Dialog, cu părintele Pantelimon, despre puterea de seducție a imaginii

Ediția a XIII-a Atelierul de fotografie, care intră într-o scurtă vacanță până în luna septembrie, a fost una specială, avându-l invitat pe Ieromonahul Pantelimon de la mănăstirea Oașa.

01AF 13 - AV21În fața unui numeros public a avut loc vernisajul expoziției de fotografii compuse pe format panoramic, expoziție ce poate fi vizitată în Paraclisul Sfântul Stelian până la sfârșitul anului școlar (19 iunie 2015). Cu această ocazie am pus în dezbatere proiectul fotografic în urma căruia a luat naștere albumul „Mănăstirea Oașa – Între cer și pământ”.

03AF 13 - AV2104AF 13 - AV21Discuțiile s-au mutat, apoi, în Sala Studio unde tema întâlnirii a fost: „Imaginea – putere, frumusețe, magie”. Proiecția filmului „Pe palmele lui Dumnezeu”, film realizat de părintele Pantelimon, a prezentat mănăstirea ca un model de comunitate în care tinerii vin pentru a se identifica, pentru a lega prietenii și pentru a participa la numeroasele tabere organizate la Oașa și Găbud în timpul anului.

06AF 13 - AV21Viața omului este o taină. Ea nu poate fi exprimată prin date descriptive, de ordin științific. În aceste condiții apelăm la limbajul poetic. Jurnalul fotografic, început de părintele Pantelimon pentru a documenta viața de la mănăstire s-a transformat, pe parcurs, într-un limbaj poetic care comunică prin intermediul fotografiei artistice. „Totul a început din neputința de a vorbi despre anumite lucruri. Eram neputincios în a exprima taina vieții mele și a celor din jurul meu. Așa mi-am îmbunătățit limbajul fotografic, în dorința de a exprima ceva…” , spune părintele Pantelimon.

12AF 13 - AV21

Arta trebuie să înnobileze viața. Frumosul trebuie să aducă un plus de viață, însă definirea frumosului este un concept dificil. Între experiența estetică și cea religioasă există asemănare prin faptul că ambele au atitudine contemplativă. Arta a devenit un scop nobil. Apropierea de biserică l-a făcut pe părintele Pantelimon să descopere universul icoanei ca limbaj în care ochiul nu mai percepe obiectele ci lumina reflectată de acestea. „În icoană imaginea nu doar înnobilează omul, ci îl și vindecă pe om. Icoana este o rugăciune în imagine”, completează părintele Pantelimon.

Imaginea poate devia dinspre frumos spre plăcere. În acest caz imaginea activează centrii instinctuali și, atunci, confundăm plăcerea cu frumosul. „Pentru a crea senzații tari te îndrepți spre simțuri, simțuri care, însă, ajung să te posede. În icoană frumosul nu seduce, el lasă posibilitatea unui dialog”, adaugă părintele Pantelimon.

14AF 13 - AV21

Arta modernă, care ia naștere o dată cu Impresionismul, caută să exteriorizeze stări sufletești. Fotografia a eliberat pictura de funcțiile realiste și figurative, arătând că arta nu a urmărit reproducerea naturii, ci a căutat transfigurarea plastică a realului.

Apariția fotografiei a obligat pictura să se redefinescă ca domeniu al artelor. În perioada clasică pictura era o fotografie pe pânză. De multe ori pictorii foloseau tehnici fotografice, cum ar fi, de exemplu, camera obscură. Apariția fotografiei a forțat pictura să-și pună întrebări. Atunci pictură s-a îndreptat spre semnificație, culoare și simbol. „Fotografia a pus în valoare icoana ca imagine înțeleaptă pentru că ea nu-și propune să transpună lucrurile realist, ci o lume transfigurată”, precizează părintele Pantelimon.

13AF 13 - AV21„Imaginea este cel mai puternic limbaj de comunicare. Imaginea, în ziua de azi, este folosită ca o armă, o armă care poate lovi suflete. În acest atelier am încercat să învățăm despre responsabilitatea pe care o avem în crearea imaginilor. Este o responsabilitate asemănătoare cu cea pe care o avem în folosirea cuvântului. Imaginea, la fel ca și cuvântul, poate să tămăduiască, poate să lecuiască, dar, la fel de bine ea poate să devină un par, o armă care zdrobește și rănește. Despre aceste lucruri am încercat să vorbesc tinerilor prezenți aici. Am atras atenția despre această funcție foarte importantă a imaginii ca limbaj, imaginea care este mai mult decât informație, ea este o energie, har sau lipsă de har pe care îl comunică.
Atelierul de fotografie s-a desfășurat într-o atmosferă foarte degajată, o atmosferă de deschidere sufletească, fără să se simtă nici un fel de împotrivire sau reținere în dialogul purtat cu cei care am fost împreună”, conchide părintele Pantelimon.

A consemnat Grigore Roibu.

Mai multe imagini de la AF 13 pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.353793411496373.1073741887.163419813867068&type=1

Valeriu Șchiau – Stânga/Dreapta. Povestea unui erou oficial

 Galeria Calina / Solo Show
1 iunie – 10 iulie 2015
Deschiderea: luni, 1 iunie 2015, 18.00

valeriu

Activitatea artistului Valeriu Șchiau este în general reprezentativă pentru o foarte interesantă intersecție între cultură și istoria traumatică sovietică, perioada post-sovietică și post-comunism. Artistul s-a născut în Republica Moldova în 1969 unde a studiat la Școala Republicană de Pictură pentru copii Alexei Șciusev, astăzi Liceul de Arte Igor Vieru. Și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Arte din București, oraș în care s-a stabilit.

Stânga/ Dreapta. Povestea unui erou oficial a fost inspirat de o poveste de familie legată de război. Bunicul artistului a luptat în al II-lea Război Mondial ajungând la Berlin cu un “sac” plin cu decorații. A primit decorația de 27,9 grame de argint pentru acte de vitejie în luptă. Avea libertatea de a ucide și era considerat erou. Acest video-performance discută eroismul și crimele contextuale. Războiul este considerat o situație excepțională de expansiune sau apărare a unui teritoriu în care actul de a ucide o altă persoană nu este doar permis, ci reprezintă o parte importantă din violentul proces de război. Mersul artistului în rol oficial de ofițer de război pe un “teritoriu alb” imprimă portrete ale copiilor uciși în război cu tălpile gravate ale cizmelor încerneluite cu roșu. Teritoriul alb devine teritoriul roșu. Figurile copiilor sunt fețele generice ale victimelor de război.

Fabricarea eroismului acoperă realitatea războiului.

Expoziția lui Valeriu Șchiau de la Galeria Calina investighează cultura violentă a războiului, eroismul conflictual și puterea dominației politice. Artistul se concentrează asupra victimelor, dar mai mult asupra mecanismelor de război, atunci când libertatea se mută de la cetățean la uniformă. Politicile de război și politicile de libertate sunt întreținute de către sistemele de influență și interese economice. Cei care sunt trimiși la luptă sunt instrumente de control.

În război nu există câștigători sau învinși, ci doar supraviețuitori.
Curator Olivia Nițiș

Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane.
Galeria Calina susţine Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Părintele Pantelimon vorbește despre frumusețe la Atelierul de fotografie

Ediția a XIII-a / 2015
Colegiul Național „Decebal” Deva / Joi, 28 mai, ora 17.30

AF XIII

Joi, 25 mai 2015, începând cu ora 17:30, vă invităm la Colegiul Național „Decebal” Deva, în Sala Studio (situată în vecinătatea Paraclisului Sfântul Stelian), la cea de a XIII-a întâlnire AF. Ediția este una specială, care încheie anul școlar, după care vom intra în vacanță, avându-l invitat și coordonator pe Ieromonahul Pantelimon de la Mănăstirea Oașa. Cu această ocazie vom vernisa o expoziție a Părintelui Pantelimon cu fotografii panoramice.

002Pantelimon-CNDOASA CEATA

Tema: Imaginea – putere, frumusețe, magie
Coordonator: Părintele Pantelimon Șușnea

049Oasa

Călugăr, iconar al Mănăstirii Oaşa din Munţii Şureanu și fotograf, mereu la în căutare de frumuseţi, Părintele Pantelimon a terminat Facultatea de Arte și Design Timișoara. A început să facă fotografie pentru a documenta viața din mănăstire. Nu a trecut mult și a descoperit iubirea pentru lumina naturală, cu ajutorul căreia poate imortaliza frumusețea naturii care ne înconjoară, lumină diferită față de cea a icoanelor pe care le pictează. A coordonat mai multe ateliere de fotografie având invitați câțiva dintre cei mai buni fotografi români, dintre care îi amintim pe Dinu Lazăr, Sorin Onișor, Dragoș Lumpan și Mihai Moiceanu.
Mai multe despre părintele Pantelimon în interviul realizat de Grigore Roibu și Andrei Rosetti în 2012: Comunicăm prin cuvinte, comunicăm prin imagini.

016PantelimonVa fi o seară în care vom cunoaște locuri noi și vom vorbi despre lucruri frumoase. Scopul artei este de a înviora sentimentele și de a forma un gust estetic. Marii pictori din veacurile trecute afirmau că n-au văzut niciodată ceva urât în natură. Lumea se va întoarce spre noi pentru a ne încredința, prin intermediul Părintelui Pantelimon, un fragment din culorile ascunse ce ne umplu sufletul de bucurie și magie. Vom vedea dacă o imagine sugestivă spune mai multe decât o poveste.

025PantelimonAtelierul de fotografie este deschis tuturor celor pasionați de imagine, artă și fotografie. Intrarea este liberă. Vă așteptăm pentru o seară de discuții, proiecții, multe fotografii și o expoziție.
Nu uitați să folosiți intrarea de pe strada Andrei Șaguna.

Evenimentul îl găsiți pe Facebook https://www.facebook.com/events/1641508109394880/

PRO TV  a prezentat Mănăstirea Oașa în cadrul emisiunii „Romania te iubesc”:
http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61655988&section=20624&video_section_id=

Expoziția „Thinking at Vermeer”

22 mai – 19 iunie 2015 | Centrul Cultural German Timișoara

8Thinking at VermeerÎn luna ianuarie a anului curent, timp de o săptămână, elevii de liceu ai Colegiului Național C.D. Loga au fost încurajați să se lase inspirați de lucrările pictorului olandez Johannes Vermeer și să reflecte în imagini proprii, realizate în sala de clasă, lumile create de acesta. Așa s-a născut expoziția „Thinking at Vermeer“, dedicată celebrului pictor care este cunoscut mai ales sub numele de Jan Vermeer van Delft. Expoziția poate fi vizitată în între 22 mai și 19 iunie în incinta Centrului Cultural German Timișoara. Prin acest eveniment, Centrul Cultural își dorește să promoveze tinerele talente din Timișoara și să contribuie pe plan local la diversitatea culturală europeană.

7Thinking at Vermeer5Thinking at VermeerDin cele 1503 de fotografii în care elevii de liceu joacă scenele din picturile lui Vermeer, 48 au fost selectate pentru a face parte din expoziție. Imaginile au fost realizate la orele de Educație Vizuală și Artistică sub coordonarea pictorului Sorin Scurtulescu. „Prin acest demers cultural, artistic, şi pedagogic se încearcă formarea bunului gust artistic cât şi întelegerea noţiunilor de compoziţie vizuală în pictură, fotografie, film şi scenografie”, spune Sorin Scurtulescu.

14Thinking at VermeerInvitați, în 22 mai 2015, i-am avut pe pe domnul Marius Popa, consul onorific, și pe domnul Matthijs van Bonzel, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos.

12Thinking at Vermeer2Thinking at VermeerEvenimentul este organizat de Centrul Cultural German Timișoara împreună cu Galeria LogArt și Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, în parteneriat cu Ambasada și Consulatul Onorific ale Regatului Țărilor de Jos.

Aiud-Art Simpozion 2015

Aiud, 26/30 mai 2015

1

Colocviile de literatură şi arte, ediţia a XXII-a

marţi, 26 mai, ora 17.00 – locul: Galeriile Inter-art Aiud
-workshop de fotografie şi de creaţie literară –  skaun art. poeticum 2. ziua 1
-expoziţie de grafică “Regatul pierdut” – Dorel Găină şi Ștefan Balog

Miercuri, 27 mai, ora 17.00 – locul: Galeriile Inter-art Aiud
-Workshop de fotografie şi de creaţie literară – Skaun Art. Poeticum 2. Ziua 2
Invitaţi: Adriana Catarig, Alexandru Rădulescu, Alice Valeria–Micu, Anca Şerpe, Anda Chiş, Andor Komives, Andreea Mădălina Stefan, Andrei Bako, Andrei Budescu, Angela Kallo, Casandra Ioan, Claudiu Cordea, Cristina Buduşan, Cristina Rădulescu, Cristine Marie-Turcu, Dan Tămaş, Daniela Stănoiu, Diana Chirilă, Dorel Găină, Eugen Savinescu, Gabriel Bota, Georgiana Brandt, Ioan Hădărig, Irina Dumitraşcu, Leonard Viziteu, Liliana Lazăr-Doboş, Loredana Muntean , Lorincz Zoltan, Maria Halip, Marius Docea, Mira Marincaş, Palfi-Horvath, Erno Aron, Radu Colceru, Rebeka Agoston, Robert Lixandru, Ştefan Balog, Ştefan Bădulescu, Tamas Andras, Teo Laurean, Tomi Tothpal, Zoltan Balog

-Lansare de carte – “Biblicele”, Adrian Popa

Colocviile culturii maghiare din Transilvania, ediţia a II-A
második erdélyi magyar kultúra-kollokviumok

partner / partener: Colegiul Naţional Bethlen Gábor

3

Joi, 28 mai, ora 16.00 – locul: Galeriile Inter-art Aiud
Grafika kiállitás / Expoziţie de grafică
Spontán Álmok / Vise spontane: Aknai Delinke Tünde, Bárdi Örs, Bartha Enikő Tímea, Érsek Júlia Irma, Fechită Cătălin, Gyulai Rikhárd János, Hagymás Gabriella, Henning Mária, Horvát Annamária, Horváth Adrien Roland, Joó Kinga Imola, Kerekes István, Király Arnold, Kocsis Norbert József, Laboncz Katalin Hajnal, Lukács Noémi, Megyesi Júlia Mária, Nemes-Keresztes Tímea, Oláh Orsolya Júlia, Sipos Mihály Dániel, Szabó Andrea, Szabó Dorottya, Székely-Bányai Adrienn, Szilágyi Eszter, Szilágyi Noémi, Turzai Tamás, Türi Andrea Tímea – X- A osztály / clasa a X- a, A, ( Bethlen Gábor Kollégium / Colegiul Naţional Bethlen Gábor), osztályfőnök Lőrincz Ildikó diriginte
beszédet mond / prezintă:
Szőcs Ildikó – kollégiumigazgató / director colegiu
Lőrincz Ildikó – osztályfőnök / diriginte
Ioan Hădărig – művészeti igazgató / director artistic
Művészeti vezetők / Coordonatorii atelierelor de creaţie: Balog Istvan , Horhát Miklós

4

ora 17.00 – locul: Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud
-Expoziţie de fotografie – Dvorácsek Ágoston Şi Harácsek Zoltán Lehel

-Colocviu de literatură şi artă.
Invitaţi: Györfi Dénes, Józsa Miklós, elevi ai Colegiului Naţional Bethlen Gábor.

Colocviile de literatură şi arte, ediţia a XXII-a
Vineri, 29 mai, ora 16.00 – locul: Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud

-poezia în secolul XXI, traduceri literare, lectură publică.
Invitaţi: Casandra Ioan, Anda Comşa, Anca Şerpe, Teo Laurean
-lansare de carte, “Aripile cerului” – Ioan Hădărig, “Imagini cu zei interzişi”- Ioan Hădărig,  “În cealaltă parte a oraşului”- Anda Comşa-Chiş, “:arpele trupului risipitor” – Teo Laurean
-prezentare Aiudul litarar, nr 41/2015:  “Cuvinte rătăcite din alt secol 20 de poeţi aiudeni”,  ediţie bilingvă, în limba franceză de Marcela Hădărig.

5

Zilele Culturale Liviu Rebreanu, ediţia A XXV-A, partea I.
Sâmbătă, 30 mai, ora 12.00 – locul: Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud
-lansare de carte: “Scrisori către Rebreanu – A-B” ediţie de Niculae Gheran, în colaborare cu Emese Cîmpean, Rodica Lăzărescu, Andrei Moldovan şi Lorenţa Popescu.
Invitaţi: Irina Petraş, critic literar; Andrei Moldovan, istoric literar.
-Lansare de carte:
“România literară, Aiud-1930. Studiu monografic” Ioan Hădărig.