Artmark: De la 3 colecționari la 36 (de adjudecatari)


_MG_7791Prima licitație Artmark din an a adunat peste 250 de iubitori de artă, colecționari și cunoscători, aducând un total de aproape 300.000 euro pentru toate cele trei colecții. Cu 75 de palete participante distincte și cu o medie a ratelor de adjudecare de 74, 32% (Colecția Lucia și Dr. Ionescu fiind adjudecată în proporție de 90%), Licitația „3 colecții și 3 colecționari” s-a bucurat de atenția întregului public de la prezentarea primului lot și până la ultima bătaie a ciocănelului de licitație. Astfel, putem spune că, oficial, piața de artă 2015 a început în tonuri calde pentru Artmark.

_MG_7917Dintre artiștii consacrați, Nicolae Tonitza s-a aflat din nou în topul preferințelor colecționarilor, opera „Baia Suzanei” din Colecția Dr. Ionescu a fost adjudecată pentru 47.500 euro, „Copil în roz”pentru 11.000 euro, iar „Nud” pentru 8.500euro. „Lectură” de Theodor Pallady a fost adjudecată pentru 36.000 euro, iar Nicolae Grigorescu a obținut 36.000 euro pentru pictura „În fața porții”și 22.000 euro pentru „Convoi de care, pe valea Orății”. Gheorghe Petrașcu a fost de asemenea pe lista colecționarilor prezenți în sală, cea mai mare valoare obținând-o pentru lucrarea „Trandafiri” (10.000 euro).

_MG_7772Alexandru Ciucurencu, starul Colecției Dr. Ionescu, s-a clasat primul la numărul de opere vândute, toate cele 5 picturi prezente în licitație intrând în noi colecții private. Suma adjudecărilor a fost peste 52.000 euro. La capitolul artă contemporană, Ștefan Pelmuș (total opere adjudecate: 2.800 euro), Ion Alin Gheorghiu (total opere adjudecate: 3.850 euro) și Sorin Ilfoveanu (total opere adjudecate: 7.850 euro) au fost foarte apreciați de public. Ion Grigorescu, unul dintre cei mai cunoscuți artiști români contemporani în lume, a suscitat interesul unor colecționari nișați pe artă contemporană, total adjudecărilor ajungând la aproape 6.000 euro.

_MG_7763Următorul eveniment Artmark va avea loc la sfârșitul lunii februarie, mai precis pe 24 și 26 februarie, și este unul dintre cele mai așteptate momente din prima jumătate a anului: Licitația de Mărțișor. Împărțită în două zile, licitația va oferi publicului o adevărată sărbătoare a începutului de primăvară prin varietatea de mărțișoare din argint filigranat, prin paleta inedită de bijuterii unicat, prin vinuri fine, prin arta decorativă à La Belle Époque sau prin arta plastică valoroasă.

_MG_7754Ca în fiecare an, artiști precum Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Francisc Șirato, Iosif Iser, Samuel Mützner reușesc să readucă primăvara la Palatul Cesianu-Racoviță. Expoziția va putea fi vizitată începând cu sâmbătă, 7 februarie, la sediul Artmark.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s