Ştefan-Daniel Bocşe: Prolog Personal

Colegiul Naţional „Decebal”
Expoziţie de fotografie

Joi, 18 aprilie 2013, ora 17.00, în Sala de expoziţii „Sfântul Cuvios Stelian” a Colegiului Naţional „Decebal” din Deva va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Prolog Personal” a lui Ştefan-Daniel Bocşe.

Ştefan-Daniel Bocşe- Prolog Personal -afisProlog personal

La fel cum anticii aveau ca prolog partea dintr-o piesă de teatru care preceda intrarea în scenă a corului, introducere care anunța subiectul, aşa și eu, în această expoziție, doresc să prefigurez intrarea „în scenă” a modalității personale de exprimare. Subiectului atacat în acestă serie de fotografii este unul figurativ, uman, de cele mai multe ori particular.

SDB - Eseu Miscat 2

Această expoziție este un experiment în care nu eu sau lucrările mele sunt „cobaii” ci, însuşi, publicul. Am gândit o expoziție în care nu m-am ferit să-mi exprim viziunea interioară asupra lucrurilor, tratând subiectul, folosind imaginea fotografică, cât mai liber. Fiind la începutul carierei mele artistice caut o direcție, un stil şi un mod propriu de exprimare iar singurul lucru care mă poate direcționa este publicul. Din acest motiv văd această expoziție ca pe un experiment. Doresc să observ modul în care publicul reacționează în fața lucrărilor mele unde, cum am spus în cele scrise mai sus, am încercat să mă exprim liber, pur, personal.

Nu doresc să vorbesc despre partea tehnică a lucrărilor mele pentru că nu dau importanță tehnicii în fotografiere. Din punctul meu de vedere, modul în care mă exprim şi conceptul plastic din spatele imaginii are o mult mai mare importanță decât tehnica prin care ajung să obţin o imagine fotografică. (Ştefan-Daniel Bocşe)

SDB - Eseu Miscat 1

Ştefan-Daniel Bocşe este absolvent al Liceului de Artă „Sigismund Toduţă” din Deva şi, în prezent, student în anul I al Universităţii de Artă şi Design Cluj, Secţia Foto-Video-Procesare computerizată a imaginii. Deşi aflat la început de carieră, tânărul fotograf se află la cea de-a doua expoziţie personală, prima, intitulată „Negreni”, prezentată publicului anul trecut la Fabrica de Pensule din Cluj, a fost un eseu fotografic care prezenta o lume ce stă sub semnul trecutului, dar şi a prezentului, o poveste veselă şi, în acelaşi timp, tristă.

Dragoş Lumpan – Ultima Transhumanţă

Lansare album – ediţia a II-a

Vă invit miercuri, 17 aprilie 2013,  ora 17:30, în ceainăria din Cărturești Verona (Bucureşti, str Pictor Arthur Verona 13), cu prilejul lansării albumului „Ultima Transhumanță”.

Dragos Lumpan - Ultima transhumanta

Transhumanța: work in progress
De curând o prietenă m-a întrebat: „Cum e după ce-ai terminat Transhumanța? Te-ai detașat?”.
Dar, încă nu am terminat Transhumanța.
Încă lucrez la postproducția variantei finale a filmului. Pe prima variantă a filmului Transhumanța am prezentat-o în 2011 la Târgul de artă din Istanbul. Dar, după aceea am mai filmat câteva secvențe. Așa că acum lucrez la varianta finală a filmului: pe de o parte lucrez la montaj (editare), iar pe de altă parte încerc să strâng ultimii bani necesari pentru postproducție.

Tot acum scot în librării albumul „Ultima Transhumanță”.
Acest album are două ediții.
Prima este ediția gratuită care a fost susținută de ICR (prin Programul Cantemir pentru proiectul cultural Transhumanța). În România aceasta ediție a fost oferită în timpul expoziției din 2012 de la MȚR.
Ediția pentru vânzare a fost sprijinită de AFCN – mai exact de programul editorial al AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional). Această ediție este aproape identică cu prima; singura diferență este coperta: coperta galbenă este ediția ICR, coperta albastră: AFCN.
Pentru a nu lansa în același timp o ediție gratuită și o ediție de vânzare a fost necesară o vreme de așteptare. Acum a trecut un an de la expoziția „Ultima Transhumanță” de la MȚR.
Sper ca ediția de acum să aibă un public mult mai larg față de expoziție și să ajungă acolo unde prima ediție nu a reușit.

Și, la anul, după ce se vor naște următorii miei, sper să ne revedem la filmul Transhumanța.
Dragoș Lumpan
www.UltimaTranshumanta.ro

Ioan Gyuri Pascu: Viaţă-Adevăr-Lumină

ArtExpert Gallery, Revista Bulevard şi TVR Cluj vă invită la o întâlnire inedită cu Ioan Gyuri Pascu cu ocazia lansării cărţii sale intitulată „Viaţă, adevăr, lumină”.

invitatieÎntâlnirea autorului cu publicul va avea loc
Joi, 18 aprilie, ora 18.00
la Artexpert Gallery

Cu Ioan Gyuri Pascu despre
Viaţă- Adevăr- Lumină

Cunoşti omul citindu-i în palmă, în ochi sau printre rîndurile risipite într-o carte; încerci să-l cunoşti mai bine aprofundînd lectura, încercînd să-i desluşeşti zbaterile şi arderea, tăcerile şi strigătul deznădăjduit, exclamaţiile de fericire, extazul în faţa a tot ceea ce înseamnă viaţă, revelaţia în faţa adevărului şi a luminii.

Viaţă-Adevăr-Lumină de Ioan Gyuri Pascu. Este aici căutarea permanentă, fără sfîrşit, de a supune cuvîntul unor categorii estetice şi morale precum adevăr, frumos, iubire, credinţă; este vorba, aici, despre dorinţa eliberării formei de servituţile exprimării unei realităţi imediate; şi mai este dialogul blînd al celui ce gîndeşte cu Sinele.

„Am hotărît să scriu această carte mînat fiind de obsesia a două verbe care, în dicţionar, înseamnă cam acelaşi lucru: “a fi” şi “a exista”. Percepţia mea despre ele, însă, e diferită. Eu îl folosesc pe “a exista” legat de tot ceea ce poate fi perceput cu cele cinci simţuri, iar pe “a fi” legat de fiinţare, înţeleasă ca “fiind” şi dincolo de manifestare, înainte de manifestare şi cuprinzînd, bineînţeles, manifestarea, adică toate cele ce există. Aşadar, tot ceea ce există este, dar nu tot ceea ce este există deja. (…) Am încercat, deci, în această carte să “traduc” în cîteva enunţuri (fraze) un drum nesfîrşit, avînd trei puncte de sprijin: Viaţă, Adevăr, Lumină”, explicitează autorul într-un cuvînt înainte, care nu risipeşte, ci sporeşte vraja.
Iar scrisul, ei bine, scrisul devine calea cea mai potrivită pentru a-şi exprima nestingherit ideile, idealurile, bunătatea, sufletul debordînd de iubire. Asistăm la solilocvii despre credinţă şi cuvîntul care zideşte, cu o extraodinar de lucidă capacitate de a sugera observaţii de fineţe, adevărate filosofii percepute intuitiv, dintr-un dat cultural sensibil şi profund, cultivat cu consecvenţă. Ioan Gyuri Pascu ne propune panseuri menite să restaureze armonia, raţionalitatea, spiritualul din noi.

În cuprinsul cărţii-album – în care textul e însoţit de superbe imagini-metaforă din România şi din lume, semnate de artişti fotografi precum: Daniela Marin, Ana Cimpoca, Mihai Vasile, Mirela Bratosin şi Clement Ifrim – fotogramele de viaţă, proiecţiile din gîndurile sau din recitalurile lui Ioan Gyuri Pascu completează textul, luîndu-l de mînă, însoţindu-se reciproc, spre a se dărui apoi înmiit: „Căci în ochi e ceva ce nu găseşti într-o catedrală, şi anume sufletul unui om”. (Vincent van Gogh)

În loc de concluzie: De aceea, să nu ne lăsăm amăgiţi de ceea ce vedem a fi mic sau mare, ci să ne bucurăm de Lumina răspîndită din mic şi mare. Dar să ne bucurăm depăşind limitarea impusă de cele cinci simţuri. Ele ne pot ajuta să avem emoţii, trăiri, sentimente, resentimente, să analizăm şi să procesăm tot ceea ce este manifestat, dar avem nevoie de ceva: activarea celui de-al şaselea simţ ne va ajuta să găsim cheia de trecere de la vieţuiri, adevăruri şi lumini la Viaţă, Adevăr şi Lumină. Această cheie este IUBIREA. Da, o cheie care deschide toate lacătele, chiar şi pe cele ruginite, uitate, abandonate…; care deschide drumuri neumblate, gîndiri închistate, suflete bolnave de-atîta răutate; care vindecă şi înalţă.

coperta carte

Cartea – care va avea parte de o lansare joi, 18 aprilie, ora 18, la Artexpert Gallery (Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr. 10) – a apărut în 2012 în colecţia „Poezii, Gînduri, Desene” a editurii Cartea Daath Publishing House.
Michaela Bocu