Expoziţie de fotografie la Braşov
Terroirs
17 iulie – 11 august 2013
Vernisaj: 17 iulie 2013, ora 18.00.
Photolife si Terroirs – boutique du vin (Brașov, str. Postavarului nr. 2, colț cu Diaconu Coresi), vă invită să descoperiți un local unic în peisajul brașovean, unde vinul, cartea de artă și, nu în ultimul rând, fotografia, se vor simți că acasă. Acest spațiu găzduiește în perioadă 17 iulie – 11 august 2013, o expoziție de fotografie dedicată emoțiilor, semnată Luiza Boldeanu.
Fie că discutăm despre portrete expresive, despre priviri luminoase în care poți să te pierzi, sau despre unduiri mlădioase ale corpului uman, regăsim în imaginile expuse un singur mesaj, ce ne vorbește despre o oglindire a propriilor noastre emoții în personajele pe care le privim. Mesajele pe care Luiza le-a ascuns în imaginile prezentate, vă vor fi elucidate chiar de ea la vernisajul expoziției. Tot cu această ocazie fotograful Dan Dinu, implicat activ în acest proiect cultural, vă va povești despre evenimentele viitoare ce se vor desfășura în acest spațiu.
Expoziția „Emoţii”, este prima dintr-o serie mai amplă, pe care o vom prezența la Terroirs, și în care o să încercam să aducem atât autori consacrați, cât și fotografi mai puțin cunoscuți însă nu mai puțin talentați. Pe lângă expoziții, spațiul va găzdui și alte evenimente cu tematică fotografică, seminarii, dezbateri, videoproiecţii și alte genuri de întâlniri, la care amatorii de fotografie din Brașov să poată participa.