Leia Tarnovețchi – În largul lumii


Fragmente de jurnal fotografic

Leia web

Luni, 24 martie 2014, începând cu ora 13.00, vă invităm în sala Festivă „Jean Monnet” din cadrul Colegiului Național „Decebal” din Deva la o inedită expoziție, jurnalul fotografic intitulat „În largul lumii”, semnant de Leia Tarnovețchi. Leia Tarnovețchi are doar 13 ani și este elevă în clasa a VI-a la CND.

Zilnic privim nenumărate fotografii postate pe rețelele de socializare. Multe dintre aceste imagini sunt similare, fiind instantanee cu locuri din natură în culori frumoase, nori spectaculoși, cerșetori surprinși pe stradă sau imagini cu animalul de companie preferat. Majoritatea fotografiilor caută o anume frumusețe a locului, imaginea funcționând ca o fereastră spre o lume care ne este mai mult sau mai puțin accesibilă. Fotografia nu este altceva decât o comprimare a experiențelor pe care le-am trăit la un moment dat.

Leia Tarnovețchi - Cape Verde

Leia Tarnovețchi – Cape Verde

Mulți artști spun că arta nu poate fi făcută de către copii, locul lucrărilor acestora fiind, mai degrabă, pe frigider. Într-o mare măsură au dreptate în această afirmație a lor. Prea multe expoziții ale elevilor de toate vârstele care „invadează” spațiul public pot dăuna. Arta presupune muncă, cunoștințe, lecturi și studiu aprofundat. Din acest motiv dau dreptate celor care afirmă că un copil nu face artă cu adevărat. Cu toate acestea este greu să stabilim când am depășit granița unei atitudini artistice autentice. Elevii noștrii au nevoie de sprijin în ceea ce fac și trebuie încurajați pentru acțiunile și pasiunile lor. De multe ori am constatat că expozițiile copiilor din diverse școli, „afișate” pe holurile diverselor instituții, sunt bune doar pentru propaganda unora de a se laudă că sprijină „tinerele talente”. Suntem datori să filtrăm aceste acțiuni care aduc în fața publicului numele copiilor noștrii și să atragem atenția asupra acelor evenimente care se remarcă prin autenticitatea lor, pentru a le sprijini.

Leia Tarnovețchi - Republica Dominicană

Leia Tarnovețchi – Republica Dominicană

Din acest motiv dorim să vă atragem atenția asupra unui eveniment inedit, expoziția de fotografie a Leiei Tarnovețchi, care a umblat în jurul lumii, a descoperit frumusețea imaginii fotografice și a dorit să consemneze ceea ce a văzut. „Văzând aceste locuri minunate am început să fotografiez, într-un prim moment, pentru a arăta colegilor mei unde am fost. De când eram mică mă uitam pe cer și mă întrebam unde se duc avioanele. Atunci am început să îmi doresc să călătoresc în jurul lumii”, ne dezvăluie Leia.

Leia Tarnovețchi în Bali

Leia Tarnovețchi în Bali

Leia a umblat prin nenumărate țări, cum ar fi, de exemplu, Tailanda, Republica Dominicană, Italia, Spania, Egipt, Israel sau Ioradania, dar a încercat să descopere și zone exotice, precum insulele Bali din Indonezia, Costa Brava din Catalonia sau Ko Tapu din Tailanda.
Deși se află la vârsta în care nu s-a hotărât ce își dorește să devină în viață, Leia ne spune că arheologia este o meserie care i-ar permite să călătorească mult. „Nu știu ce mi-aș dori să devin… Mi-ar place să fiu medic sau ambasador. Arheologia am descoperit-o în Egipt. Dar cel mai mult mi-ar place să fiu un simplu călător”, adaugă Leia. Fotografia a învățat-o de la părinții ei. Tot ei i-au dăruit primul aparat de fotografiat. Acum ea a devenit experta familiei în materie de imagine. „La început doar părinții mei făceau fotografii. Mi-am dorit și eu un aparat de fotografiat. Acum toată casa noastră este ca o agenție de voiaj, toți pereții sunt plini cu fotografii înrămate și aranjate pe categorii, imagini care îmi aparțin”, spune Leia.

Leia Tarnovețchi - Khao Lak, Thailanda

Leia Tarnovețchi – Khao Lak, Thailanda

Nu este un lucru ușor să călătorești, să înțelegi viața căutând ineditul și să comunici celorlalți rezultatul căutărilor tale, diminuând rolul propriului sine pentru a pune în valoare subiectul. Seria de fotografii pe care o prezintă publicului Leia Tarnovețchi este o interfață între lume și spiritul ei, încă, copilăresc. Vă așteptăm să cunoașteți povestea călătoriei Leiei în jurul pământului. (Grigore Roibu)
Eveniment recomandat și susținut de artavizuala 21, atelierul de fotografie și hunedoaramea.ro.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s