Don McCullin, fotograful care a portretizat războiul


Din istoria fotografiei

Don Mc Culin (Sursa foto: www.thetimes.co.uk)

Don Mc Culin (Sursa foto: http://www.thetimes.co.uk)

În urma evenimentelor tragice din Muntenegru, gândul mi s-a îndreptat spre lumea fotografilor care şi-au riscat viaţa pentru a aduce în atenţia publicului imagini care, de multe ori, ne-au cutremurat. Într–o anumită măsură, există o legătură între fotojurnaliştii care prezintă imagini din timpul unei catastrofe şi cei aflaţi în zone de conflict. Imaginile surprinse ne înspăimântă, ne înduioşează sau ne provoacă un sentiment de compasiune faţă de semenii noştrii.

În cadrul rubricii „Din istoria fotografiei” am ales, de această dată, să vorbesc despre munca unui fotograf a cărui carieră a început în anul 1959, atunci când imortaliza imaginea societății sărace, a șomerilor şi oamenilor asupriți. Don McCullin, unul dintre fotojurnaliştii mei preferaţi, de-a lungul carierei sale a făcut ca „imaginea războiului”, dacă se poate spune aşa, să devină cunoscută opiniei publice, ridicând prin intermediul fotografiilor realizate întrebări de profunzime. Mai mult, atunci când vine vorba de fotografia de portret Don McCullin este, pentru mine, un model.  Unghiul de fotografiere, încadrarea, mesajul şi expresia oamenilor, de multe ori surprinşi în ipostaze tragice, fac personajele lui Don McCullin să fie vii.

Don McCullin - South Vietnam (Sursa foto: www.newyorker.com)

Don McCullin – South Vietnam (Sursa foto: http://www.newyorker.com)

Veacul al XX-lea a fost unul al conflagraţiilor. Pe lângă cele două Războaie Mondiale, în multe regiuni de pe planetă au existat diverse conflicte armate. Teatrele de război, cu ororile şi nedreptăţile zguduitoare pe care le provoacă, sunt locuri unde fotojurnaliştii au reuşit să surpridă imagini dramatice, fotografii care ne-au rămas întipărite în minte prin valoarea lor de sugestie.Vorbeam într-un articol anterior despre subiectivitatea fotografiei de a fi considerată imagine artistică. Susţineam că acest raport este direct proporţional cu mesajul transmis privitorului prin intermediul imaginii respective. Mesajul unei imagini realizate în timpul unui conflict sau într-o tabără cu sinistraţi nu poate fi agreabil. Şi, totuşi, aceste imagini fascinează, ne fac curioşi şi chiar devin provocatoare în termenii succesului la public. Acesta este unul dintre multele motive care explică de ce unii fotografi aleg să mergă în aceste zone de conflict. Fotografiile lor ne arată „monştrii” care au faţă umană şi atrocităţile de care sunt în stare oamenii atunci când apar ciocniri de interese. Vorbind la modul general, fotografia se naşte din dorinţa de evidenţiere, de informaţie, delimitând o clipă din vâltoarea vieţii. Forţa fotografiei rezidă din capacitatea ei de a ridica întrebări. Multe fotografii, după publicarea lor, au reuşit acest lucru, schimbând lumea, atenţionând, avertizând sau chiar sugerând opiniei publice să ia o anumită atitudine faţă de un eveniment. Multe fotografii au rămas importante documente ale istoriei omenirii.

A fi fotograf de război nu este o meserie ușoară. Fotografia realizată în zone de conflict, războaie, revolte, revoluţii sau simple manifestaţii de stradă, are reguli stricte. În primul rând trebuie să respecte realitatea obiectivă, fără intervenţii, asta însemnând că fotografului nu îi este permis să modifice imaginea după executarea acesteia, prin colaj, adăugare sau eliminare de elemente.

DonMcCullin la deschiderea expoziţiei de la  Imperial War Museum (Sursa foto: www.zimbio.com

DonMcCullin la deschiderea expoziţiei de la Imperial War Museum (Sursa foto: http://www.zimbio.com

Don McCullin s-a născut în anul 1935, într-un cartier sărac din Nordul Londrei. A fost un elev dificil la școală, dar a fost întotdeauna bun la pictură și desen. A câștigat o bursă la o şcoală de artă pentru juniori dar, când avea doar 14 ani şi tatăl său a murit, a fost forțat să plece pentru a-şi căuta un loc de muncă.

Prietenii săi au fost membri ai unei bande locale, pe care el i-a fotografiat şi, apoi, în 1959, a trimis imaginile la „Observer”, publicaţie care i-a oferit imediat un loc de muncă. Din acest moment, Don McCullin a devenit un „om de război”, care a călătorit permanent în locuri de conflict. După ce a servit ca fotograf RAF, în timpul serviciului militar, între 1964-1984, Don McCullin a acoperit câmpurile de luptă din Cipru, Congo, Biafra, Vietnam, Cambodgia, Bangladesh, El Salvador și Orientul Mijlociu, devenind unul dintre cei mai mari fotografi de război din istoria fotografiei.

O povestioară despre Don McCullin, spusă de Bill Jay (în cartea David Hrun în dialog cu Bill Jay, Editura Aqua Forte, Cluj 2013), mi-a rămas în minte, şi o voi reproduce pe scurt (fără a respecta textul din carte): În anii 1960 la Londra s-au întâlnit o serie de fotografi celebrii. Don McCullin se întorsese recent din Biafra şi cei prezenţi examinau o serie de pozitive realizate în acea zonă sfâşiată de război. Una din imagini era răvăşitoare, surprindea o tânără a cărui sâni sleiţi nu mai aveau cu ce să-i hrănească bebeluşul. „O fotografie admirabilă Don, superbă imagine” spuneau admiratorii. Don McCullin, vizibil indispus, răbufneşte furios: „Ce vedeţi superb sau admirabil aici? În timp ce noi vorbim aici, femeia aceasta chiar moare de foame în Biafra”. Acesta era Don McCullin. Un om care respecta ceea ce face, un fotograf care nu trecea nepăsător pe lângă un subiect care intra în faţa aparatului de fotografiat.

Don McCullin este autorul a mai mult de o duzină de cărți, printre care autobiografia sa „Unreasonable Behaviour” (1990) şi retrospectiva Don McCullin 2001 (ambele de Jonathan Cape). Este câștigătorul a numeroase premii, inclusiv a două premii Premier Awards from the World Press Photo iar, în 1992, primeşte titlul de Comandor al Imperiului Britanic (CBE).
Tot el este cel ce a fotografiat ruinele romane de la sanctuarul templului  Bel, al aşezării Palmyra, ca parte a unui proiect mai larg care documenta frontierele Imperiului Roman. A realizat, de asemenea, fotografii cu Maryon Park din Londra, imagini care au fost utilizate, în 1966, de Michelangelo Antonioni în filmul „Blowup”.

În ultimii ani, în plus față de activitatea sa pentru peisajul din Marea Britanie și India, el s-a concentrat asupra unor proiecte ce vizau continentul african, documentând criza SIDA din Africa de Sud, Botswana şi Zambia, acţiuni în urma cărora a apărut cartea despre „Triburile pierdute” din Etiopia. Alte publicaţii pe care le-a semnat sunt: Don McCullin în Africa (Jonathan Cape 2005) și proiectul de fotografiere a refugiaților din timpul genocidului din Darfur, în 2007. Don McCullin a fost distins, în anul 2006, cu premiul Cornell Capa Award al International Center for Photography New York pentru contribuția sa, pe toată durata vieţii, în domeniul fotografiei.
În anul 2003, Don McCullin anunţa că se dedică „ultimei piese” din lucrarea vieții sale, şi anume să „arate cea mai frumoasă parte a capacităţilor lui”. În ultimii ani, departe de războaie, McCullin a apelat la peisaj și portrete comandate. „De acum”, a spus el, „aparatul de fotografiat îl voi folosi mai mult pentru a surprinde mediul rural din Somerset”, loc fascinant, cu numeroase poveşti de dragoste, unele eşuate, unde şi-a construit o casă şi a trăit în confort cu cea de-a treia soție, Catherine și copilul lor, Max.

Don McCullin - Mama şi fiu, Bradford, 1978, Nationalmediamuseum.org.uk

Don McCullin – Mama şi fiu, Bradford, 1978, Nationalmediamuseum.org.uk

În munca de fotograf a lui McCullin găsim fotografii ale copiilor care mor de foame, cadavre, imaginea iconică a unui soldat în Vietnam, fotografii cu atrocităţi care pot fi aliniate celor pornografice. „Eu am fotografiat lucruri cu adevărat înspăimântătoare, imagini care pot fi foarte dubioase, într-adevăr, puse în context greșit”, spune McCullin. „Nu pot fi obiectiv. Uneori, oamenii critică activitatea mea de jurnalist pentru că este de factură interelaţională și, prin urmare, conștient subiectivă. Ceea ce oamenii nu înțeleg întotdeauna este că atunci când te duci acolo, în zone de conflict, există șansa de a fi ucis. În acele zile m-am jucat cu viaţa mea pentru aceste fotografii…”, completează Don McCullin. „În 1968, în aparatul lui Nikon, s-a oprit un glonț, destinat lui”. (consemnează Donald Lewis Chester în Comportamentul nerezonabil, o autobiografie, 2002.)

Don McCullin -  Cipru (Sursa foto: www.theredlist.fr)

Don McCullin – Cipru (Sursa foto: http://www.theredlist.fr)

Astăzi, fotografiile lui Don McCullin se află pe pereţii a numerose galerii de artă. Cu toate acestea, el admite faptul de a fi „ușor incomod” văzând că faptele surprinse pentru efemere ziare și reviste se află sub același acoperiș cu tablouri de Van Gogh și Rembrandt.

Pe data de 4 decembrie 2008 lui McCullin i-a fost conferit titlul onorific de doctor în Litere la Universitatea din Gloucestershire, ca recunoaștere pentru ce a realizat pe parcursul vieții sale în fotojurnalism şi, în 2011, a primit o Diplomă de onoare (Doctor în Arte), de la Universitatea din Bath.

În 2012, un film documentar al vieții sale, „McCullin”, regizat de David Morris şi Jacqui Morris, a fost lansat în cinematografe. Filmul a fost nominalizat de două la BAFTA Awards.
Vizitaţi pagina filmului pe Facebook aici.

Într-o epocă fără aparate foto digitale, McCullin a fost în imposibilitatea de a verifica fotografiile sale. „Eu compun imaginile. Imaginile au fost imprimate în mintea mea din momentul în care le-am luat şi rătăcesc în creierul meu în orice moment din zi sau din noapte”, conchide Don McCullin.
(Grigore Roibu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s