Premianţii fără premii


Hunedoreanul care reprezintă Europa

„Premianţii fără premii” este o acţiune care ne-a atras atenţia. Aceasta îi răsplăteşte simbolic pe hunedorenii care pot fi luaţi drept modele de curaj, dăruire şi performanţă.

Premiantul din această sâmbătă este Florin Hălăștăuan

Florin HalausteanDintre mii de rangeri din Europa, Florin Hălăștăuan, ranger la Parcul Naţional Retezat, a fost ales să reprezinte continentul nostru, Europa, în conducerea Federației Internaționale a Rangerilor (FIR). Oraşul Santa Cruz de la Sierra din Bolivia, fondat în 1560 de Nuflo de Chavez, a găzduit 260 de rangeri din 43 de țări şi şase continente. Aceștia au participat la lucrările Congresului FIR, care s-au desfășurat pe perioada a șapte zile. Participanții au ales în conducerea FIR, 6 reprezentanți cu drept de vot, câte unul pentru fiecare continent. Unul dintre aceștia locuiește în România, județul Hunedoara.
Florin Hălăștăuan și Daniel Bal – actualmente salvamontist la Serviciul Public Salvamont Județean Hunedoara – au fost primii rangeri angajați în România după un concurs complex organizat în anul 2000 de către Administratia Parcului Național Retezat. Prietenii și apropiații îl cunosc pe Florin sub numele de Hombre dat cu ani în urmă de către colegii lui de la Salvamont.

Evenimentul are loc în faţa Casei de Cultură „Drăgan Munteanu” din Deva, sâmbătă, 9 noiembrie 2013, începând cu ora 11.00.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s