Lansarea volumului Mâna de aur a artistului Mihai Zgondoiu

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18:30, în Ceainăria Cărturești Verona, lansăm titlul „Mâna de aur a artistului”, de Mihai Zgondoiu, un volum care aduce laolaltă proiecte personale și de grup ale artistului: Mâna de aur a artistului, Libertatea ca șablon, Cartea Sfârșitului, Libertate, Visa Poems, Zborul.20, Eu Matriță, EU, Covorul roșu, Linia roșie, Somnul lui Lenin, Păpuși sovietice, Cinzeci și șase de povești de sfârșit, Kitsch-me.

Mâna de aur a artistului Mihai ZgondoiuPrezintă:
Olivia Nițiș, curatoare
Cristian-Robert Velescu, istoric și critic de artă

Proiectul „Mâna de aur a artistului” a fost expus între 5 și 20 aprilie 2013 în spațiul de artă contemporană Aiurart. Pentru fotografii din cadrul vernisajului puteți accesa linkul: http://on.fb.me/1dJTh3A

„Mihai Zgondoiu practică o artă de observație în care ironia, uneori foarte tranșantă, alteori subtilă, chestionează modelele culturale, prejudecățile din mediul artistic, statutul artistului contemporan, folosindu-se în același timp de apropiere, de auto-supunere la rigorile kitsch-ului (proiectul KITSCH-ME, 2008). Discursul auto-referențial nu este niciodată grav, el păstrând doza de detașare și starea de „having fun”, o soluție de luciditate creativă. „Mâna de aur a artistului” (2011-2013) a fost ideea creativă în urma unui accident fizic, o fractură carpiană, care ar fi avut drept consecință tocmai blocarea abilității creative, manualitatea din procesul artistic. Proiectul este un contra-răspuns, în contextul definirii identității artistice în raport cu reprezentarea sa în sfera publică.” (Olivia Nițiș)

Tribuna Graphic 2013

Expoziţie Internaţională de Grafică
Ediţia a IV-a

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
6 noiembrie – 1 decembrie 2013

Tribuna graphic 2013

Revista culturală Tribuna, Fundaţia Culturală Bienala Internaţională de Grafică Cluj şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei internaţionale de grafică contemporană Tribuna Graphic.

Ajunsă la ediţia a patra, expoziţia Tribuna Graphic a fost iniţiată şi organizată de revista Tribuna cu scopul de a aduce artele grafice în atenţia publicului. Invitarea unor artişti de marcă cu lucrări de înaltă calitate artistică, opţiunea pentru o diversitate de tehnici grafice şi teme a fost o constantă în organizarea acestor expoziţii al căror curator este de la prima ediţie graficianul Ovidiu Petca, membru al redacţiei revistei. În acest an au fost invitaţi 30 artişti, reprezentând 20 de ţări din Europa, America, Asia şi Africa.

Participă: Rakesh Bani (India), Borgó (Ungaria), Sandro Bracchitta (Italia), Eduardo Brenes (Costa Rica), Wolfgang Brenner (Germania), Alicia Candiani (Argentina), Emilio Carrasco Gutierrez (Mexic), Haruko Cho (Japonia), Ciprian Ciuclea (România), Hayri Esmer (Turcia), Ron Garrett (SUA), Esteban Grimi (Argentina), Irving Herrera (Mexic), Zoran Jakimovski (Macedonia), Irina Kazeeva (Rusia), Erkin Keskin (Turcia), Mikael Kihlman (Suedia), Guy Langevin (Canada), Nedko Nedkov (Bulgaria), Márcio Pannunzio (Brazilia), Valter Paraschivescu (România), Denise Pelletier (Canada), Endi Poskovic (USA), Tomiyuki Sakuta (Japonia), Nauer Spíndola (Brazilia), Paul Ssendagire (Uganda), Géza Szõcs (Ungaria), Giovanni Turria (Italia), Benjamin Vasserman (Estonia), Bart Verburg (Olanda).