Artmark: (Spunem) „DA”, valorilor tradiționale!


_MG_8440

Comunicat de presă

Seara de miercuri, 16 aprilie, a debutat cu un ritm alert impus de pasionații de oenologie care au adjudecat 80% din totalul loturilor secțiunii de vinuri, ca mai apoi să fie continuat de participanții care au achiziționat 100% din loturile secțiunii de icoane din Licitația de Valori Tradiționale. Dinamismul celor două licitații a fost susținut de circa 250 de actori prezenți în sală, care s-au întrecut în adjudecarea simbolurilor românești autentice și a bijuteriilor distinse.

_MG_8452

București, 17 aprilie 2014
Cu o rată de adjudecare de 77,78%, Licitația de Valori Tradiționale a atras publicul prin varietatea secțiunilor prezentate. Cu toate că vinurile s-au evidențiat printr-o rată de adjudecare mare, obiectele de colecție și icoanele au suscitat interesul colecționarilor datorită prețurilor accesibile ale unor piese rare. Un astfel de exemplu ar fi Carafa pentru vin, atelierul săsesc Drăușeni, care a fost achiziționată la prețul de 1.000 euro (de la un preț de pornire de 80 euro) sau lotul reprezentând Platouri săsești, decorate cu motive populare specifice, care a fost adjudecat la valoarea de 1.200 euro (de la un preț de pornire de 250 euro). Pasionații de carte veche au fost atrași în special de Biblia Germană, tradusă de Martin Luther, pentru care au oferit 1.600 euro (dublul prețului de pornire).

_MG_8499În ceea ce privește tablourile cu tematică religioasă, vedeta serii a fost opera „La slujba de Înviere” de Leon Biju adjudecată pentru suma de 2.500 euro (față de 1.000 euro). Secțiunea de icoane a fost adjudecată în totalitate. Din aceasta s-au distins Icoana „Maica Domnului cu Pruncul Iisus”, achiziționată pentru suma de 1.200 euro (triplul prețului de pornire) și Icoana rusească „Prăznicar” (1860) adjudecată la valoarea de 1.000 euro (de două ori și jumătate mai mult decât prețul de pornire).

_MG_8560Licitația de Bijuterii a oferit publicului o suită de obiecte prețioase, deopotrivă extravangante și delicate, punând în joc altfel de simboluri. De menționat creșterile broșei „Flori de lăcrămioară”, care a fost adjudecată la valoarea de 1.000 euro (cvadruplul prețului de pornire), pandantivului „Floare de safir” achiziționat tot la suma de 1.000 euro (față de 280 euro) sau a unui inel cu smarald anturat cu diamante (care a urcat de la 450 euro la 1.600 euro). Alte bijuterii notabile au fost perechea de cercei din aur alb, decorați cu perlă și diamante (2.500 euro), setul format din cercei și pandantiv din aur alb, decorat cu smaralde și diamante (1.400 euro) sau broșa din platină, bogat decorată cu diamante și safire (2.000 euro).

_MG_8592Următoarele evenimente organizate de Artmark sunt Licitația de Orientalism și Licitația de Sculptură și Mobilier de grădină, ce vor avea loc marți, 29 aprilie, la Athénée Palace Hilton București, de la ora 19:30. În cadrul expoziției, în secțiunea Licitației de Orientalism sunt prezente nume importante ale universului artistic românesc precum Țuculescu, Dărăscu, Șirato, Mützner, Iser, Petrașcu sau Tonitza. Secțiunea celei de-a doua licitații oferă publicului o selecție de mobilier de grădină de la începutul secolului trecut, care să-i inspire în amenajarea creativă a propriului colț de natură. Expoziția poate fi vizitată în perioada 22 – 27 aprilie la Palatul Cesianu-Racoviță.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s