Ciprian Mureşan – Greutăţi inerte

Muzeul de Artă Cluj
Vernisaj: miercuri, 14 noiembrie 2012, ora 18.00.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă în perioada 14 noiembrie 2012 – 13 ianuarie 2013 expoziţia „Greutăţi inerte” a artistului Ciprian Mureşan, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români în spaţiul internaţional, cu participări în expoziţii la Bienala de la Veneţia, MOMA San Francisco, Tate Modern Londra, Műcsarnok Budapesta, Bienala tinerilor artişti de la Moscova, Paris, Milano etc. (Fişă de artist la http://www.plan-b.ro/galeria_files/cv_muresan.pdf)

Proiectul, special realizat de Ciprian Mureşan pentru prima sa expoziţie la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, propune într-o manieră conceptuală noi modalităţi de relaţionare cu o colecţie muzeală (colecţia de sculpură). Conţinând piese din diverse perioade ale istoriei artei româneşti, această expoziţie vorbeşte despre relativitatea valorilor, fragilitatea convingerilor şi poziţionarea noilor generaţii de artişti în raport cu teme şi abordări artistice consacrate.
Aparent, selecţia sculpturilor s-a făcut nu pe baze estetice sau tematice, ci din raţiuni ce ţin mai degrabă de legile fizicii, greutatea lor fiind necesară pentru a presa o serie de gravuri realizate de Ciprian Mureşan. Acestea descriu transformarea unui monument sculptural „belicos” într-unul „civil”, fiind inspirate de un fragment din povestea Funcţionarul invizibil, de Ilf şi Petrov. Alegerea artistului de a refuza accesul publicului la lucrările proprii, lucrări care stau la uscat sub presiunea unei părţi din colecţia de sculptură a muzeului, deschide publicului multiple interpretări contradictorii. O fi vorba oare de umilinţa şi recunoaşterea propriei neputinţe sau a lipsei de importanţă în faţa colecţiei construite în ani de zile, de conştientizarea fragilităţii propriilor producţii artistice sub presiunea „Istoriei artei”, ori de ignorarea funcţiei lor artistice şi folosirea altor calităţi, cele fizice, în detrimentul conţinutului lor cultural?
O altă intervenţie propusă de artist, sub acelaşi semn al relativizării şi interogării canoanelor tradiţionale, se va realiza prin introducerea unor cărţi între sculpturile şi soclurile lor din expoziţia permanentă a muzeului.
Una din secţiunile expoziţiei va fi dedicată prezentării unor producţii video realizate de Ciprian Mureşan în perioada 2006-2011, unele urmând a fi proiectate în premieră la Cluj-Napoca.
Expoziţia va avea o continuare la Galeria Wilkinson din Londra unde gravurile, ascunse acum privirii, vor fi expuse.

Ciprian Mureşan (născut în 1977) este alături de Adrian Ghenie şi Victor Man unul din cei trei artişti care reprezintă Clujul în cadrul expoziţiei „Six lines of flight”, din septembrie – decembrie 2012, de la MoMA San Francisco. Ciprian Mureşan a absolvit în 2003 Universitatea de Artă şi Design Cluj. Lucrările lui includ desen, pictură, grafică, foto-video şi sculptură.

Ceramics Now

Cea de-a treia ediție a acestui eveniment se va desfășura în perioada 8-26 noiembrie 2012, la Galeria Galateea, Bucureşti.

Curator: Vasi Hîrdo/ Coordonator: Cristina Popescu Russu

22 de artiști ceramiști contemporani: Steve Belz (SUA), Gherghina Costea (România), Kimberly Cook (SUA), Ossama Mahmoud Emam (Egipt), Nato Eristavi (Georgia), Jason Hackett (SUA), Teresa and Helena Jané (Portugalia), Brian Kakas (SUA), Yoichiro Kamei (Japonia), Kentaro Kawabata (Japonia), Allison Luce (SUA), Nicolae Moldovan (România), Akio Niisato (Japonia), Heide Nonnenmacher (Germania), Szilvia Ortlieb (Austria), Barbara Schmid (Austria), Avital Sheffer (Australia), Suzanne Stumpf (SUA), Kouzo Takeuchi (Japonia), Shinya Tanoue (Japonia), Kwok-Pong Bobby Tso (China), Gavril Zmicală (România).

Expoziţia internaţională Ceramics Now este o expoziţie itinerantă de ceramică contemporană ce prezintă lucrări ale artiştilor ce apar în platformele revistei Ceramics Now sau sunt invitați. Expoziţia are ca scop creşterea vizibilitătii artei ceramice contemporane în România, reuneşte artişti din ţări şi comunităţi diferite şi facilitează contactul dintre aceştia şi public.

În contextul globalizării lumii artelor şi a schimbului rapid de informaţie, devine din ce în ce mai necesară o coagulare serioasă a ceea ce este ceramica contemporană. Încorporarea a cât mai diverse subiecte, tehnici de lucru şi medii în crearea unui obiect ceramic sunt practici din ce în ce mai întâlnite, care în lipsa un contrabalans, riscă să ducă acest domeniu către craft. Armonia dintre elementele compoziţionale şi concept poate fi realizată doar prin exerciţiu, iar acest exerciţiu este punct de referinţă al artiştilor contemporani. Atingerea echilibrului în realizarea unui obiect ceramic contemporan se poate face de cei care simt nevoia să creeze şi care creează cu profunzime. Fie că sunt originari din Australia, Africa, Europa, Asia sau America, practica, fineţea şi acurateţea sunt caracteristicile care îi unesc. Expoziţia Ceramics Now îi reuneşte pe aceşti artişti şi aduce laolaltă lucrările lor pentru a crea o platformă deschisă între ei şi public.

Această ediție a expozitiei Ceramics Now este organizată de Asociația Ceramics Now în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici. Expoziţia este promovată de Ambasada Portugaliei în România şi recomandată de Radio Guerrilla.
SURSA: Galeria Galateea