Salonul de fotografie hunedoreană ÎnSEMNE fotografice 2


Aflat la cea de-a treia ediție, Salonul de artă fotografică hunedoreană, intitulat „ÎnSEMNE fografice 2”, este deschis tuturor celor care s-au născut, trăiesc sau locuiesc în județul Hunedoara (indiferent unde se află acum) și au pasiune pentru arta fotografică.

Banner insemne 2 mav21

Expozițiile din 2013 („Sentimente ilustrate”) și 2014 („ÎnSEMNE fotografice 1”) rămân, prin numărul participanţilor, reprezentative în agenda culturală a judeţului Hunedoara.

Tema: Liberă

Organizare / Condiții de participare:
Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional „Decebal” Deva în parteneriat cu artavizuala21 și Atelierul de fotografie. Toți cei care doresc să participe la această expoziție vor trimite o singură lucrare care va fi printată la dimensiunea de 45 X 30 cm (5315 x 3543 pixeli, 300 dpi) pe adresa artavizuala21@gmail.com.

Termen: Lucrările pot fi trimise până pe data de 10 septembrie 2015.

Denumirea imaginilor (format jpg):
Exemplu: Popescu_Ion-titlul lucrării.jpg
Vă rugăm nu semnați lucrările deoarece vom realiza etichete ce vor conține numele autorului și titlul lucrării.

Nu se percepe taxă de participare. O lucrare poate fi eliminată dacă, în mod justificat, se consideră că nu este conformă cu regulile şi condiţiile expoziţiei. Autorii îşi asumă autenticitatea propriilor lucrări. Lucrarea printată rămâne în proprietatea Colegiului Național „Decebal” păstrând drepturile de autor ale participantului. Pentru expoziție vom alege 30 de lucrări din totalul celor primite, lucrări care vor fi printate și expuse în Sala festivă „Jean Monnet” din cadrul Colegiului Național „Decebal” cu ocazia deschiderii noului an școlar. În cadrul vernisajului vom lansa un catalog ce cuprinde activitatea noastră educațională și expozițională din ultimii 2 ani, publicație pe care o vor primi toți participanții care vor trimite lucrări pentru Salon.

Curatori:
Grigore Roibu și Andrei Rosetti, profesori în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Evenimentul îl găsiți pe: https://www.facebook.com/events/1483746321946080/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s