Cele mai frumoase cărţi din România

Vernisajul expoziţiei „Cele mai frumoase cărţi din România” a avut loc la UNA Galeria din Bucureşti, luni, 29 octombrie 2012, moment în care au fost anunţaţi premianţii Concursului naţional de design de carte.

Expoziţia de la Bucureşti încheie proiectul Cele mai frumoase cărţi din România, care a debutat în această toamnă cu primul Concurs naţional de design de carte, urmat de masterclass-ul susţinut de Uta Schneider şi de expoziţia din timpul Târgului de Carte de la Frankfurt.

Pe această cale îi felicităm pe cei de la atelierul de grafică pentru obţinerea premiului I

Premiul I
Kitsch is Everywhere
Sursa textului Fernando Vallejo – The unbearable lightness of kitsch
Publicat de Atelierul de grafică
Concept grafic Alexandra Cor
Fotografii, legătura Alexandra Cor
Coordonator Ciprian Isac, Tehnic & PR Tudor Mureșanu
Tipar Print Design, București, România Hârtie Bamboo Natural White 120 g

Proiectul, iniţiat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură, este conceput ca un „eveniment pilot” realizat cu sprijinul Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), menit să iniţieze o dezbatere profesionistă pe tema designului de carte, prin intermediul unui concurs naţional de book design, a două expoziţii şi a unei conferinţe (master-class) pentru profesioniştii din domeniu.

Proiectul îşi propune să promoveze cele mai valoroase realizări autohtone în domeniul designului de carte, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.
Vedeţi toate premiile pe graphicfront.ro

Emoţii Reale

Expoziţie de artă contemporană din Slovacia
Muzeul de Artă Cluj
2 noiembrie – 2 decembrie 2012
Vernisaj: vineri, 2 noiembrie 2012, ora 18.00.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită vineri, 2 noiembrie 2012, ora 18, la vernisajul expoziţiei de artă contemporană din Slovacia „Emoţii reale”.
Expoziţia prezintă o selecţie de lucrări din creaţia artiştilor contemporani din Slovacia, realizată de Lydia Pribišová, curator, istoric de artă şi redactor al revistei Flash Art, ediţia cehă şi slovacă.
Emoţii reale, prima expoziţie care prezintă arta contemporană din Slovacia la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, face „spectacol” din examinarea expresiilor generate de cele mai diverse emoţii în lucrările artiştilor, care abordează această problematică în cea mai mare parte a operei lor.

Artişti:
Pavlina Fichta Čierna, Ashley B. Clark, András Cséfalvay, Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová, Lucia Dovičáková, Jana Kapelová, Ilona Németh, Viktor Frešo, Marek Kvetan, Matej Vakula, Martin Špirec, Tomáš Rafa, Jarmila Mitríková – David Demjanovič.

András Cséfalvay examinează sentimentul ruşinii şi teama care ne însoţesc la apariţiile în faţa publicului. Problemele legate de liberatatea personală şi responsabilitate sunt prezentate de proiectul Janei Kapelova intitulat Timpul liber de lucru. Viktor Frešo, cuplul Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová şi pictoriţa Lucia Dovičáková sunt renumiţi pentru încălcarea fără compromisuri a tabu-urilor sociale. Ilona Németh prezintă o perspectiva curentă a îmbinării marilor schimbări istorice cu micro-naraţiuni familiale. Ea face referire la continua ingerinţă a politicii şi puterii în evenimentele culturale, prin divulgarea propriei intimităţii şi prin creionarea propriului spaţiu al identităţii. Marek Kvetan analizează coexistenţa ambivalentă şi încărcată de emoţii a unor popoare învecinate. Tomáš Rafa documentează emoţiile tensionate care însoţesc demonstraţiile de masă, acţiunile de protest şi de tip love parade. Martin Špirec creează diferite situaţii absurde şi pune în evidenţă folosirea diversă a obiectelor realităţii cotidiene. În pirogravurile cuplului Jarmila Mitríková – David Demjanovič, putem descoperi patosul eroilor partizani, aventurile cărţilor din copilărie şi noile legende ale mitologiei slovace. Ideea de întrajutorare apare în lucrările Pavlínei Fichta Čierna şi în lucrarea video a lui Matej Vakula realizat în colaborare cu Ashley B. Clark.

Lydia Pribišová a colaborat în calitate de curator cu diverse muzee şi galerii de artă din Italia, Brazilia, Iugoslavia şi Slovacia, iar în anul 2011 a fost, împreună cu Katarína Slaninová, curator al secţiunii slovace al Bienalei de la Praga.
Expoziţia este realizată cu sprijinul Ministerului Culturii din Slovacia şi al revistei Flash Art ediţia cehă şi slovacă.
SURSA: Muzeul de Artă Cluj-Napoca