Galeria Quadro
12 mai – 13 iunie 2015
(marți – sâmbătă: 10:00–13:00; 14:00–18:00)
Vernisaj: luni, 11 mai, ora 19:00
Funcția artistică clasică a vălului, a draperiei care acoperă forma, cunoscută încă de la grecii antici, este aceea de a accentua anatomia, mișcarea și gravitația. O altă utilizare e cea care se leagă de Giulgiul din Torino, în cazul căruia vălul funcționează ca medium, păstrând amprenta feței pe care a atins-o inițial.
Recentele fotografii digitale și manipulate digital ale lui István Feleki merg în sens invers acestor întrebuințări – acoperitor/accentuator sau mediu arătător/purtător de imagine – ale vălului. În acest caz, vălul nu este un instrument auxiliar al artistului, ci devine personaj principal. Acoperă imaginea originală, modelul, și începe o viață de sine stătătoare, independentă de natura acesteia.
Deși știm că imaginile fotografiate sunt realizate după picturi de muzeu ambalate în pungi de plastic, demersul lui Feleki nu face parte dintr-un discurs instituțional sau critic la adresa statutului operei de artă. El interoghează natura imaginii. Totuși, putem să ne închipuim că această chestionare a fost inspirată de relația inițială a fotografului cu aceste picturi: angajat al Muzeului de Artă din Cluj, a avut prilejul, pe parcursul mai multor decenii, să le privească sau să realizeze reproduceri despre acestea. Cu această ocazie însă, văzând picturile învelite, a putut intui cât de fragilă și deservită este imaginea bidimensională. Pe cât de adevărat este că suntem egali în fața morții, pe atât de adevărat este și faptul că imaginile acoperite – fie ele marfă de talcioc sau capodoperă – sunt egale între ele. Egalitatea dispariției, a nimicirii: este de ajuns să le acoperi, ca pentru ochi să nu mai existe.
Abordarea lui Feleki nu este însă o contemplare seacă-severă la adresa naturii imaginii. Ca în cazul ciclurilor sale mai vechi, putem observa că trăsăturile de bază ale creației sale sunt jocul și căutarea valorilor estetice. Fotograful se întoarce la acel joc străvechi, pe care îl jucam și noi în copilărie, culcându-ne în iarbă și pe care probabil și Leonardo l-a jucat, căutând și găsind forme în nori. Și în spatele „celorlalte imagini” realizate de István Feleki putem descoperi acest mecanism ludic de creare a imaginilor, un joc care pornește de la o imagine și care, pe baza analogiilor formale, ajunge la imagini noi – reprezentând oameni, animale, scene de vănâtoare. Acestea devin însă independente de caracterul și natura imaginii originale.
Putem descoperi această abordare și în fotografiile sale (analogice) vechi, în care nudul feminin era abstractizat in extremis, sau în diptichurile din ultimii ani (Ante mare, undæ), în care corespondența formelor de pe cer cu cele de pe pământ încerca să deslușească ordinea lumii, precum și în aceste „celelalte imagini”.
Nu este de ajuns deci că pictura este „distrusă” de draperie, dar fotograful distruge și draperia, anihilind-o prin faptul că vede figuri și scene în loc să o vadă așa cum este ea, și astfel creează un nou văl. Din această dublă distrugere se naște „cealaltă imagine”, fragilitatea imaginii dovedindu-se a fi și un atu, din imagine născându-se imagine. Acest joc pe urmă este radical deturnat de artist prin manipulările digitale, prin filtre și efecte, rezultând zgomote vizuale, care provin din surse virtuale, străine și independente de fotografie. Feleki, cunoscut ca un adept al fotografiei clasice, se distanțează în acest caz de propriul mediu: prin fascinația pentru computer art se apropie mai degrabă de pictură sau grafică.
Forța seriei „Cealaltă imagine” se hrănește totuși din capacitatea fotografiei de a fi păstrătoare de memorie. Imaginile rezultate sunt și ele niște văluri subțiri prinse în realitate și purtătoare de amintiri: prin fiecare strat de imagine, prin fiecare „cealaltă imagine” transpare ceva din trecut.
(Székely Sebestyén György)
Feleki István (1954) trăiește și lucrează în Cluj. Absolvent al Academiei de Arte Vizuale Ion Andreescu, Cluj, secţia Foto-Video-Procesare computerizată a imaginii (promoţia 1995). Își continuă studiile post-universitare la École Nationale de la Photographie Arles, Franţa (1995-1996).
Este fotograf, grafician și lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune, linia maghiară. Expune, începând din anii ’70, în galerii din țară și din Europa (Franţa, Suedia, Spania, Portugalia, Germania, Polonia, Ungaria), Canada (Toronto), Africa (Maroc, Casablanca), Asia (Japonia, Osaka).
În 1996 participă la expoziţia Mythologie des chemins de fer organizată la Centre Georges Pompidou, Paris. În 2013 proiectul Ante mare, undæ a fost prezentat la Galeria Quadro, Cluj și la Centrul Cultural La Chesnaie Beauchamp, Franța.
artavizuala21 