Arhitectura contemporană norvegiană


MNAC
23 ianuarie – 22 martie 2014

Prezintă Eva Madshus (co-curator): 23 ianuarie 2014, ora 18.00
Vernisaj: 23 ianuarie, ora 19.00.

afis-web-ACN

Expoziția „Arhitectura contemporană norvegiană” călătorește prin lume din 2011, fiind găzduită până acum de Brazilia, Cuba, Polonia, Olanda, Slovacia, Grecia, Cipru, Germania și Bulgaria. În 2014, cu suportul Ambasadei Regale a Norvegiei în România, în parteneriat cu MNAC și Asociația Zeppelin, ajunge la București.

Ambițioasă inițiativă a Muzeului Național de Artă, Arhitectură și Design din Norvegia, această serie de expoziții – aflate acum la a șaptea ediție – are ca scop prezentarea celor mai bune lucrări ale arhitecților norvegieni din ultimii ani, documentând, rezumând și, pe cât se poate, identificând tendințele și evidențiind o caracteristică norvegiană.

Selecția de la Muzeul Național de Artă Contemporană București prezintă 30 de proiecte, grupate în categorii diverse – construcții noi și renovări,  intervenții, spații culturale și educative, de recreere și spații publice, trasee turistice, case pasive. Asemănătoare unui joc de cale ferată, cu elemente de aluminiu și nervuri realizate din lemn de mesteacăn, expoziția are o structură modulară ce poate fi adaptată la spații diverse, ceea ce face ca fiecare instalație să aibă ceva diferit. În plus, publicul e invitat să contribuie la permanenta schimbare a aspectului instalației, cu ajutorul unor elemente florale galbene cu care va putea recrea varii forme și spații atașându-le acestei structuri.

Curator: Nina Berre, Co-curator: Eva E. Madshus
Director de proiect: Ole Gaudernack, asistat de Stine Johansen
Design de expoziție: Magne Magler Wiggen sivilarkitekter AS
Graphic design: Anti AS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s