Secvențe de Bienală la Artmark

Comunicat de presă

Larisa Sitar - And then, one thing led to another...Sketch for Diorama #2

Larisa Sitar – And then, one thing led to another…Sketch for Diorama #2

Trending Up: Super Contemporary Romanian Artists este prima licitație de artă vizuală dedicată în totalitate noului val de artă contemporană românească. Efervescența, dinamismul și creativitatea scenei artei vizuale românești tinere se regăsesc în licitația Trending Up: Super Contemporary Romanian Artists. Expoziția Artmark se bucură de prezența a trei artiști din cadrul celei de-a 56 Ediții a Bienalei de Artă de la Veneția, Alexandru Mirutziu, Lea Rasovszky și Larisa Sitar.  Cei trei fac parte din expoziția colectivă „Inventing the Truth. On fiction and reality”, considerată de publicațiile internaționale de profil una dintre cele mai bine articulate și provocatoare expoziții ale Bienalei.

 Alexandru Mirutziu - Hollow

Alexandru Mirutziu – Hollow

Prezent în licitație cu desenul „Hollow” (estimare: 200 – 300 euro), Alexandru Mirutziu este interesat în special de modul în care spațiul se transformă odată ce o acțiune se finalizează. Mirutziu a ținut cursuri de performance și teatru la instituții de prestigiu precum Royal College of Arts (Londra), Teatrul Von Kraal (Estonia), IASPIS (Stockholm) și a colaborat cu artiști și scriitori, printre care Grit Hachmeister (DE), Paul Devens (NL), Elias Merino (ES), Graham Foust (US), Asa Jungnelius (SE), Graham Harman (US).

Lea Rasovszky - The Impossibility of Counting That Which is Without Number

Lea Rasovszky – The Impossibility of Counting That Which is Without Number

Perspectiva critică a Leei Rasovszky asupra stereotipurilor și valorilor societății sunt evidențiate și în expoziția Artmark. Artista expune patru lucrări realizate recent, Wow (estimare: 900 – 1.600 euro), „G-D” (estimare: 1.500 – 2.500 euro), „The unlikely, but primordial Relationship between Man and Beasts” (estimare:  600 – 800 euro) și „The Impossibility of Counting That Which is Without Number” (estimare: 600 – 800 euro).
În completare, Larisa Sitar este prezentă cu o lucrare din seria „And then, one thing led to another…” intitulată „And then, one thing led to another…Sketch for Diorama #2” a uneia dintre lucrările pe care le expune în cadrul Bienalei, (estimare: 2.000 – 3.500 euro). Aceste imagini provin dintr-o arhivă digital pe care British Library a oferit-o gratuit publicului larg. Colecția conține peste un milion de ilustrații de carte din secolele XVII, XVIII și XIX, fără restricții de drept de autor, putând fi refolosite sau reinterpretate.

 Lea Rasovszky - Wow

Lea Rasovszky – Wow

Expoziția poate fi vizitată până marți, 7 iulie, iar licitația, alături de cea de Art Nouveau și Art Deco, are loc miercuri, 8 iulie, ora 19:30, Hilton.

OL – Expoziţia studenţilor ceramişti UNArte

Galeria Galateea
Vernisaj: marți, 14 iulie 2015, ora 18,00.

OLEvenimentul reunește studenți ai Universității Națională de Arte București, Departamentul Ceramică din anul I Licență și anul I Master sub îndrumarea Lector Universitar Doctor Ovidiu Ionescu.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 7 august 2015.

OL, oluri, s.n. Vas de lut lunguieț, curmat la mijloc, în care se pune de obicei lapte la prins, fiind folosit uneori și la gătit bucate; conținutul acestui vas.
Pe lângă componenta estetică evidentă, ce ne interesează la aceasta tema este și semnificația culturală și antropologică a bolului. Fiind derivată din ritualul mesei, aceasta activitate umană nelipsită, semnificația acestui vas este de a aduce laolaltă o familie, o comunitate.
Bolul nu este doar un obiect decorativ, este o necesitate și un obiect aflat în uz permanent. Provocarea o regăsim în faptul ca orice obiect uzual trebuie reinterpretat și redescoperit. Ne-am obișnuit să folosim un bol, să îl spălăm, să îl umplem să îl spargem, acum vrem să îl expunem și să îl admiram într-o modalitate independenta, izolată de contextul lui citadin.
Expoziția de față este într-adevăr o reuniune sub contextul „Olului” dar de data aceasta doar pentru a-l privi și pentru a-i acorda importanța meritată.

Curator: Lector Universitar Doctor Ovidiu Ionescu.
Coordonatori: Aniela Ovadiuc, Georgiana Cozma.