Premierea câştigătorilor concursului „Chipul omului”


Premiere CNDAstăzi, 25 noiembrie 2013, la Colegiul Naţional „Decebal” Deva au început o serie de activităţi cultural-artistice care îl celebrează pe Cuviosul Stelian, sfântul ocrotitor al copiilor. În cuvântul de deschidere a evenimentelor dedicate Sfântului Stelian, evenimente care vor continua şi mâine, a vorbit dr. Florin Ilieş, directorul Colegiul Naţional „Decebal”.

DSC_0648Concursul de fotografie „Chipul omului” şi-a desemnat câştigătorii. Cu acest prilej a fost vernisată expoziţia cu cele mai bune portrete trimise de elevii şcolilor şi liceelor din judeţul Hunedoara şi proiectate toate lucrările fotografice înscrise în concurs.

DSC_0650

Premiere CND

„Portretul este unul dintre cele mai fascinante şi iubite genuri fotografice. Atunci când fotografiem oamenii din jurul nostru, prin intermediul imaginilor realizate reflectăm, într-o mare măsură, propria noastră imagine în comunitate. Este greu să redai sentimente sau atitudini, este greu să surprinzi imaginea interioară a unui personaj, să faci să zâmbească un om care de obicei nu zâmbeşte şi, cu atât mai greu, să exprimi misterul şi complexitatea fiinţei umane cu substraturile ei aproape inexplicabile. Există nenumărate reguli care trebuie respectate în realizarea unui portret… şi, cu toate acestea, chiar respectând toate regulile ce guvernează o compziţie reuşită, de multe ori, portretul surprins rămâne la stadiul de “poză drăguţă”. Strada, oamenii, necunoscutul, continua mişcare în care se află omul modern al mediului urban sau puţinele tradiţii ce încearcă să răzbată prezentul globalizării ajuns în mediul rural sunt momente ce pot deveni concepte doar prin multă practică. Multitudinea abordărilor portretistice ale acestui concurs, aflat la cea de-a II-a ediţie, au demonstrat faptul că participanţii au încercat să depăşească aceste bariere pentru a declanşa, la rândul lor, prin intermediul imaginilor prezentate emoţii şi stări, demonstrând un dezvoltat simţ al observaţiei în comunicarea ideilor afective. Am avut greutăţi în desemnarea fotografiilor câştigătoare, concurenţii de pe primele locuri situându-se la punctaj apropiat. Toţi tinerii concurenţi merită felicitările noastre”, au spus membrii juriului în deschiderea expoziţiei.

DSC_0635

Chipul omului CND

Toţi concurenţii au primit diplome de participare. Iată ce ne-au spus câţiva concurenţi la sfârşitul festivităţii de premiere:

Alexandra Marcu: Concursul mi s-a părut interesant. Este o modalitate de a vedea cum răspund colegii mei din judeţ la o temă dată. Toate lucrările mi se par interesante în felul lor. Eu am încercat, prima dată, să fac fotografie de stradă şi am dat de dificultăţile acestui gen de fotografie. În portret am încercat să surprind personaje statice, pe care să le aranjez în poziţii ce mi s-au părut expresive.

Alexandra Nacu

Alexandra Nacu: Mă bucur că am participat la acest concurs. Fotografia este o pasiune de suflet. În fotografia trimisă la concurs, în care l-am avut model pe colegul Bogdan Benea, am dorit să exprim strigătul de ajutor venit dintr-o lume din care nu se mai poate ieşi.

Vernisaj expo Chipul omului-CNDMădalina Găceanu:  Concursul este una dintre cele mai frumoase idei. Mulţumesc juriului pentru premiul acordat. Fac parte dintre cei care iubesc fotografia şi aş dori ca acest mediu artistic să fie cât mai mult promovat în rândul tinerilor. Îmi place fotografia fashion. Fotografia realizată am făcut-o din spatele unei perdele căutând un unghi care favorizează subiectul prin felul cum cade lumina pe personaj.

A Stoica

Amira Stoica: Expoziţia aceasta va rămâne vie în memoria mea. În fotografia trimisă la concurs am încercat expresivitatea imaginii în alb-negru, în dorinţa mea de a realiza un contrast prin intermediul luminilor şi al umbrelor care se aşează pe faţa subiectului. Subiectul am fost chiar eu, imaginea fiind un autoportret. A fost interesant să folosesc declanşatorul de la distanţă şi luminile direcţionate.

Fotografiile câştigătoare sunt:

Locul I: Flavius Manu - Chipul toamnei (Colegiul Naţional „Decebal” Deva)

Locul I: Flavius Manu – Chipul toamnei (Colegiul Naţional „Decebal” Deva)

Locul al II-lea: Alexandra Nacu -  Insanity (Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva)

Locul al II-lea: Alexandra Nacu – Insanity (Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva)

Locul al III-lea: Mădălina Găceanu - Visul unui înger (Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva)

Locul al III-lea: Mădălina Găceanu – Visul unui înger (Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva)

Au primit menţiuni: Amira Stoica (Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi” Deva), Karin Fleischer (Colegiul Naţional „Decebal” Deva) şi Cătălin Vasuti (Colegiul Naţional „Decebal” Deva).

În aceeaşi sală a avut loc o expoziţie de carte veche bisericească organizată sub coordonarea preoţilor: prof. Alin Mureşan, prof. Radu Scânteie şi  prof. Dumitru Dospin.

prof. Radu Scânteie

Carte vecheDupă aceste momente festive, invitaţii au putut vizita Atelierul „Sfântul Stelian”. Atelierul de pictură coordonat de prof. Andrei Rosetti, a fost deschis astăzi tuturor celor dornici să afle „secretele” picturii de icoane.

Oasa 2013 Foto Grigore RoibuAtelierSlujba Vecerniei Începând cu ora 18.00 în Paraclisul „Sfântul Stelian” a urmat Slujba Vecerniei şi a Litiei (binecuvântarea pâinii, a vinului şi a untdelemnului).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s