Corneliu Brudaşcu la MNAC


Muzeul Național de Artă Contemporană Bucureşti
Vernisaj: 10 august 2013, ora 17:00

Corneliu Brudașcu

Sâmbătă, 10 august 2013 artistul Corneliu Brudașcu va expune timp de o lună în cadrul expoziţiei Mircea Cantor: Q.E.D. la Muzeul Național de Artă Contemporană.

„Maestrul Corneliu Brudașcu este partea nevăzută a icebergului, a ceea ce unanim se acceptă ca fiind Școala de la Cluj. Pictorii generației tinere – și îi amintim aici pe Victor Man, Șerban Savu, Adrian Ghenie, Radu Comșa sau Marius Bercea – au trecut pe la atelierul său, sau au fost la un moment dat atinși de aura picturii sale. Alții îl știu din anii ’70 din tablourile sale hiperealiste. Deși discret și retras în atelier, întîlnirea cu pictura lui îți provoaca un șoc vizual. In aceste timpuri când pictura reflectă lumea din jur prin aspirații de dialog cu subiecte socio-istorice, imitări ale unor mitologii personale sau metafizice, Corneliu Brudașcu tratează cu o plăcere aproape voluptoasă teme simple: flori, peisaje, portrete (remarcabile portretele sale de trompetiști). In camera de oaspeți la MNAC, Maestrul Brudașcu va prezenta o operă inedită: „Buchet pentru un lider”, un tablou de mari dimensiuni (161 cm x 161 cm) – o propunere care, pe cât de banală ar părea din titlu, pe atât e de îndrazneață în abordare și reprezentare. Nu trebuie uitat că în urmă cu mai bine de două decenii artiștii erau invitați să îl onoreze pe conducătorul țării, Nicolae Ceaușescu, prin opere care au rămas mărturie vremurilor. Atunci printre alții îl puteam regăsi și pe Corneliu Brudașcu. De data acesta însă, deloc inocent, dat fiind locul unde va fi expusă lucrarea sa – MNAC / Casa Poporului – tabloul vine ca ecou la un gest, reactualizat în forță, un fel de omagiu echivoc.” (Mircea Cantor)

Corneliu Brudaşcu este născut pe data de 28 ianuarie 1937, la Tusa, judeţul Sălaj. A absolvit Institutul de Artă Plastică „Ioan Andreescu” din Cluj, promoţia 1962. Stabilit în Cluj, a fost profesor la Liceul de Artă „Romulus Ladea”. Activitatea sa profesională numără expoziţii personale, atât în ţară, cât şi în străinătate, dintre care enumerăm (selectiv): 2011 – 2012 East of Eden – Photorealism: Versions of Reality, Ludwig Museum, Budapest, HU; 2012 The Summer Salon, Plan B, Cluj, RO; 2011 The May Salon, Plan B Cluj, RO; 2010 Romanian Cultural Resolution, Spinnerei, Leipzig, DE / Club Electro Putere, Craiova, RO; 1996 Bev’s Fine Art Inc, Raleigh, North Carolina, USA (solo); 1982 The 6th International Biennale of Painting, Kosice, SK; 1973 International content for Portrait, Cagnes-sur-Mer, FR.

SURSA: MNAC Bucharest | Facebook
Vedeţi şi Andrei Şerban la MNAC

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s