Valoare / Competență / Multiculturalism
Valoarea în timp a Taberei Internaţionale de Artă Plastică “Inter-Art” Aiud este dată atât de elemente cantitative – participarea a peste 300 de artişti din 60 de ţări de pe toate continentele-, cât şi de elemente calitative – participare unor importanţi artişti plastici, reprezentativi pentru artă contemporană dar şi de deschiderea simpozionului artistic către tinerii artişti plastici şi către instituţiile de artă şi cultură.
Cu lucrările realizate de cei mai reprezentativi artişti în 20 de ani de activitate au fost realizate importante expoziţii la sediul ONU, New York şi Geneva, sediul Parlamentului European din Bruxelles, Woodrow Center Washington, în capitale şi centre ale culturii contemporane: Rabat (Maroc), Viena (Austria), Vichy şi Chatel Montagne (Franţa), Petion Ville (Haiti), Gyomaendrod (Ungaria), Bombay (India), Cairo (Egipt), Istanbul (Turcia), Sasaran (Malaysia) dar şi la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj Napoca, Muzeul Naţional al Unirii din Albă Iulia s.a.
În deschiderea importanţei manifestări, cu participarea primarului Municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan, au fost acordate distictii instituţiilor organizatoare şi partenerilor din Franţa, Haiti, Bulgaria, Malaysia. Momentul solem al acordării distincţiilor anivesare a fost continuat şi în cadrul expoziţiei de închidere a taberei aiudene.
Beneficiind de ateliere de creaţie, de ample expoziţii personale şi de grup, de expoziţii internaţionale de mail art, de happeninguri şi de instalaţii de artă modernă, tabăra, şi expoziţia de închidere s-au constituit în veritabile fenomene artistice contemporane, promotoare ale calităţilor şi valorilor actului artistic contemporan. Galeriile Inter-Art Aiud au reunit, la ceas aniversar, alături de cei 42 de artişti din 26 de ţări un numeros public iubitor de artă, critici şi istorici de artă şi reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare şi partenere: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Albă, Nagy Mihály Zoltán, vicepreşedinte Institutului Cultural Român din Bucureşti, Daniela Floroian, manager Centrul de Cultură “Augustin Bana” Albă, Gabriel Rustoiu, director general al Muzeului Naţional al Unirii Albă Iulia, Dragoş Galea, purtător de cuvânt Primăria Municipiului Aiud, s.a
Momente importante ale multiculturalităţii fenomenului Inter-Art Aiud s-au constituit prin vizită documentară încheiată cu o prezentare a zonei din punct de vedere cultural şi cu un foc de tabăra într-un sat reprezentativ al comunităţii maghiare: Rîmetea/Torockó; într-un concert de muzică rock sustitnut în cadrul Noaptea Inter-Art / Rock Aiud 2015 au fost invitaţi alături de trupule Riff din Sibiu şi Neext Band din Sebeş-Albă şi muzicieni apartand comunităţii germane din România, stabiliţi acum în Germania – trupa Piranda Transfer dar şi prin prezentările de artă sub genericul: “artă ta / artă din ţară ta”, prezentările de carte de literatură şi de artă etc.
Au fost realizate vizite documentare la Castelul Huniazilor din Hunedoara, în Cetatea Albă Carolina din Albă Iulia şi importante expoziţii ale artiştilor plastici din China, Coreea de Sud, Malaysia, Turcia, Bulgaria şi România. Un moment încărcat de emoţie la reprezentat vernisarea expoziţie ÎN MEMORIAM, dedicat celor care au participat la tabăra aiudeana şi care ne-au părăsit.
Cea de-a XX-a ediţie a Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art, Aiud 2015, se constituie într-unul dintre cele mai valoroase şi importante momente ale redefinirii spaţiului cultural actual, într-o structura de artă în care competenţă, valoarea şi multiculturalismul reprezintă caracteristici ale lumii contemporane. Un demers calitativ dar şi alternativ al spaţiului cultural şi artistic autentic.
(Ioan Hadarig, director artistic)