Cultura în educaţie


Vă invităm să participați la a doua întâlnire, din seria  „Cultura în educaţie”, care va avea loc joi, 7 noiembrie 2013, ora 17.30, la ART HUB (Bucureşti, Calea Mărășești nr. 107).
Scoala altfel artavizuala21
Asociația MetruCub – resurse pentru cultură propune 3 astfel de ocazii în ultimul trimestru al lui 2013. Tema generală din acest final de an este resurse pentru a aduce activități culturale în viața copiilor și tinerilor. Întâlnirile își propun să informeze despre oportunitățile pentru dezvoltarea unor astfel de activități și să faciliteze întâlnirea și schimbul de cunoștințe și experiențe dintre organizațiile culturale, artiști, practicieni și cercetători din zona educației. MetruCub colaborează cu Centrul pentru Educație și Formare „Sintagma” în dezvoltarea conceptului și organizarea evenimentelor.

Cultura in educatie

Resurse pentru colaborarea dintre şcoală şi organizaţia culturală sau artişti

Deoarece în cadrul primei întâlniri am reușit să discutăm doar în mică măsură despre oportunitățile de colaborare dintre școală și organizațiile culturale, ne vom opri în luna noiembrie asupra acestei teme. Un alt motiv este posibilitatea înscrierii unor activități culturale în calendarul pentru ediția din 2014 al programului „Școala Altfel”, un program unic la nivel național în România care încearcă să „răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale”. Vom afla cum funcționează acest program, ce rezultate a avut în urma celor două ediții care au avut loc în 2012 și 2013 și ce se va întâmpla în 2014. De asemenea, vom discuta în general, cu exemple concrete, despre unele subiecte care au fost insuficient explorate la prima întâlnire, cum ar fi: Câtă libertate au școlile în a-și decide programul extrașcolar și extracurricular? În ce condiții oferă cu titlu gratuit spațiile pe care le au în administrare și cum e recomandabil să fie abordate? În ce măsură este posibil ca acestea să aplice pentru fonduri sau să direcționeze fonduri pentru un operator cultural care dorește să realizeze activități culturale pentru și cu elevii din școală? Ce stimulente formale există pentru profesor și învățător să fie interesat de astfel de colaborări? Cum funcționează programul Școala Altfel la nivel național, județean și al fiecărei școli? Ce rol au asociațiile de părinți în relația care se stabilește între artist sau organizație culturală și școală în vederea demărării unui proiect?

Atelier pictura artavizuala21

Mai multe detalii despre tema ultimei întâlniri din 2013, despre rolul participanților, rolul MetruCub și implicarea noastră în cultura în educație sunt disponibile pe site-ul www.m3culture.ro.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s