László Tóth – Expoziție retrospectivă

Galeria Quadro
18 august – 10 octombrie 2014

Vernisaj: luni, 18 august 2014, ora 18.00.
Prezintă istoricul de artă György Szücs, directorul general adjunct al Galeriei Naționale Ungare (Budapesta)

Galeria Quadro (Cluj, str. Napoca, nr. 2-4, etaj I, 64) organizează prima expoziție retrospectivă Tóth László, prezentând opera în amploarea ei, începând cu picturile în ulei din anii 1960-70, trecând prin compozițiile, portretele și nudurile realizate în tehnică mixtă în Germania, și ajungând la lucrările din ultimii ani de activitate.
Lucrările au fost împrumutate de familie, colecționari privați și Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

Tóth László (Satu Mare, 13 iulie 1933 – Wertingen, 24 decembrie 2009).
Student al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu, specialitatea pictură, între anii 1951-1957. În 1955 se căsătorește cu pictorița Ilona Szűcs. Ilustrațiile sale apar în nenumărate reviste literare și cărți. În perioada 1965-1971 este scenograf al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. În 1971 devine profesor al Institutului de Arte Plastice din Cluj iar în 1983 este numit șef de catedră al catedrei de pictură. În 1984, împreună cu soția sa, se stabilește în Republica Federală Germană. În Germania, după o scurtă perioadă petrecută ca pictor de decoruri, activează ca artist plastic liber profesionist. Are expoziții la Augsburg, Budapesta, Cluj, München, Szentendre (aici, în 1991, sunt expuse și creații ale soției decedate în 1990), Wertingen.

Pe aceste meleaguri ale Europei Centrale și de Est, în cursul anilor șaizeci, suprarealismul apărea ca o opțiune posibilă pentru arta eliberată de sub presiuni ideologice. Artiștii noștri ascundeau însă sub „aparențe realiste” critici mai mult sau mai puțin deschise la adresa regimului politic și exprimau un anumit ethos est-european, în timp ce limbajul formal renăscut prin noi abordări abstracte ale suprafeței se alătura, în mod natural, mesajului operelor create.
Pe lângă suprarealism, gândirea artistului László Tóth poartă amprentele întâlnirii cu universul teatrului absurd. Departe de a fi viziuni suprareale ale unor peisaje feerice, tablourile sale sunt niște construcții fragmentare ale unei realități recognoscibile, cu figuri umane și peisaje utilizate aidoma unor elemente Lego. László Tóth transformă meditațiile asupra vieții în metafora cârpelii, din moment ce cârpeala poartă urmele Ordinii originale, fără a fi însă capabilă să păstreze sensul acesteia, să o recreeze, să o ducă mai departe.
În lucrările sale apar figuri umane aproape desfigurate și descompuse, în locul elementelor anatomice, sub pielea umană zărim dispozitive mecanice, de parcă membrele și organele s-ar trezi la propria lor viață printr-o logică absurdă, negând astfel, încă o dată, posibilitatea de a vedea Lumea și Firea ca un tot organic, unitar și inteligibil.
Scriind despre tablourile târzii, din anii 2000, artistul își caracterizează întreaga sa creație: „Creațiile mele îmbogățesc, prin elemente suprarealiste, un mesaj cât se poate de realist, maturat în dualitatea sentimentului și a rațiunii, căruia-i conferă un caracter zguduitor. Cele de mai sus explică supremația figurii umane în arta mea și explică poziția centrală a chipului omului bătrân, imagine care mă inspiră mereu prin multiplele sale straturi, demne de un document istoric”.  (Sebestyén György Székely)

S-a stins din viață Doina Elas

Cu durere în suflet ne despărțim de colega noastră, sculptorița Doina Elas, un suflet nobil și o profesionistă de excepție. (Filiala Interjudețeană Cluj-Bistrița a U.A.P.)

Doina Elas s-a născut la 17 februarie 1928, în Comuna Baia de Criş, Judeţul Hunedoara. A făcut Şcoala primară în Comuna Baia de Criş, Jud. Hunedoara, a urmat Liceul de fete „Regina Maria” din Deva și Liceul „Doamna Stanca” din Satu-Mar și Institutul de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia sculptură. Între anii 1957-1961 a fost profesoară la Şcoala Populară de Artă din Cluj-Napoca.

 ,,…Se desprind cu claritate două elemente caractristice ale limbajului: ştiinţa modelajului şi arta cioplirii în piatră. Păstrând datele esenţiale ale fizionomiei care individualizează caracterul, Doina Elaş recurge la un modelaj fin, sensibil, care estompează duritatea conturelor nete”. (Negoiţă Lăptoiu)

 ,,…Portretele (în care natura umană este abordată în sensul unei inspiraţii majore de descifrare a coordonatelor specifice vieţii lăuntrice a modelelor) şi compoziţii vitalizate de subtile sugestii metaforice, lucrările Doinei Elaş nu violentează formele naturii, ci le purifică de detalii. Corespunzător echilibrului de sorginte clasică al gândului şi sentimentului, volumele modelate sau cioplite cu fermitate sunt cumpănite, trecerile dintre ele sunt line, fără intrânduri unghiulare, suprafeţele sunt clare şi limpezi, iar construcţia compoziţională  de ansamblu riguros echilibrată”. (Livia Drăgoi)

Doina Elas – Păsări (piatră cioplită 43 x 25 cm)

 „…Situată înafara lumii subpământene, mai degrabă, instalată într-o suprarealitate a eternităţii decât dând curs voracităţii sălbatice cu care se înfulecă reciproc, într-un delir hipnotic, timpurile şi oamenii, artista a locuit devreme “Insula morţilor”, domeniul calm al valorilor depline, locul înfrăţirii şi egalităţii spiritelor evadate din constrângerea aprigă a carnalităţii  Acum, când o vedem, după “amănuntul” vieţii ei terestre, ne apare ca un adevăr relevat drumul ei spre “Cetatea eternă”: viaţa ei ca artist se suprapune cronologic aproape perfect cu  timpurile României comuniste! N-a rămas însă, în arta sa, nici o urmă din “zarva” politică din cele cinci decenii “închinate Omului”. Dimpotrivă, o candoare de profesor “chiţibuşar” idealist al libertăţii de creaţie care nu s-a legat de nici un catarg, preferând să vadă de sus geometria neântinată a formelor ideale. Cu dalta şi ciocanul- uneltele ei- n-a admis să participe la “construcţia celei mai bune dintre lumile  posibile” ci, a rămas cu privirea atintită acolo, sus, de unde acum veghează lumea morţilor şi adevărul lor perpetuu”. (Vasile Radu)

A murit criticul de artă Dan Hăulică

Criticul de artă Dan Hăulică a murit duminică, 17 august 2014, la vârsta de 82 de ani.

Dan Hăulică (născut 7 februarie 1932, Iași) a fost unul dintre cei mai importanţi critici de artă români, fiind preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de artă (AICA). În 1990, a fost numit ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO. Absolvent al Facultăţii de filologie şi al Institutului de arte plastice, eseist literar, critic de artă, membru corespondent al Academiei Române, Dan Hăulică a fost redactor-şef  al revistei de literatură universală Secolul 20.

Dan Hăulică rămâne în memorie și pentru activitatea sa de disidență. În aprilie 1989, a semnat, alături de alte şase personalităţi (Geo Bogza, Ştefan Augustin Doinaş, Octavian Paler, Mihail Şora, Al. Paleologu şi Andrei Pleşu), o scrisoare colectivă adresată Uniunii Scriitorilor, prin care se protesta faţă de măsurile luate împotriva lui Mircea Dinescu, exclus din redacţia „României Literare”.