Ziua Porţilor Deschise la Colonia Dacica Sarmizegetusa


Comunicat de presă

Duminică, 4 august 2013, pe raza comunei Sarmizegetusa (judeţul Hunedoara), în zona obiectivelor arheologice cuprinse în perimetrul fostei capitale a Daciei romane, Colonia Dacica Sarmizegetusa, se va organiza Ziua Porţilor Deschise.

Sarmis - Ziua portilor deschise

Scopul principal al acestei acţiuni este promovarea în rândul turiştilor şi nu numai, a monumentelor antice aflate în zonă, precum şi a activităţilor de cercetare arheologică desfăşurate în acest sit istoric de către specialişti, activităţi finanţate de Ministerul Culturii.
Acţiunea este organizată de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Primăria comunei Sarmizegetusa şi Rotary Club Haţeg.
Manifestarea care se va desfăşura în intervalul orar 10–16 va cuprinde o serie de activităţi specifice în care vor fi implicaţi membrii colectivului ştiinţific al şantierului arheologic. Dintre activităţile programate, menţionăm vizitarea şantierului arheologic, efectuarea de ghidaje specializate la monumentele antice din zonă, asistate de către membrii asociaţiei Terra Dacica Aeterna, explicarea contextelor arheologice, prezentarea metodelor de cercetare şi interpretarea descoperirilor arheologice. Între orele 14 şi 16 în amfiteatrul roman va avea loc un spectacol de lupte cu gladiatori, care va fi susţinut de asociaţia clujeană de reconstituiri istorice, Virtus Antiqua.
Întreaga manifestare este dedicată memoriei celui care a fost Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care s-a stins fulgerător din viaţă în ziua de 27 iulie 2013. Viaţa şi cariera sa au fost dăruite arheologiei şi cercetărilor de la Sarmizegetusa romană.

De: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s