A fost odată un rege macedonian pe nume Filip. El este cunoscut pentru că a fost tatăl lui Alexandru cel Mare. Filip a mai avut o fiică, Thessalonica. Numele acestei prinţese aminteşte de faptele de arme ale macedonienilor conduşi de Filip, fiind un cuvânt compus din numele provinciei Tesalia şi un alt cuvant grecesc, nike, ce semnifică biruinţa. Povestea acestui nume a ajuns până la noi. Cel de-al doilea oraş ca mărime al Greciei, Salonic (în greacă Θεσσαλονίκη – Thessaloniki), dă mărturie prin numele său despre acele vremuri glorioase ale macedonienilor.
Oraşul a fost apoi stăpânit de romani, bizantini, veneţieni, otomani şi greci. Tesalonicul, Solun sau Săruna, este unul din locurile unde a propovăduit apostolul Pavel, dar şi un fel de capitală a unei regiuni în care s-au scris pagini importante de istorie a păstorilor vlahi.
Ziua Sfântului Dimitrie este un bun prilej să îţi aminteşti Salonicul. Sfântul, cunoscut la noi drept Dimitrie Izvorâtorul de Mir, este ocrotitorul acestui oraş. Aici a fost locul martiriului său.
Am trecut prin Salonic în 2011, împreună cu mai mulţi pelerini (pictori, scriitori, regizori) veniţi din Muntele Athos. Istoria pelerinajului nostru a fost consemnată de criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu în cartea „Oare chiar m-am întors de la Athos?”, publicat de Editura Humanitas.
Iată şi unul din îndemnurile Sfântului Pavel adresate tesalonicenilor: „Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.”
Sfântul Dimitrie – un fost consilier local
Cine a fost de fapt Sfântul Dimitrie? Un om al Tesalonicului. Născut şi crescut în această cetate. A trăit în vremea lui Maximian Galeriu (cezar al Macedoniei). Galeriu a văzut virtutea în tânătul Dumitru (cum am spune noi românii… sau Mitică, Titi, cum obişnuim să-i alintăm pe cei ce poartă acest nume). Iată-l în scurt timp senator al oraşului (un fel de consilier local de acum), apoi strateg al Tesaliei, proconsul şi dregător al întregii Elade.
Doar că acest vrednic om de arme era creştin şi credinţa sa însufleţea comunitatea din oraşul unde cândva propovăduise şi Sfântul Pavel. Maximian Galeriu nu îi avea la inimă pe creştini (la fel ca mulţi contemporani ai noştri). Dimitrie este închis într-o veche baie publică. O clădire aflată lângă stadion, din care s-a păstrat până azi ceea ce putem vedea în subsolul bisericii ce poartă numele sfântului şi în care se află mormântul său. Dimitrie a fost torturat acolo.
În acea vreme în luptele din arene performa un temut gladiator, Lie, care nu îşi găsise luptător pe măsură. După ce Lie omorâse mai mulţi tesalonicieni trimişi în stadion fiindcă erau creştini, un tânăr creştin pe nume Nestor îl va înfrânge neaşteptat cerând binecuvântarea de la Dimitrie şi strigând înainte de luptă: Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă!
Sfârşitul lui Lie a stârnit mânia lui Galeriu. Dimitrie şi Nestor au fost ucişi. Trupul lui Dimitrie a fost îngropat în ascuns de câţiva crştini în vechea baie publică unde fusese martirizat. Acolo, mulţi s-au vindecat de boli. Unul dintre aceştia, Leontie, vindecat şi el de o boală incurabilă, începe construcţia Bisericii Sfântul Dimitrie.
Biserica este un loc ce atrage atât pelerini, cât şi pe istorici, arheologi sau în genere pe cei interesaţi de trecutul Europei… Iată câteva imagini din popasul nostru din 2011. Am avut privilegiul de a fi ghidaţi de Ioana Mircea (rezidentă atunci în Salonic, fiică a unei frumoase familii bistriţene, bucuroasă să îşi revadă tatăl şi fratele întorşi din pelerinajul athonit).
Muzeul Culturii Bizantine din Salonic
În oraşul Sfântului Dimitrie sunt multe de văzut. Nu le voi înşira aici. Ruine, biserici excelent pictate sau cu mozaicuri superbe… peste tot un contrast puternic între vechi şi nou. Vestigii nepreţuite au rămas în urma popoarelor care s-au perindat pe aici. Este ceea ce a rezistat incendiului din 1917 sau cutremurului din 1978. Mergând pe bulevardele agitate ale Sărunei de azi am privit echipele de arheologi care lucrau minuţios în măruntaiele cetăţii în locuri ce urmează să devină trasee de metrou.
Am dedicat o jumătate bună de zi pentru a parcurge tihnit Muzeul Culturii Bizantine. Reţin în câteva imagini lucrul bine făcut din spaţiile aerisite ale acestei instituţii. Fragmente de mozaic, relief sau frescă, vechi icoane, monede, vase din sticlă sau ceramică bine alăturate, bine luminate… toate compuse cu ştiinţă şi simţire. A fost ultimul nostru răgaz înaintea întoarcerii acasă, pelerini coborâţi din Muntele Sfânt, Constantin Flondor, Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, Dan C. Mihăilescu, Oliv Mircea, Ionuţ Totu, Cristian Diţoiu, Nicolae Badiu, Sorin Scurtulescu şi George Mircea.
Mergeţi şi vedeţi cu ochii voştri. Până atunci, o modestă serie de imagini. (Andrei Rosetti)
O colecţie cu o origine şi de o consistenţă artistică cu totul deosebite este colecţia de artă a lui Nicolae Giurgiu (26 sept. 1912, Preluci – Maramureş – 10 sept. 1999, Cluj), încadrator de tablouri şi mare iubitor de artă. Ineditul şi valoarea acestei colecţii constă în faptul că proprietarul ei a alimentat pasiunea sa prin selecţia lucrărilor de artă românească – şcoală clujeană şi şcoală băimăreană, artă maghiară – care circulau în zona Ardealului, precum şi artă central-europeană (Austria, Germania, Italia etc.), dintr-o bază de selecţie cu totul excepţională (fiecare artist îşi înrăma lucrările la acest colecţionar, prieten cu majoritatea pictorilor, fiindu-le adesea şi mecena).
Scoaterea la vânzare a acestei colecţii este un prilej deosebit pentru colecţionarii actuali de a ajunge la lucrări autentice, păstrate într-o colecţie valoroasă, a căror semnificaţie valorică depăşeşte, prin apartenenţă, valoarea intrinsecă conferită de numele artistului. Succesiunea colecţiei se va realiza prin oferirea către public în două etape a unui număr relativ egal de loturi (circa 80) selectate valoric, dintr-un număr mult mai mare de lucrări.
artavizuala21 