Centrul de Cultură din Nowa-Huta
Navigator Festival
Galeria CENTRUM
vă invită la expoziția de pictură a grupului polono-român KRoma intitulată „Călătoria”
Ideea înfiinţării unui grup de artişti-colegi, cunoscuţi, prieteni mă frământa de mai multă vreme. Intenţia a fost de a reuni în jurul său persoane apropiate, cordiale cu care mă întâlneam, conversam, cu care călătoream, discutam despre artă, cu care m-am împrietenit. Ale căror concepţii şi viziuni asupra artei să-mi fie apropiate. Apropierea este esenţială în relaţiile interumane, este constructivă, creatoare. Cu atât mai mult, dacă foloseşti acelaşi limbaj, cel al ochiului (formei) şi al sufletului (culorii). Dacă simţi la fel.
De ce KRoma? „KRoma” e o denumire, o deviză. Este un acronim ce derivă din Cracovia [pol. Kraków] şi România. Grupul s-a constituit la Cracovia din artişti polonezi şi din artişti români stabiliţi în Polonia.
Ce simbolizează? Expresia KRoma provine de la grecescul χρωμα [khroma] şi înseamnă culoare. KRoma este un grup de persoane pe care în ciuda deosebirilor de viziune existenţială, de educaţie, de tradiţie şi frontiere, în pofida diferenţelor de vârstă şi origine îi leagă pasiunea comună de a se exprima. Cu ajutorul raţiunii şi al inimii. Ochiului şi sufletului. Formei şi culorii. Fiecare dintre noi e diferit, are propria personalitate, caracterul său specific. Suntem cinci individualităţi, iar aceste trăsături nu ne dezbină, ci ne completează. KRoma e pâinea noastră cotidiană cu un strop de vin roşu. E catalizatorul ideilor. Liantul nostru. Datorită acestui fapt ne-am cunoscut, existăm, creăm şi expunem cu numele „KRoma”.
În diferite culturi şi tradiţii acest cuvânt are diverse semnificaţii. În limbile slave, cel mai frecvent, înseamnă călcâi de pâine, de exemplu în limba sorabă înseamnă contur, limită. Însă în contextul expoziţiei noastre înseamnă creaţie. Pentru noi „KRoma” reprezintă o deviză, un simbol, semnifică culoare, ochi şi suflet, înseamnă creaţia noastră… Cine în acestea se resimte, acela ca noi simte. Prin urmare este unul dintre noi, …deci suntem KRoma.
Serge Vasilendiuc, Cracovia, 27 ianuarie 2011
Serge Vasilendiuc | Peisaj la Iacobeni (2013, ulei/pânză, 40x50cm)
Călătoria mea în lumea picturii este legată de sfera muzicii, care desemnează în plan linia, pata, punctul. Improvizaţia, ‘groove’-ul caracteristic pentru jazz face referire la compoziţia plastică ‘all-over’, reprezintă tensiunea dintre ordine şi haos, expresie şi interacţiune, călătoria emoţională şi extaz. Marek Batorski
Marek Batorski|Minor mood (2013, ulei/pânză,150×100 cm)
Din timpurile biblice şi până în vremurile noastre omul întotdeauna s-a deplasat, s-a aflat în pelerinaj, a fost pe drum. Se poate călători static – în somn, amintiri sau vise, explorând propriul subconştient – se poate adânc, se poate departe – la propriu cu biletul în mână în cele patru colţuri ale lumii. Pictorii cel mai adesea pleacă în călătorii artistice – spre centrele de artă mondiale (tărâmurile noastre făgăduite), acolo unde sunt muzeele şi galeriile. Merg, deopotrivă, în plein-air spre locuri şi regiuni de obicei necunoscute, anonime – în căutarea inspiraţiei, stimulentelor şi motivelor pentru creaţie. Se poate asemeni lui M. Chagall ne-părăsind propriul atelier şi în contradicţie cu legea lui Newton să zbori chiar şi pe lună cu un cocoş sub braţ – fără restricţii şi fără paşaport. Fiecare cum îi place, vrea şi poate. Eu cel mai des călătoresc în sud, acolo unde smochinele şi strugurii sunt dulci, iar soarele cu tăişul negru al umbrei împarte lumina. De asemenea, îmi place vinul Tga za Jug (Dor de sud). În sănătatea grupului KRoma! Mariusz Drohomirecki
Mariusz Drohomirecki | Saint-Tropez – scenă figurativă (2013-2014, ulei/pânză,120x200cm)
Fiecare călătorie poate fi un drum al descoperirii de sine legată şi de puterea noului de a stimula creativ. O întâlnire cu un mediu nou sau cu un alt tip de manifestări artistice poate produce ulterior efecte roditoare.
Rămân impresionat de sufletul pe care îl are oraşul. De aerul, de atmosfera pe care ţi-o transmite. Sunt legat de centrul oraşului, m-a atras mereu amestecul de nou şi vechi, de medieval şi contemporan, care dă sufletul cetăţii. Recreez în unele lucrări de-ale mele arhitecturi imaginare care uneori pleacă de la contactul cu arhitectura reală.
De asemenea mă stimulează spaţiile ample, largi, ale naturii, chiar dacă impresiile lăsate de acestea le valorific ulterior în mod abstract, din subiect rămânând doar o emoţie, o impresie trezită de jocul culorii şi al luminii, imaginea reală servind doar ca pretext pentru un joc liber al compoziţiei şi al imaginaţiei.
Fiind nativ oarecum legat de sud, şi crezând că culoarea s-a născut acolo, am rămas totuşi surprins şi impresionat în acelaşi timp de jocurile luminii şi ale culorii din zona nordică a continentului. Schimbând locul de creaţie, trăind într-un mediu diferit, percepţia se schimbă, concepţia artistică evoluează fiindcă nu rămânem mereu aceiaşi. Cristian Ruţă-Fulger
Cristian Ruţă-Fulger| Inspiraţii de toamnă (2013, acrilice/pânză, 70x70cm)
Privind tablourile mele te vei regăsi într-un loc neobişnuit unde zidurile sunt gri şi cerul e albastru. Proiectul meu este rezultatul colaborării cu fotograful Silviu Panaite cu care am călătorit prin Bucureşti în căutarea contrastului perfect dintre nou şi vechi, în căutarea obiectelor ascunse şi iţite din lumina obscură a cafenelelor şi în ultimul rând în căutarea simbolului perioadei comuniste, blocurile. Am amestecat părţi din fotografiile lui şi din fotografiile personale făcute în nordul Franţei, Praga şi Cracovia şi am creat un colaj unde în spatele zidurilor şi ferestrelor se ascunde corpul uman; am recreat ceea ce numesc un „fotoreportaj citadin” unde poţi să evadezi dintre zidurile grele şi lumina artificială şi să priveşti la cerul albastru fără nici un nor care ar putea perturba ritmul oraşului. Fiecare tablou e o acţiune îngheţată de clicul instantaneu al aparatului de fotografiat indiferent dacă e un bloc, o stradă pustie, un câmp deschis sau o fată cu ochii negri ţinând strâns în braţe păpuşa ei cu ochi albaştri. Alina Szczepanek
Alina Szczepanek | Obscuritate (2013, ulei/pânză, 50x70cm)
Călătoria se naşte din dorinţa de a lăsa în urmă tot ce este cunoscut şi de a porni spre întâlnirea cu ceea ce se ascunde undeva mai departe, mai adânc, mai sus… dincolo de orizont. La un moment dat poate însemna regăsirea de sine. Tocmai pentru asta călătoresc mereu în adâncul peninsulei Mani, chiar la capătul ţărmului grecesc de la capul Tenaron, de unde privesc înceţoşatele maluri ale insulei Cyhtera. Măsurând cu privirea stâncile pustii cu ruinele de piatră ale turnurilor, pământurile neîmblânzite locuite de mândrii şi liberii manioţi. Supravieţuirea acolo este o veşnică dramă a luptei cu forţele naturii, vânturile furtunii, flăcările incendiilor, curenţii înşelători ai mării, cutremurele pământului uscat, lipsit de izvoare şi cu munţi inaccesibili Taiget. Acolo toate formele vitale, fără urmă de înfrumuseţare şi facilităţi, mă emoţionează prin expresia lor crudă, iar formele clare întâlnite pe acel drum înseamnă coexistenţa contrariilor – a eternului cu efemerul, a echilibrului cu haosul. Renata Szpunar-Kubczyk
Renata Szpunar-Kubczyk | În adâncurile Mani (2013, acrilice/pânză, 150x200cm)
De ce călătoresc? Fiindcă îmi place. Fiecăruia îi place ceva şi ceva îi displace. Nu-mi place monotonia, înţepenirea. Oscilez. Simt nevoia transformărilor, uneori vehemente, uneori catifelate. Drumeţia îmi produce bucurie, plăcere, mă împlineşte. Sunt un om al drumului, un pelerin. Peregrinez în lumi diferite, cu templele sale distincte, în culturi felurite, în căutarea diverselor tradiţii, ritualuri care mă fascinează. În lumea fanteziei şi inefabilei poezii. Caut locuri interesante. Îmi amintesc de tablourile văzute şi înţelese. Evadez de rutina vieţii de zi cu zi, grijile cotidiene. Caut consonanţa. Caut propriul Eu.
Am văzut multe locuri, oraşe, ţări, multe mă aşteaptă, încă multe am de descoperit. Ce am găsit, ce descopăr în drumeţiile mele? De fiecare dată ceva nou, chiar şi în locuri în care am perindat nu o dată. Adun inspiraţie, forţe creatoare, găsesc motive pentru lucrări noi. Deseori lucrez la faţa locului. Călătoresc de la un tablou la altul. De la o emoţie la alta. Întâlnesc oameni, adun cunoştinţe, înţelepciune. Rătăcind găsesc liniştea. Gândesc. Judec despre sine însuşi şi despre viitorul meu. Asupra locului meu printre oameni. Serge Vasilendiuc
Lech Wolski | Kokkino Nero (2012, ulei/pânză, 65x80cm)
Drumul… călătoria în necunoscut. Începe imediat după colţul casei. Trânteşti uşa şi cu mâna pe volan ori cu biletul în buzunar porneşti înainte. Nu mai există griji, chipurile prietenilor şi ale apropiaţilor se îndepărtează – dispare rutina zilnică. Oraşul tău cu coşuri fumegânde rămâne dincolo de orizont.
Mergi acolo unde de multă vreme iţi aruncaseşi deja nevăzuta ancoră a imaginaţiei. Câteodată povestirea, călătoria din copilărie, decid că un anumit loc devine destinaţie. Cine ştie, poate că acolo aşteaptă o altă soartă favorabilă? Poate se trezeşte imaginaţia prinsă în lanţurile trecutului? Şi lumea ca şi sleită îşi va arătă faţa întinerită şi fericită.
Deci până una alta – aşteptare încordată, linişte. Se ivesc din pădure sumbrele fortăreţe ale Slovaciei. Apoi noaptea trece repede, drumul şerpuieşte prin lumină, undeva alături se ivesc nevăzutele masive ale Alpilor. Adormi lângă şofer. Şi când brusc deschizi ochii, lângă tine atârnă deja pereţii albi ai Dolomiţilor, se deschid defileuri stâncoase, se scurg pârâuri strălucitoare. Soare!
Şi nu are importanţă dacă te apropii de Treviso sau dacă e răsăritul deasupra Macedoniei… Se deschide deja o altă, nouă cupolă a cerului. Chiar dacă eşti încă departe de a-ţi atinge scopul, ştii de pe acum că ai ajuns. Ceea ce te-a îmbiat nu a fost un miraj, o fata Morgana. Iar imaginaţia, speranţa – nu a minţit. Lech Wolski
artavizuala21 