Photo Romania Festival 2013


Photo Romania Festival (PHR) își deschide porțile vineri, 17 mai 2013. Până pe 26 mai 2013, adică timp de zece zile, în oraşul de pe malul Someşului se vor defășura circa 35 de expoziții foto, 10 workshop-uri și o serie de alte evenimente extrem de interesante.

Photo-Romania-Festival-600x400PHR este cel mai important festival de fotografie din Europa de Est, adunând la Cluj invitați din 20 de țări, fotografi internaționali de renume și peste 100.000 de entuziaști ai fotografiei. A treia ediție a festivalului propune fotografilor și iubitorilor de fotografie 75 de evenimente: expoziții și vernisaje, cursuri și workshop-uri de fotografie, concursuri foto, concerte și alte evenimente foto neconvenționale.

Iată cum prezintă organizatorii pe o parte dintre evenimentele ce vor avea loc la Cluj:

Espen Rasmussen

„Unul dintre principalele evenimente ale acestei ediții vizează o mega-expoziție, etalată la Centrul Nobel şi care poartă semnătura celui mai premiat fotojurnalist norvegian, Espen Rasmussen. Lucrările incluse în această expoziţie schiţează portretul refugiaților de pe plan mondial. Expoziția reprezintă o premieră atât prin impresionantele lucrări care o compun cât și prin dimensiunile acestora: 80 de fotografii uriașe vor completa cea mai mare expoziție fotografică prezentă până acum în Cluj-Napoca. Vernisajul va avea loc duminică, 19 mai, de la ora 18.00, în prezența fotografului Espen Rasmussen, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

România în culori, unul din cele mai apreciate proiecte foto la nivel național și cu o expunere fără precedent pe Internet, va fi lansat oficial printr-o expoziție surprinzătoare la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca. Vernisajul expoziţiei va fi marcat de un concert supriză, miercuri, 22 mai, de la ora 18.00.

Două expoziții inedite vor fi vernisate de elvețianul Sebastian Magnani și de lituanianul Tadao Cern. Prima, „Underdogs” prezintă mai multe portrete de câini care iau înfățișare umană. Cea de-a doua, „Blow Job” cuprinde o colecţie  de portrete atipice: modelele au fost fotografiate cu feţele deformate de un jet puternic de aer. Ambele proiecte au devenit virale pe Internet și au circulat în întreaga lume. În România, tablourile ajung însă pentru prima dată, însoţite de autorii lor, în cadrul PHR.”

Vernisajul proiectului „Goliciunea e circulară”, semnat de artiștii vizuali Andrei Cornea și Daniel Loagăr, va avea loc sâmbătă, 18 mai 2013, începând cu ora 20.00 în Galeria Hangar.
Proiectul „Goliciunea e circulară” aduce nudul din zona tabu-ului și îl face subiect discutabil în contextul în care el a fost mereu muză pentru artă. Fotografiile transferate pe tamburi din lemn reciclat, fac publică relația dintre artist și muză, care în fața obiectivului ia o ținută senzuală, dezinvoltă și naturală.

daniel-loagar

Wood be Nice este o oală în care fierbe continuu o supă în care artiștii Daniel Loagăr și Andrei Cornea aruncă cu sau fără reţetă: imagini şi obiecte, muzică şi forme, poezie şi trăiri – din care ies la iveală lucruri cu care cei doi se identifică. Arta lor este colajul, amestecul şi transformarea a ceea ce este în ceea ce ar putea fi – un fel de revoltă personală a celor doi artiști. Când cuvintele nu le mai ajung și gândurile sunt pe neterminate, arta lor se compune si se descompune prin fotografie și transfotografie, obiecte pierdute sau aruncate, poezie, muzică, street-art, iubire.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 18 mai – 26 mai în Muzeul Fotografiei, str. Episcop Ioan Bob, nr. 12,  Cluj-Napoca.

De asemenea vor fi și câțiva invitați speciali, printre care se regăsesc Giuseppe Parisi, Simion Buia, Radu Sălcudean, Horațiu Curuțiu, Thomas Câmpeanu, Radu Sigheti și mulți alții.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial Photo Romania Festival.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s