Vasile Cătărău – Proiecții imperfecte


Galeria Quadro
8 octombrie 21 noiembrie 2015

Vernisaj: 7 octombrie 2015, ora 19:00.
Vasile CatarauVasile Cătărău folosește materialele și procedeele ceramice pentru a crea obiecte care reflectă asupra relației dintre concept, formă și fenomenele implicate în materializarea conceptelor în formă. Astfel, studiază devenirea volumelor și comportamentul acestora în funcție de elementele componente – forma geometrică și reacțiile celor patru elemente de bază.

Ceea ce păreau inițial demonstrații ale concepțiilor platonice despre idee și formă, aceste obiecte formează treptat un vocabular formal care exprimă procese, transformări și stări (materiale și sufletești deopotrivă), definind realitățile acestei lumi a reflecțiilor imperfecte care este întocmai lumea noastră.
Pentru acest demers ceramica pare a fi mediul cel mai potrivit. Folosirea celor patru elemente – pământ, apă, aer, foc – în procesul ceramic îl aduce pe artist în planul imediat și în cel metaforic aproape de fenomenele de bază ale lumii.

Vasile Cătărău (Galați, 1993) a absolvit Liceul de Artă Dimitrie Cuclin, la secția ceramică. În prezent este masterand la Universitatea de Artă și Design din Cluj, secția ceramică-sticlă. Între anii 2013 și 2014 a studiat la Facultatea de Artă din Bilbao, în cadrul unei burse Erasmus. Cu expoziția de ceramică Sfere angulare, s-a prezentat în Bilbao, Cluj și Galați. În anul 2013 a obținut premiul pentru tineri artiști la Bienala Internațională de Ceramică Cluj.
Expoziția Proiecții imperfecte se realizează în cadrul Bienalei Internaționale de Ceramică Cluj, ediția a 2-a, în Galeria Quadro.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s