Laurențiu Ruță-Fulger / Galeria Quadro

24 februarie – 21 martie 2014
Vernisaj: luni, 24 februarie, ora 18:00

Laurentiu Ruta-Fulger„Confuzia simbolisticii care vine din jur și își pierde sensurile. Nu vreau să mă salvez prin simbolistică. Simbolurile apar în aceste geometrii și îmi dau seama că ele sunt de fapt niște proprietăți. Și cred că simbolistica li s‑a dat ulterior, prin utilizare.” Laurențiu Ruță-Fulger

În expoziția de la Galeria Quadro (Cluj, str. Napoca, nr. 2-4, etaj I., 64.) vor fi prezentate obiecte, instalații, filme, fotograme din perioada 1976 – 2014, grupate în jurul proceselor de convertire, caracteristice activității lui Laurențiu Ruță-Fulger. Prin convertiri artistul experimentează transformarea formelor, trecerea lor din plan în spațiu, din identic în non-identic. El caută starea premergătoare conotațiilor lor simbolice, afirmând că „probează o anumită origine a formelor”.

Laurențiu Ruță-Fulger (1955, Biled, jud. Timiș) este o personalitate de marcă a tendințelor de neo-avangardă din România. Impulsuri esențiale pentru formarea sa artistică a primit în anii șaptezeci, în ambianța timișoreană a grupului Sigma, care i-a influențat orientarea spre cercetările artistice corelate cu știința. Ca o sinteză a acestor preocupări a ajuns în 1976 la realizarea Sferei transformabile, a cărei principiu de autotransformare îi marchează gândirea artistică. În anii optzeci a continuat aceste preocupări în mediul inovator din jurul Atelierului 35 la Cluj, experimentând noi mijloace de exprimare plastică (performance, instalație, fotograme) a cercetărilor sale.

Expoziția este însoțită de un „Caiet de lucru” care oferă o privire mai amplă asupra activității artistului.
Proiect realizat în cadrul programului Bursa Quadro, cu sprijinul domnului Georg Lecca.

GOLDART Ghildush – Rezultatele licitațiilor de început de an

Comunicat de presă

GOLDART GhildushÎn cele două licitații din acest an, Casa de licitații GOLDART Ghildush a reușit să prezinte mari maeștri ai artei moderne românești și să însumeze vânzări de peste 150.000 euro. S-au adjudecat lucrări de Theodor Pallady – „Natură statică cu flori, evantai și casetă verde” la suma de 24.500 euro, Camil Ressu – „Țărănci din Vlaici” la 18.000 euro, Camil Ressu – „Țărancă cu copil” la suma de 14.500 euro, Petre Iorgulescu Yor la 4.000 euro, Nicolae Vermont, două lucrări la 3.500, respectiv 2.800 euro, Octav Băncilă la prețul de 4.000 euro, Horia Bernea la 2.300 euro și multe altele. O frumoasă colecție de vase Galle s-a vândut cu prețuri între 600 și 4.000 euro. De asemenea, mobilierul de mici dimensiuni în stil rococo sau Napoleon III s-a vândut cu prețuri între 500 și 1.800 euro.

Casa Goldart Ghildush a prezentat, împreună cu magazinul concept Dizainăr, în cadrul licitației cu numărul 119, o selecție de produse de design în serii mici, prototip sau unicat, create de designeri români. Lucrările care au fost  expuse în licitație sunt semnate de Bulb27/Andrei Ignia, Silva Artis, Vlad Pașca, Andrei Arhip & Gabriel Ionuț Mândrișcanu, meao și ArhiDOT design.

Design romanescDintre cele 11 obiecte propuse de Dizainăr, cinci și-au găsit noi proprietari. Una dintre cele mai bine vândute piese a fost lampa Fânar, creată de Bulb27/Andrei Ignia, adjudecată la prețul de 350 EUR. Cel mai licitat obiect a fost lampa Suveica Ford, tot a lui Andrei Ignia, care a plecat de la 350 EUR și s-a adjudecat cu 550 EUR, după opt pași de licitație.
Cele patru corpuri de iluminat ce și-au găsit cumpărători sunt obiecte unicat și îmbină elemente vechi cu functionalități diverse pentru a crea obiecte noi, surprinzătoare.

Cceaiul preferat e şi mai bun când e sorbit din ceaşca preferată, Dizainăr ţi-a pregătit o altfel de invitaţie la ceai. În prag de Mărţişor, vei avea ocazia să-ți creezi ceaşca din porţelan ideală, după gusturile şi inspirația ta!

Cristina Ciobanu

Alături de Cristina Ciobanu, pe 24 și 27 februarie, învățăm să modelăm porţelanul şi să ne colorăm ideile înmugurite la început de primăvară.
În cadrul atelierului de modelaj şi pictură pe porţelan veți descoperi tehnicile prin care porţelanul crud prinde formă, veți afla cum se fixează culorile pe obiectele delicate din ceramică şi de câte arderi în cuptorul ceramic este nevoie pentru a finisa o creaţie din porţelan. Cristina ne pune la dispoziție materialele ceramice, glazurile fermecate, alături de priceperea și pasiunea ei pentru modelaj şi pictură.

Absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, secţia Ceramică, Cristina Ciobanu îşi exprimă pasiunea pentru modelarea materialului ceramic prin intermediul obiectelor de artă decorativă şi al accesoriilor din porţelan create cu sensibilitate şi migală. Artista pictează, modelează şi păşeşte cu gingăşie din real în imaginar, aducând la viaţă ideile jucăuşe cu care se identifică. https://www.facebook.com/ceramicristina
Dăruieşte-ţi un răgaz şi pe 1 martie vom scoate din cuptor cel mai frumos mărţişor creat de tine, pentru tine.

Recorduri la Artmark

Trei seri de recorduri la Artmark și o nouă expoziție inedită

Comunicat de presă

_MG_1358Apropierea sezonului de daruri cu ocazia sărbătorilor de primăvară a inspirat colecționarii și iubitorii de artă să anime atmosfera din sălile de licitații Artmark, ridicând peste 350 de palete distincte și achiziționând peste 300 de loturi.

Licitația de Mărțisor I – Pictură și sculptură s-a dovedit a fi una dintre cele mai așteptate seri de către pasionații online de capodopere de de artă românească de format miniatural. Începând cu ora 19:20, Artmark Live a fost utilizat de 1.700 de vizitatori diferiți, cu 17.000 de vizualizări la un interval de 10 minute, specialiștii IT fiind nevoiți să majoreze resursele alocate site-ului de 4 ori. Entuziamul utilizatorilor online, tradus în numărul de accesări simultane, s-a dovedit a fi un record pentru sistemul Artmark Live și un plus pentru dezvoltarea licitațiilor online din România. Dintre loturile vedetă ale serii s-a putut remarca competiția dintre două opere semnate Nicolae Grigorescu, Măr înflorit (50.000 raportat la prețul de pornire de 25.000 euro) și Țărăncuță cu broboadă albă (60.000 raportat la prețul de pornire de 28.000 euro), ambele fiind adjudecate la aproape dublul valorii maxime estimate.

_MG_1614Și a doua seară de licitații s-a aflat sub semnul recordului. De data aceasta recordul a fost obținut în cadrul Licitației Cabinetul de curiozități tehnice de un obiect rar, un Jukebox Wurlitzer din anii 1950, care a fost adjudecat la prețul de 20.000 de euro, de 10 ori mai mult decât prețul de pornire.

Ultima seară din această sesiune, cea dedicată Licitației de Mărțișor II și Licitației de Artă Românească Importantă, pe lângă faptul că a oferit ocazia de a achiziționa mult așteptatele mărțișoare de epocă, a continuat tendița recordurilor din primele două zile. Astfel, pictorul Constantin Isachie Popescu a înregistrat un record de autor în valoare de 6.000 de euro cu opera Intimitate, secondat de George Nichita a cărui pictură Reculegere devine cel mai bine tranzacționată operă a artistului (4.750 de euro, aproape dublul estimării maxime).

Se cuvine menționat în mod special Nicolae Tonitza cu lotul vedetă al serii, Pregătiri de masă (Interior IV), achiziționat la suma de 85.000 de euro, care devine astfel cel mai bine vândută pictură a lui Tonitza datând din perioada ”roșie” a pictorului (anii 1919 – 1923).
După cum se observă, licitațiile lunii februarie s-au aflat sub umbrela diversității recordurilor. Diversitatea va rămâne printre obiectivele urmărite de Artmark și în licitațiile care vor urma. De altfel, licitațiile de pe 6 martie își propun să surprindă publicul printr-o expoziție pe cât de inedită, pe atât de prețioasă. Astfel, noul eveniment, Licitația Colecției Generalului Constantin Doncea aduce în atenția pasionaților de frumos povestea unui colecționar atipic epocii sale și obiecte de artă create de artiștii români importanți.

_MG_1871Pe Generalul Constantin Doncea, fost viceprimar al Bucureștiului între 1947-1948, publicul îl va recunoaște în portretul realizat de Corneliu Baba și din bustul realizat de Milița Petrașcu, ambele prezente în licitație. În ciuda rolului jucat ca și lider comunist, imaginea lui Constantin Doncea este completată insolit de latura vieții sale de iubitor al artelor și prieten al artiștilor. Luchian, Grigorescu, Pallady, Dărăscu, Ressu și Dimitrescu sunt doar o parte din numele marilor artiști care compun colecția acestuia și care spun povestea omului Constantin Doncea. Totuși, surprinzătoare pentru un om al timpului său, este lipsa operelor inspirate de realismul socialist, stil predominant în anii ’50, ce au reprezentat, totodată, anii de glorie ai lui Doncea.

50_90Realismul socialist va fi prezent la Artmark, dar într-o altă licitație, dedicată Epocii de Aur, care va prezenta vestigii ale RepubliciiSocialiste România. Pe lângă artiști reprezentanți ai realismului socialist, colecționarii vor putea viziona obiecte de colecție care au aparținut cuplului Ceaușescu, de la blănuri și vase, la documente și fotografii intrigante.

96_72Noua expoziție va putea fi vizitată începând cu vineri 21 februarie și până pe 5 martie, la sediul Artmark, Palatul Cesiaunu-Racoviță, între orele 10:00 și 20:00, urmând ca licitațiile să aibă loc pe data 6 martie, la JW Marriott Grand Hotel, de la ora 19:00.