Augustin Răzvan Radu – Pictură


Fundația Triade (Timișoara, Calea Martirilor 1989, nr. 51/45)
Vernisaj: duminică, 13 decembrie 2015, ora 11:00.
Photo Augustin Razvan RADUComunicat de presă

Începând cu anul 2003, concursul Juventus se înscrie în Programul Juventus al Fundaţiei Triade de valorizare a discursului şi susţinere a practicilor artistice tinere. Premiile Juventus se decernează, alternativ, pentru sculptură și pictură, fiind adresate artiştilor cuprinşi în ciclul universitar (până la doctorat).
Până în anul 2013 concursul a avut o adresabilitate locală, dar, începând din anul 2014, concursul se adresează tinerilor artişti la nivel naţional, selecţia lucrărilor făcându-se de un juriu format din personalităţi importante ale scenei internaţionale de artă. În tot acest timp, Fundația Triade s-a bucurat de susținerea Facultății de Arte şi Design Timişoara a Universităţii de Vest, Universitatea de Arte Bucureşti, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Vizuale și Design Iași.

Din anul 2004, în organizarea evenimentului s-a alăturat, în calitate de partener principal, Clubul Economic German Timişoara/ Deutschsprachiger Wirtschaftsclub Temeswar. În cadrul parteneriatului, acesta asigură suportul material al decernării premiilor, iar Fundația Triade și-a luat angajamentul de promovare în continuare a artiştilor, prin organizarea de expoziţii personale, editarea de cataloage, facilitarea intrării în circuitul artistic naţional sau internaţional, astfel încât laureatul unei ediţii beneficiază, în anul următor, de organizarea unei expoziţii personale în spaţiul Galeriei Triade.
În acest context, anul acesta are loc expoziția de pictură semnată de laureatul premiilor Juventus 2014, Augustin Răzvan Radu.

Augustin Răzvan Radu s-a născut în anul 1974, în București. Tânărului artist i s-a decernat, de către un juriu independent – format din reprezentanţii finanţatorului, importante personalităţi implicate în artă, atât din ţară, cât şi din străinătate – premiul Juventus pentru lucrarea  CS_1989, înscrisă în tematica „Puterea seduce sufletul (?)”.  Despre creația sa artistică, ce va putea fi văzută începând de duminică 13 decembrie, ora 11, artistul spune că „aceste lucrări nu sunt despre Revoluția din 1989…
…ele sunt despre criză, despre trecerea timpului, despre moarte, despre pierderea inocenței…” Vernisajului expoziţiei va fi însoțit de catalogul de pictură semnată de Augustin Răzvan Radu.
Următoare ediție a concursului Juventus va fi organizată în ianuarie 2016, fiind axată pe sculptură.
(Cornelia Iordache)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s