Salonul Internaţional de Artă Fotografică

Ediţia a III-a / FotoClubProArad

Vernisajul are loc în data de 7 august 2013, ora 18.00,  la sala Clio (Arad, str. Horia nr. 8)

Salonul International de Arta Fotografica Arad

Despre portrete celebre se vorbeşte în toată lumea. De la Mona Lisa şi până la Fata Afgană, acest subiect stârneşte adevărate controverse. Acest lucru se datorează faptului că dincolo de ceea ce se vede, se află ceva nevăzut, misterios şi captivant, omul aflat într-o ipostază care îi suprinde esenţa nevăzută a firii sale.

FotoClubProArad are deosebita plăcere să vă invite în lumea portretelor a căror expresivitate şi frumuseţe vă va încânta privirile, în cadrul expoziţiei Salonului internațional de Artă Fotografică cu tema Portret, aflat la a treia ediţie. Artişti fotografi din România, dar şi din alte ţări, precum Ucraina, Cehia, Rusia sau Ungaria, aduc în faţa voastră cele mai deosebite portrete, iar cei care vor fi prezenți la eveniment vor primi gratuit albumul salonului ce se va lansa cu aceasta ocazie.
Nelu Scripciuc E.AAFR,A.FIAP
Președinte FotoClubProArad

Rezultatele jurizării Salonului Internaţional de Artă Fotografică al FotoClubPro Arad 2013 le găsiţi aici.

Ziua Porţilor Deschise la Samizegetusa Ulpia Traiana

01 Sarmis-foto G.Roibu-artavizuala21

Turiştii ce au vizitat astăzi, 4 august 2013, situl istoric Ulpia Traiana Sarmizegetusa, au avut ocazia să se intre pentru câteva ore în atmosfera unei zile călduroase dintr-un oraş roman, aşa cum era el în antichitate.

03 Sarmis-GR-artavizuala21 02 Sarmis-GR-artavizuala21

Ziua Porţilor Deschise a constat într-o serie de activităţi în care au fost implicaţi membrii colectivului ştiinţific de pe şantierul arheologic de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cercetători din cadrul Muzeului de Istorie a Transilvaniei Cluj şi a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi muzeografi ce au efectuat ghidaje specializate pentru a face cunoscut publicului ultimul oraş construit de împăratul Traian pe teritoriul Daciei. Turiştii au vizitat şantierul arheologic primind informaţii despre monumentele istorice din perimetrul fostei capitale romane de la membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna. Cei interesaţi, în rândul cărora am întâlnit personalităţi din media, au aflat metodele de cercetare folosite şi felul în care se realizează interpretarea datelor arheologice.

04 Sarmis-Foto G Roibu-artavizuala21 05 Sarmis-GR-artavizuala21

Reconstituirea luptelor cu gladiatori, ca în perioada Imperiului Roman, a fost momentul maxim de atracţie din cadrul evenimentelor de astăzi, manifestări ce au avut scopul promovării monumentelor istorice din judeţul Hunedoara. Spectacolul oferit Virtus Antiqua, asociaţie organizată sub forma unei şcoli de gladiatori, a adunat un public numeros. În timpul demonstraţiilor, recruţii şcolii clujene au intrat în arenă la fel cum intrau gladiatorii acum 2000 de ani în urmă, s-au luptat cu săbii din lemn şi au oferit publicului prezent o parte din „deliciul” spectacolului ce încânta lumea romană în antichitate.

06 Sarmis-foto Grigore Roibu-artavizuala21 08 Sarmis-foto GRoibu-artavizuala21Pentru mine, evenimentele de pe şantierul arheologic de la Sarmis, aşa cum îmi place să-i spun din studenţie când îmi făceam practicile de vară aici, au fost o reală bucurie, dar şi tristeţe pentru că mi-am amintit de cel ce a fost Dorin Alicu. Am avut prilejul de a mă întâlni cu prieteni dragi, pe care nu i-am văzut de mulţi ani. Evenimentul a fost dedicat memoriei lui Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care s-a stins fulgerător din viaţă în ziua de 27 iulie 2013. Viaţa şi cariera sa au fost dăruite arheologiei şi cercetărilor de la Sarmizegetusa romană.

07 Sarmis-foto Grigore Roibu-artavizuala21

Ziua Porţilor Deschise la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Primăria comunei Sarmizegetusa şi Rotary Club Haţeg. (Grigore Roibu)