A murit criticul de artă Dan Hăulică


Criticul de artă Dan Hăulică a murit duminică, 17 august 2014, la vârsta de 82 de ani.

Dan Haulica (Foto Andrei Rosetti-artavizuala21)

Dan Hăulică (născut 7 februarie 1932, Iași) a fost unul dintre cei mai importanţi critici de artă români, fiind preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de artă (AICA). În 1990, a fost numit ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO. Absolvent al Facultăţii de filologie şi al Institutului de arte plastice, eseist literar, critic de artă, membru corespondent al Academiei Române, Dan Hăulică a fost redactor-şef  al revistei de literatură universală Secolul 20.

Dan Hăulică rămâne în memorie și pentru activitatea sa de disidență. În aprilie 1989, a semnat, alături de alte şase personalităţi (Geo Bogza, Ştefan Augustin Doinaş, Octavian Paler, Mihail Şora, Al. Paleologu şi Andrei Pleşu), o scrisoare colectivă adresată Uniunii Scriitorilor, prin care se protesta faţă de măsurile luate împotriva lui Mircea Dinescu, exclus din redacţia „României Literare”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s