Construcţia obiectelor industriale în ceramica lui John Balistreri

Resized by ImageXY 1.1.1 - www.imagexyapp.com

De ceva timp nu am scris despre lumea artiştilor din arta ceramicii contemporane. Acest lucru nu se datorează faptului că mi-am pierdut interesul pentru meseria mea ci, pur şi simplu, studiile mele din ultima perioadă s-au întreptat spre lumea fotografiei, ca o infimă contribuţie la democratizarea imaginii în toate mediile sociale. Am fost impicat într-o serie de proiecte fotografice care m-au captivat şi cărora le-am dedicat o mare parte a timpului meu. Un lucru binevenit ce a transformat starea mea, fiind pus într-o permanentă situaţie de căutare şi studiu al altor medii de exprimare artistice, într-una de bucurie. Acest lucru se datorează, printre altele, şi faptului că am înţeles, în sfârşit, că artele vizuale nu mai deţin supremaţia pe aşa zisa „piaţă a imaginilor”. Multiplicarea valorilor, fragmentarea societăţii şi apariţia unor noi ierarhii valorice cu structuri diferirite crează toleranţă.
Zilele acestea privirea mi s-a îndreptat spre opera lui John Balistreri, oarecum, fără să vreau, făcând o legătură cu una dintre seriile de lucrări intitulate Fishing Fly, ale lui Mircea Cantor, care, desigur, foloseşte un alt medium prin care concretizează formal lucrarea sa expusă la MNAC.

John Balistreri

John Balistreri s-a născut în anul 1962, fiind în prezent un cunoscut ceramist american ale cărui lucrări de sculptură-ceramică sunt de mari dimensiuni. John Balistreri a trăit în Thornton, Colorado, unde familia sa creştea flori de seră. El a început să lucreze cu materialul ceramic în timpul liceului, pe care l-a urmat tot în Thornton, absolvind şcoala în anul 1980. Apoi, Balistreri a obținut diploma de asociat în afaceri la Colorado Mountain College, în 1982 și a construit un studio de ceramică pe proprietatea părinților săi lângă Denver. A studiat ceramica la Universitatea Alfred, cu Wayne Higby și la Institutul de Artă Kansas City, unde a obţinut un BFA în anul 1986. În vara anului 1987, el a revenit la studioul său din Denver și a construit un cuptor de mari dimensiuni de tip Anagama. După terminarea anilor de facultate Balistreri a început să fie tot mai mult preocupat de arderile tradiţionale în cuptoare cu lemn. El a lucrat ca artist independent, realizând lucrări în propriul studio de creaţie și, ocazional, împărtăşea „secretele” artelor focului studenţilor de la Universitatea din Denver și Front Range Community College. Balistreri a lucrat alături de nume mari din lumea ceramicii contemporane, cum ar fi, de exemplu, Kirk Mangus, de la Kent State University, instituţie la care John Balistreri a primit, în 1988, MAE. În anul 1996 a intrat la Facultatea de la Universitatea Bowling Green, ca profesor, unde îl găsim şi astăzi susţinând diverse cursuri despre arta ceramică. În prezent el este profesor de artă și șeful programului de artă ceramică de la Bowling Green State University, Ohio. Din 1998, până în anul 2002, Balisteri a lucrat cu Peter Voulkos, fiind asistentul acestuia în crearea și arderea sculpturilor ceramice. Mai târziu, Balistreri a vizitat și studiat ceramica din China, Japonia și Coreea.

Balistreri Image 2

În anul 2001 Balistreri începe seria de lucrări intitulată „Probleme de navigare”. Aceste piese ceramice, având forma unor avioane şi bărci de mari dimensiuni au fost, până în anul 2005, principala sa preocupare.
„Munca mea recentă este o continuare a implicării mele în procesul de ardere cu ajutorul lemnului. Din 1994 am început să mă concentrez pe utilizarea acestui proces într-o încercare de a face obiecte care rezonează cu vârsta, atât geologică cât și umană. Eu am construit obiecte din lumea noastră mecanizată, industrială, cum ar fi butoaie, nicovale sau chei. Construirea formei şi apoi arderea acestor obiecte transformă obiectele în artefacte contemporane, care se leagă geologic de istoria umană contemporană”, spune John Balistreri.
Din 2005, Balistreri construieşte forme ceramice plecând de la silueta unui avion, folosind metode experimentale de investigaţie şi cercetare în cadrul artelor ceramice. Seria intitulată „Problems in Sailing”, un ciclu de piese ceramice care ne dezvăluie un stil particular, cu inspiraţie Pop, geometric şi colorat, John Balistreri o continuă și astăzi.

John Balistreri

Deși în fază incipientă, noile tehnologii digitale afectează incontestabil arta și artiști. Profesorul John Balistreri face o punte de legătură între artă şi industrie cu ajutorul tehnologiei 3D, pentru a crea obiecte de ceramică unice, care traduc codurile grafice în arta tridimensională. Astăzi, echipa sa de cercetare de la Bowling Green State University studiază această nouă metodă de creare a ceramicii. Pe parcursul a mai multor workshop-uri John Balistreri a împărtăşit publicului noile metode şi tehnici pe care le foloseşte în sculptură şi care vorbesc despre imprimare ceramică 3D. (Grigore Roibu)

Vedeţi site-ul oficial al artistului johnbalistreriartist.com

artFoRest 2013

Simpozion de Artă Contemporană

Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz – Băi,
Domeniul Artistic „Dosul Gârciului” Sîngeorz – Băi

artFoRest 2013În perioada 1-15 august 2013, la Sîngeorz-Băi va avea loc Simpozionul de Artă Contemporană artFoRest, sub auspiciile Complexului muzeal Bistrița-Năsăud și Centrului județean pentru cultură Bistrita-Năsăud, organizat de Muzeul de artă comparată Sîngeorz – Băi și Fundația de artă contemporană „Maxim”.

Participanții ediției artFORest 2013, cu tema „NO LIMIT” sunt: Maria Balea – pictură, Gabriela Culic – pictură, Emil Cassian Dumitraş – ceramică, Maxim Dumitraş – sculptură, Lucian Muntean – fotografie, Alexandra Mureşan – ceramică, Eugen Petri – sculptură, Ioan Augustin Pop – pictură, Arpad Racz – pictură, Constantin Raducan – pictură, Pavel Şuşară – critic de artă, Vasile Duda – istoric de artă.
www.macsb.ro