Ediția a VIII-a
Colegiul Național „Decebal” Deva
Joi, 30 octombrie 2014, începând cu ora 17:00, vă invităm la Colegiul Național „Decebal” Deva, în Sala Studio (situată în vecinătatea Paraclisului Sfântul Stelian), la cea de-a opta întâlnire AF.
Fotografia ia naștere o dată cu alegerea unui subiect. Subiectul este un element dat, abordarea și tratarea acestuia diferă în funcție de felul în care fotograful „traduce” realitatea prin intermediul imaginii. Fotografiile de efect nu apar accidental. Ele sunt create de personalitatea și atitudinea fotografului față de subiect. Seriile de fotografii legate tematic sunt o modalitate de comunicare ce țin de reportaj. De la un album fotografic, care nu are nevoie de explicații prin cuvinte, la seriile marilor reviste în care fotografia și textul se completează reciproc, toate acestea alcătuiri interpretative țin de spiritul creator și intenția de a transmite o idee. Mai multe despre alegerea unui subiect care spune o poveste prin intermediul fotografiei, având în spate o temă, vom afla de la invitatul AF VIII – Horea Preja.
Tema: Tematica în fotografie.
Coordonator: Horea Preja.
Mâine vom publica pe artavizuala21 un interviu cu Horea Preja, dialog din care veți afla ce ne-a pregătit pentru această întâlnire.
(Interviu pe care îl găsiți aici: Horea Preja: Artistul este condamnat la frumusețe).
Atelierul de fotografie este deschis tuturor celor pasionați de imagine, artă și fotografie. Intrarea este liberă. Vă așteptăm pentru o seară de discuții, proiecții și cu multe fotografii.