Adnotări – lecţii de pictură


Vă invităm miercuri, 28 noiembrie 2012, ora 18.00, la noua adresa a Galeriei Anticariat Curtea Veche din Bucureşti, Bulevardul Unirii nr. 10, mezanin (punct de reper, Librăria Luceafărul), unde va avea loc lansarea volumului „Adnotări – lecții de pictură”.

Cu aceată ocazie, suntem onorați să vă propunem expoziția prilejuită de lansarea volumului:
Adnotări – lecții de pictură
Constantin Flondor şi Gruparea NOIMA – Ciprian Bodea, Dan Gherman, Sorin Neamțu, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu şi Róbert Köteles, Liliana Popa Mercioiu, Ierom. Pantelimon Şuşnea.
Cuvântul de întâmpinare va fi rostit de Dan Hăulică, Preşedinte de onoare al A.I.C.A.
Vă aşteptăm!

Adnotări – lecţii de pictură. Constantin Flondor şi Gruparea Noima
Editura Institutului Cultural Român, 2011
Anul apariţiei: 2012
Număr pagini: 382 p.
Ediție bilingvă (română-engleză)
Traducere în limba engleză: Dana Chetrinescu

Dacă ar fi să profităm şi noi de generozitatea lui Al. Odobescu, am putea numi acest volum „Fals tratat de pictură” aşa cum şi-a dorit la un moment dat actorul principal al proiectului, pictorul Constantin Flondor. Deşi grupul care a lucrat la acest proiect a abandonat acest titlu la constatarea abundenţei de pseudo-tratate existente din 1875 până astăzi, nu ar fi greşit să ţinem minte acest reper. Caietul – album pe care încerc să îl aduc în atenţia dumneavoastră continuă preocuparea membrilor grupării PROLOG pentru studiu. Simpla enumerare a unor titluri îngrijite de aceştia e lămuritoare. S-ar adăuga însă, multe expoziţii, o viziune pedagogică consonantă cu cea de atelier, o atitudine, un mod de viaţă. Voi aminti aici doar cele trei documente STUDIU (1,2,3) primele datorate cu precădere lui Paul Gherasim iar  ultimul întregii grupări, „Ascult şi privesc” semnat de Horea Paştina şi „Despre ucenicie” al lui Mihai Sârbulescu

Adnotările… sunt rodul conlucrării pictorului-pedagog Constantin Flondor cu cei ce mai târziu au format gruparea Noima şi cu alţi câţiva foşti studenţi cu trasee ulterioare interesante. Această conlucrare s-a realizat, pe de-o parte, prin natura atelierului de pictură al facultăţii de profil din Timişoara. Pe de altă parte şi peste ani, proiectul cărţii-album de curând tipărite, a presupus o regrupare, un efort comun de documentare, de rememorare, de redactare şi punere în pagină a unor amintiri comune, a unor parcursuri, dar şi a unor date ale prezentului.

Prima parte a lucrării graviteză în jurul unor facsimile. Pagini din caietele pedagogice ale lui C. Flondor. Acestea sunt însoţite de texte pedagogice, adnotări (gânduri şi amintiri de atelier) ale unora din foştii studenţi şi lucrări realizate în perioada studiului. Toate acestea pun în lumină patru teme importante în pedagogia lui Flondor: Pictura în straturi, Între reprezentare şi simbol, Numărul şi geometria şi Perspectiva Renaşterii…convenţie şi adevăr. Rememorarea acestor teme este urmată de oglindirea conţinutului lor (imagini şi mărturii) în preocupările de atelier ale lui C. Flondor.

Urmează apoi o inventariere a contibutorilor la proiect prin prisma propriilor ateliere şi a parcursului grupării NOIMA. Acest inventar e punctat de rânduri semnate de Ileana Pintilie, Costion Nicolescu, Marius Lazurca şi Marie-Jeanne Jutea Bădescu.

Deşi pleacă de la datele unei documentări pedagogice, proiectul sfârşeşte mai curând într-o sărbătoare a întâlnirii întru meşteşugul picturii şi poetica sa. Pictura, cu vocabularul ei patinat, devine substanţa sărbătorii, liantul prieteniei.
Redăm mai jos un fragment al Adnotărilor, o scurtă corespondenţă Sorin Scurtulescu – Constantin Flondor, datată – februarie 2004.

Luni, 16 februarie 2004, am fost în Londra să văd expoziţiile retrospective ale momentului: El Greco, Vuillard, Philip Guston, Brîncuşi, Roy Llichtenstein. N-am reuşit să le văd pe toate. Am văzut trei dintre ele. El Greco – 10 £, Vuillard şi Philip Guston. La ora 12 la prânz, am intrat la expoziţia El Greco de la National Gallery, expoziţie care a venit de la New York. Erau expuse 58 de lucrări, vreo 3-4 desene, şi 2 statuete policrome (el picta după statuete cu lumină direcţionată). Oricum, vreau să spun că am fost copleşit de expoziţie.
Au fost şase săli. A fost cea mai extraordinară şi mai impresionantă expoziţie din câte am văzut în viaţa mea. Am stat în expoziţie două ore şi 30 minute, aproximativ. Am parcurs-o o dată, după care m-am întors în prima sală şi am mai parcurs-o o dată, iar a treia oară m-am reîntors şi am reprivit doar lucrările cele mai bune din fiecare sală.

În prima sală am văzut, pentru prima oară, trei icoane pe lemn asemănătoare cu cele mai bune icoane ortodoxe pictate în tempera. Culori nemaipomenite, blicuri cu alb, o dexteritate a tehnicii demne de un Rubliov. Tot în prima sală erau expuse încă câteva lucrări de început. Un portret mai mare asemănător celor veneţiene (icoanele erau mai mici, cam 50/40, 30/20 cm). Întrând în cea de-a doua sală, am început să văd ceea ce e El Greco. Acel manierism al său. Desigur fiind pictor, singurul lucru care îmi stătea în minte în momentul acela era ca eu să pot picta asemănător sau să-l copiez. Dar cum? Că nu mai pot avea viaţa lui şi nici epoca lui.

În cea de-a doua sală am văzut unele dintre cele mai cunoscute lucrări de El Greco.
Vreo trei variante la „Intrarea lui Iisus în templu”. Primele două variante erau destul de cuminţi, dar cea de-a treia, pictată după 1600, cam 1610, cu un fond aproape alb-negru format din coloane (de fapt un gri argintiu realizat cu ajutorul frotiului albului de plumb pe umbra arsă) efect asemănător cu cel din pictura pe care am copiat-o la Bucureşti, „Logodna Fecioarei”. Această lucrare era de o expresie, de o prospeţime şi de o lumină extraordinară. Era pătrată, cam de 1,50 m o latură. Era ca un drog. Întorcându-mă la ea de trei ori, cred că am privit-o în total 30 de minute, sau mai mult. Mi-am spus că aş putea să stau fără mâncare câteva zile doar cu lucrarea aceea. Era ca o poartă spre altă lume, o lume a picturii, a profunzimii spirituale, a umanului. Avea acel ceva inexplicabil, tainic, greu de avut şi pe care puţini pictori îl au. În acel moment mi-am dat seama că am devenit dependent de El Greco. În aceeaşi sală încă câteva mari lucrări „Sf. Sebastian străpuns de săgeţi”. Bine pictat, dar uşor superficial, capul mic, frumos pictat. O „Maria Magdalena”, un Christ răstignit cu o carnaţie nemaipomenită, umbra cu puţin alb era transparentă şi lumina. Călugărul din partea stângă avea pictată cămaşa doar cu frotiuri de alb pe un brun închis. Mai era un Sf. Petru cred, şi acea lucrare în două variante numită cred „Visul regelui Filip”, care era ca o apocalipsă, cu un peşte ca o balenă, cu gura căscată şi o mulţime de personaje. Dar avea prea mult oranj pur, care nu prea suna bine în contextul acelei lucrări.

A treia sală era plină de Sfinţi, un Christ nemaipomenit de bine pictat, cu o dexteritate fantastică. Dar ce m-a impresionat era un călugăr penitent în care puteai să vezi cât de bine ştia El Greco să picteze şi să se joace cu efectele şi cu expresia personajelor sale, şi să se transpună în starea lor de rugăciune şi adâncă comuniune spirituală. Unele părţi ale fondului erau ca în cinema, difuze, iar personajul principal era mai clar. Faţa osoasă a călugărului şi expresia feţei îţi produceau o emoţie care te copleşea. Mâinile vibrau a mişcare, ţinute la piept, din cauză că păreau fără oase. Proporţia nu mai contează când este creată emoţia şi starea sufetească. Nu contează dacă un deget este prea lung şi altul prea scurt, sau dacă un ochi este mai mic decât altul. Ochii şi portretele extraordinare, faldurile şi cerurile copleşitoare (chiar manieriste și repetitive fiind, subt inimitabile, spun asta din cauză că eu am încercat și nu am reușit să le imit). Am stat cu gura căscată la un Sfânt atât de bine şi cu atâta dexteritate pictat în întregime, mai mult decât perfecţiunea umană: capul, mâinile, faldurile totul pictat atât de complet şi rapid, nu se poate explica în cuvinte, decât în pură emoţie sufletească.

A patra sală am simţit-o mai comercială, catolicismul în Spania, lucrări mari pentru a face impresie bună Inchiziţiei. Mari pe verticală, cam nouă, asemănătoare celei mai mari lucrări de la Bucureşti. Şi surpriză, în colţul din dreapta am văzut şi mi-a sărit în ochi lucrarea „Logodna Fecioarei” din România adusă de la Muzeul Naţional de Artă, lucrare după care am pictat și pe care am mirosit-o şi cred că am şi atins-o o dată cu nasul, pictând la un metru lângă ea, timp de o săptămână. La fel de unică şi de frumoasă mi s-a părut şi aici, amintindu-mi de acea experienţă de la Bucureşti şi de toată atmosfera din acea perioadă. Celelalte lucrări de 3-4 m erau destul de teatrale dar frumoase, cu o aşa de mare dexteritate pictate, sugerând mişcarea, personajele parcă zburau pe verticală, iar capetele, uneori nefinisate, intensificau această senzaţie. Aceste lucrări de mari dimensiuni nu erau superficiale ca cele ale lui Rubens de la Louvre. Ele erau de o forţă extraordinară, dar nu atât de intime precum lucrările de mici dimensiuni. În cea de-a cincea sală, erau lucrări pe care le-am văzut în albume „Copil cu tăciune aprins” şi încă două variante la aceeaşi temă. Două statuete. Dar cele două lucrări principale erau „Laocoon”, care provoca un extaz prin mişcarea personajelor şi a cerului care se contopea cu pământul. Carnaţia pictată în tonuri gri reci, totul legându-se într-o mişcare şi o forţă expresivă care te puteau ţine în faţa lucrării mai mult de 20 de minute. Imediat lângă era expusă „Furtuna”, acel peisaj autonom atât de misterios, cu un cer extraordinar.

„Laocoon” şi „Furtuna” au dimensiuni mari, cam 150 cm cea mai mică latură. Tehnica devine o taină în aceste lucrări pictate atât de bine, încât le-am privit de la distanţă şi de aproape, lăsându-mă fără cuvinte. Îţi dădea motivaţia de a picta, trăi, conştientiza importanţa vieţii şi a ceea ce poţi realiza pe parcursul ei.

În cea de-a şasea sală erau portrete cu dimensiunile de 50/60 cm aproximativ, vreo două mai mari. Portrete foarte bine pictate, în privirea cărora puteam citi sufletul şi viaţa fiecărui personaj în parte. Erau frumoase. Cu cele 58 de lucrări puteai simţi ceea ce este El Greco. O aşa emoţie cred că şi pe cel mai abstract şi minimalist pictor îl va întoarce spre zona figurativă şi încercarea dificilă azi de a mai găsi o modalitate picturală în acest sens.

Sorin Scurtulescu
Anglia, 19.02.2004

Draga Sorin, e-mailurile cu noul tău episod Londra-oras-muzee, mi-au adus multă bucurie. Scrisoarea ta e foarte expresiva și trăitoare. Ne-ai plimbat cu tine în cele 6 săli El Greco. Ți-am simțit și înțeles frisonul și uimirea. Și-apoi l-ai „mirosit” de la mică distanță și pe dinăuntru pe El Greco, înca de atunci la București. Cu atat mai adancă și durabilă va fi revelația ta. Aceste iubiri sunt hrănitoare. Ele construiesc și nu trebuie să ne fie teamă de o eventuală pierdere a eului. Ne topim în ceva sus. Spuneam undeva că stilul nu se cauta, nu se speculează, el vine firesc. Vine de la sine (când suntem serioși și adevarați!). Stilul este consecința iubirilor noastre. Suntem un vas, cu o forma data de Dumnezeu, care se umple cu ceea ce iubim în timp. Și atunci, identitatea noastră (stilul) este o tainica alchimie a iubirilor și influentelor prinse în forma unui vas.

La un capăt de drum, cu atâta pictură, trebuie să ne asumăm nu cu disperare, eclectismul.
Un eclectism elevat. Ce să fie asta? Tocmai ce ziceam: bucuria de a iubi. Și aici nu poate fi bine să fie o singura iubire – pentru ca am cadea în idolatrie, ci de un summum. Ceva ne vine din El Greco, din Rubliov și Teofan Grecul, din Van Gogh, din Klee, Andreescu, Bonnard, din Tarkovski și Leonardo sau Cimabue, dar și ceva din Andrei Rosetti sau Stoianovici sau din cine știe care coleg sau amic, sau dintr-un necunoscut… Și-apoi, toți aceia mari și adevărați sunt Teo-fori. Adică purtători de Dumnezeu.

Cu drag, Flondor
Timişoara, Vineri 20 Februarie 2004

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s