Alexandru Antik (n. 1950, la Reghin; trăiește și lucrează la Cluj) este o personalitate importantă a acelei generații de artiști care, începând cu sfârșitul anilor 1970 (în plină perioadă comunistă), s-a direcționat către o abordare conceptuală a artei și spre procesualitatea ei, punând sub semnul întrebării statutul artefactului și rolul autorului.

Activitatea lui Antik include „ipoteze de obiecte” (din porțelan), instalații, exerciții de body art, acțiuni, performance-uri, manifestări intermedia și multimedia. Ceea ce frapează privind această operă care acoperă deja mai bine de patru decenii este fascinația artistului pentru experimentarea de noi medii și instrumente recente ale artei.

Începuturile sale artistice sunt strâns legate de acea efervescență creativă și ideatică care s-a format la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, la secția de ceramică, în jurul asistenților universitari Ana Lupaș și Mircea Spătaru. Această secție, iar mai târziu Atelierul 35 condus de Ana Lupaș (subunitate a Uniunii Artiștilor Plastici dedicată tinerilor), a sprijinit apariția celei de-a doua generații a artiștilor din România, care și-a legat credo-ul artistic atât de ideile neo-avangardei, cât și de postmodernitate.

Expoziția include în circuitul expozițional pivnițele spectaculoase ale clădirii Muzeului de Artă Cluj – Palatul Bánffy. Doi factori importanți au determinat alegerea acestui spațiu. Alexandru Antik a folosit deseori pivnițe pentru instalațiile sau acțiunile sale. Atmosfera și conotațiile acestui tip de încăperi rezonează adesea cu înțelesurile lucrărilor sale.
Pe de altă parte, pivnițele (încăperile subterane, cavernele) pot sugera pregnant rolul artei și al artistului în societate în diferite perioade istorice. În ultimul deceniu al regimului Ceaușescu, în 1986, Antik a realizat acțiunea Visul n-a pierit în pivnița Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu. Aceasta a fost o acțiune dramatică și „sângeroasă” (la propriu, în recuzita acțiunii regăsindu-se și intestine de vită), întreruptă de un reprezentant al Securității înainte ca artistul să poată inscripționa cu lampă de benzină, pe pereți, cuvintele: „Visul n-a pierit”. Acțiunea întreruptă de cenzură a devenit un moment legendar al curajului artistic din România, într-o societate înghețată de ideologie și dominată de frică și sărăcie.

După evenimentele din 1989, Antik a continuat să caute noi forme de exprimare, însă într-un context și o scenă artistică radical schimbată. El a devenit un exponent marcant al artei performance-ului și new media, participând la numeroase evenimente prestigioase din țară și din străinătate. Cu toate acestea, el și-a păstrat atitudinea alternativă, punând permanent sub semnul întrebării autoritatea și acționând insistent în direcția îmbunătățirii relației dintre artă, societate și educație.
Expoziția nu este o retrospectivă, chiar dacă sunt expuse și lucrări mai vechi. Concepția expoziției se sincronizează cu practica artistului de reciclare a propriilor viziuni, ceea ce îi oferă artistului posibilitatea de a interveni în propria operă, de a aduce îmbunătățiri, de a dezvolta sau chiar reface radical unele proiecte, subliniind astfel prioritatea ideii artistice față de forma plastică.
Astfel, Macheta unei discuții familiale este un remake total al instalației din 2001, care este transformat în propriul negativ. Video-instalația Zambacalamba Net este bazată pe animația prezentată în 2001 la Bienala de la Veneția, devenind aici o instalație site specific care capătă noi semnificații datorită spațiului în care este prezentată. Recuzita reprezintă simbolic reminiscența pielii artificiale pe care artistul a abandonat-o în cadrul performance-ului Abandonarea pielii din 1996.
Numitorul comun al lucrărilor expuse este dorința artistului, nemulțumit de estetica și modalitățile de producție artistică tradiționale, de a readuce arta la experiența primordială, aproape magică, în concordanță cu aspirația neo-avangardei de a realiza „arta asemenea vieții”. În noile genuri și medii artistice, el a găsit potențialul de a oferi artei un mai mare impact asupra publicului, care este transformat din privitor pasiv în participant activ.
Sub suprafața imaginilor cotidiene sau non-figurative și dincolo de rigiditatea enunțurilor conceptuale, lucrările relevă, în mod misterios sau fragmentar, modalitățile prin care artistul se focalizează neliniștit asupra întrebărilor asupra vieții și morții.
Formele embrionare (Microevent, 1997) fac trimitere la experiențele animalice, nearticulate, inconștiente din jurul momentului nașterii. Pe de altă parte, Zambacalamba Net – proiectat pe peretele unui spațiu care seamănă cu o peșteră – ne aduce, prin intermediul mijloacelor tehnice, mai aproape de atmosfera dansurilor tribale care se desfășurau în jurul focului. O forță primitivă se poate simți și în lucrările negre din seria Canibalism (1989-1990), în care artistul își însușește tehnicile street art-ului.
O scenă a Resurecției morților dintr-un codex medieval (zărită într-o revistă sovietică de știință) i-a oferit inspirația de a medita asupra contrastului dintre intimitatea privată cotidiană și goliciunea universală a omului în fața morții/ renașterii, punând în scenă un performance familial ulterior documentat într-o machetă de instalație.
Instalația multimedia Voyeur (2016) apelează la imagini cotidiene – licăriri ale promisiunii unei alte lumi. Imaginile apar ca „viziuni în întuneric”.
Expoziția Viziuni în întuneric își propune să detensioneze și să concilieze contrastul dintre o carieră artistică rebelă care nu se supune categorisirilor muzeale și canonizarea instituțională care i s-ar cuveni acestei importante opere. Am răspuns acestei provocări prin „exilarea” metaforică a artistului în pivnițele „întunecate” ale unui muzeu de artă.

Acest exil păstrează și subliniază mesajul lui Antik: arta trebuie să trezească gânduri, ea nu trebuie să fie confortabilă nici pentru autoritate, nici pentru privitor, nici chiar pentru artistul însuși. Prin auto-exilare, deschidem posibilitatea revelării a ceea ce este în întuneric: din neștiut ies la iveală viziuni care pot fi licăriri, flash-uri ale propriei noastre existențe.

Cinci artiști români în cadrul Festivalului Saberes e Sabores, Portugalia

Un eveniment în cadrul Proiectului Contemporanii / Coorganizator ICR Lisabona

În perioada 19 – 29 mai 2016, cu ocazia Festivalului “Saberes e Sabores de Outras Gentes” din Redondo, Portugalia, se va desfășura, în cadrul proiectului Contemporanii, o rezidență artistică organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Lisabona și Centrul Cultural Redondo. Alaturi de România se vor alătura festivalului reprezentanți din mai multe țări printre care China, Marea Britanie, Republica Capului Verde, Brazilia, Tunisia, Belgia, Olanda, etc

România va fi reprezentată la Redondo de cinci artiști români: Ion Grigorescu, Mircea Roman, Mihai Sârbulescu, Andrei Rosetti și Corina Dobre, alături de scriitorul Daniel Nicolescu și Mihail Alexandrescu, fotografie.

Festivalul “Saberes e Sabores de Outras Gentes” din Redondo sărbătorește convețuirea în armonie a comunităților prezente în sudul Portugaliei. Menirea artiștilor participanți este de a surprinde atmosfera Festivalului în lucrări de grafică și pictură și de a organiza o expoziție în spațiul Centrului Cultural al Municipalității din Redondo. Evenimentul va fi împărtășit publicului bucureștean în perioada august-septembrie 2016 printr-o expoziție, ce va fi însoțită de lansarea catalogul dedicat proiectului: o alcătuire de lucrări de pictură, fotografie și textul documentar.

„Sunt încântat să constat că această latinitate se înțelege atât de bine. (…) Între portughezi și români s-a creat o punte evidentă, în toate spațiile. (…) Și asta arată că toate aceste lucruri nu s-ar fi putut întâmpla și nu se întâmplă decât pentru că și autoritățile și artiștii, toată lumea, toți intelectualii români au o foarte bună relație cu intelectualii portughezi. (…) Repet, această punte și în timp și în spațiu între două latinități asemănătoare nu poate decât să ne bucure într-o Europă care în rest e destul de convulsivă”, a afirmat Boroianu, la vernisajul expoziției de pictură „Șapte zile la Redondo”, deschisă în luna aprilie 2016 în foaierul Sălii Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale”.
(Maria Pașc)

Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociația Făuritori care își propune valorizarea Culturii românești actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea și susținerea de activități artistice și socioculturale: schimburi culturale internaționale, tabere de pictură și expoziţii – pentru educarea sensibilităţii estetice a publicului.

Ana Adam – Here in Today

Zid Gallery
20.05.-21.06.2016

Expoziţia cuprinde lucrări recente realizate de Ana Adam.
curator: Sorin Scurtulescu
Zid Gallery vede lumea ca o posibilă galerie de artă.
Accesul în Zid Gallery este virtual. Galeria ZID se compune pe blogul zid-gallery.blogspot.ro.

Imaginile acestea sunt fotografii digitale printate în tehnica print giclee. Le-am lăsat exact aşa cum le-am fotografiat, fără nici o ajustare în vreun program grafic. Aceasta abordare face parte din programul meu artistic. Seria aceasta de fotografii are ca punct de pornire crearea unor ilustraţii pentru cartea Tărâmul Albastru scrisă de către o prietenă.
”Eu sunt personaj şi creator” este o sintagmă susţinătoare a creaţiei mele din ultimii circa 8 ani. E o expresie concentrată a felului în care mă regăsesc în fizica cuantică, noile teorii unificatoare a fizicii, mistica europeană şi orientală, shamanismul şi psihologia transpersonală. A vedea este un proces interactiv. Conform principiului lui Heisenberg un electron poate să ne apară ca particulă sau ca undă în funcţie de aşteptările noastre. Realitatea este interacţiunea dintre creaţie şi noi (dansul lui Shiva). Fotonii – particulele luminii sunt lipsiţi de masă ceea ce le permite să interacţioneze cu alte particule într-un mod subtil care pare a se sustrage continumului spaţio-temporal. Două particule care s-au cunoscut odată vor pastra legatura pentru intotdeauna.

 Pentru mine, adultul Ana, crearea ilustraţiilor din care am ales aceste imagini, a fost cu siguranţă întoarcerea în “Tărâmul Albastru”. Un drum fictiv fiindcă o instanţă interioară ştia că sunt acolo din moment ce nu plecasem niciodată. Crezusem doar; la un moment dat fiindu-mi de folos rătăcirea barocă a complicatelor drumuri exterioare. Aceste imagini s-au născut ca şi toate creaţiile copiilor, dintr-o alchimie existenţială. Din materiale cotidiene pe care le-am investit cu puterea pe care mi-o regăsisem eu însumi. Atunci când există înţelegerea că materia este sacră, ea are şi forţa statutului său. E dinamică, se poate transforma. E liberă să-şi schimbe structura şi forma. Zâna cu bagheta ei magică care poate schimba orice, este alchimistul copiilor. Ştiam că eu creez realitatea, aşa că o felie de cartof poate rămâne doar atat pentru unii dar ea poate fi orice chiar şi o caleaşcă ca şi dovleacul din poveste. Sau o planeta sau un aparat de zbor.

Am făcut aceste “desene” din (particule de) pigmenţi şi mărgele, fire de nailon, foi de hârtie, beculeţe camuflate şi multe altele ce există în proximitatea noastră. Imagini extrem de instabile, care se schimbau sau descompuneau la aerul unei respiraţii mai oftate sau la o atingere repezită a suprafeţei pe care stăteau. Particulele prafurilor colorate îmi arătau disponibilitatea vieţii la bucuria schimbării. Punctele mici de culoare erau nerabdătoare să devină părţi ale altei şi altei imagini, din posibilităţile infinite. Sub ochii mei, din asumarea mea, fiecare imagine se crea prin participarea părţilor sale. Din miile de particule, dacă o mărgică se rostogolea întregul era supus schimbării. Mi-am permis a fi copilul – care nu a uitat.

Starea de prezenţă crează un spaţiu al comunicării, îi face loc. Atunci/acolo (cand am creat aceste imagini) am putut auzi ce-mi vorbesc „banalele” materiale: pudra colorată, micile sfere de mărgele…. Apoi am chemat pigmenţii şi pe toate celelalte materiale şi i-am ascultat. Aş putea spune că aceste imagini sunt o joacă materializată care a dorit să se aşeze în concreteţea unor forme. Tot mai des şi mai mult mi-am permis să nu am aşteptări, să nu mai doresc a şti ce iese, sau dacă iese… în schimb am făcut invitaţie acestor materiale să-mi fie parteneri în joc. Gestul atent de a lua în cantităţi infime particulele–mărgele sau pudrele colorate, cu o spatulă sau liguriţă, de a le presăra pe suportul orizontal sau înclinat într-o oarecare direcţie – depinde unde doream sa curgă, să salte sau să zboare uşor atunci când suflam asupra lor. Sau dimpotrivă să rămână totul nemişcat până când o să pot fixa momentul in fotografie. O parte dintr-o secundă.  (Ana Adam, 2012/2016)