Andrei Rosetti – Neînserare

Piano Cazola
expoziţie de pictură
27 februarie – 16 martie 2013

Vernisajul va avea loc marţi, 26 februarie 2013,ora 19.00, la Piano Cazola (Strada Virgil Fulicea 3, Cluj-Napoca – lângă Casa Matei). Vor rosti câteva cuvinte în deschiderea expoziţiei criticul de artă Oliv Mircea şi prietenul meu Ion Gânscă, cel care a sugerat gazdelor să mă invite la Cluj cu pânzele mele cu tot. Vă aştept cu drag. Andrei Rosetti

Andrei Rosetti

„Andrei Rosetti se numără între acei puţini pictori de astăzi care practică explorarea prin pictură a actului însuşi care constituie forma sau sensul.
Ca ucenic al lui Constantin Flondor el se formează în duhul reconstrucţiei referinţei, conştient fiind de agonia acesteia, sesizînd simultaneitatea şi raportul circular dintre operă şi ideea pe care ea se presupune că o reproduce. Referinţa coboară în opera însăşi. Viziunea pe care pictorul o face posibilă în propriu-i tablou consemnează co-existenţa propriului său corp şi a propriei sale conştiinţe cu lumea – un circuit în care actul picturii intervine drept un al treilea element care clarifică raportul reciproc dintre celelalte două. Această precesiune a ceea ce este despre ceea ce se vede şi lasă să se vadă, a ceea ce se vede sau lasă să se vadă despre ceea ce este, este propria sa Viziune pe care o regăsim cu deplină masură şi în această expoziţie.
Sintagma lasă să se vadă care apare de doua ori în fraza de mai sus înserează în înţelegerea noastră faptul că Andrei Rosetti ştie, fără nici o ceremonie narcisist-autoreferenţială suplimentară, că pictura trebuie şi este pe deplin inculcată în fenomenul percepţiei. Doar aşa e posibil să pictăm şi noi, asemeni lui Paul Cézanne, un Munte Sensibil.
Cînd în luna mai a anului 2011 fiind împreună, Andrei şi cu mine, la Sfîntul Munte Athos înţelegeam la fel că acolo ni se dezvăluia modelul geometric al naturii arătat de pămînt într-o linişte asurzitoare. Tărîmul Muntelui Sfînt ni se deschidea în faţă precum o Carte a Apocalipsei. Lumina aceea ne-a deschis ochii amplificîndu-ne fiinţa. Acolo, împreună, am găsit pentru noi, adevăratul centru şi am aflat înţelesul veritabil al mişcării de revoluţie. Acolo a fost pentru noi şi încă pentru cîţiva, locul de la care trebuia să înceapă recuperarea dimensiunii divine a omului şi a luminii neînserate.”
21 februarie 2013
Oliv Mircea