artavizuala21 – 3 ani de existenţă


Pe data de 19 noiembrie 2010, am postat primul articol pe artavizuala21, un început al dialogului prin care ne exprimam dorinţa de a ne adresa tuturor celor care iubesc artele vizuale. Astăzi, împlinim 3 ani de existenţă.

artavizuala21Pe parcursul celor 3 ani ni s-au alăturat colaboratori, prieteni care ne-au trimis articole şi imagini de la diverse evenimente, oameni care trăiesc şi doresc să comunice celorlalţi ideile lor despre arta contemporană. Le mulţumim pe această cale tuturor colaboratorilor.

În aceşti ani am fost parteneri media şi organizatori a unor evenimente şi expoziţii artistice. Am încercat, prin intermediul articolelor publicate să prezentăm ideile ce guvernează discursul artistic contemporan. Maniera discursului ţine cont de felul cum sunt puse operele în relaţie cu gesturile artiştilor şi, nu în ultimul rând, cu condiţiile economice şi sociale existente. Astăzi imaginea ocupă un loc extrem de important pe piaţa de imagine. Democratizarea vizualului în toate mediile sociale a făcut ca imaginea să devină informaţie. În faţa gustului superficial şi volatil, potrivit căruia rostul operei este de a se înscrie într-un sistem valoric asociat cu idea de frumos, articolele publicate pe artavizuala21 încearcă să analizeze funcţiile estetice ale artei contemporane.
Vă mulţumim pentru că ne acordaţi timp şi citiţi articolele noastre (statisticile cu numărul de vizitatori arată acest lucru) şi, într-un fel, ne obligaţi să continuăm.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s