Artistul şi puterea


Ipostaze ale picturii româneşti în perioada 1950 – 1990

Biblioteca Naţională a României
Vernisaj: 27 septembrie 2012, ora 18.00.

În debutul toamnei, arta românească se pregăteşte pentru un eveniment unic, un proiect de anvergură menit să scoată la lumină 40 de ani de artă suprimată, creaţii dizidente ale acelora dintre artiştii români care au refuzat să se conformeze dictaturii comuniste.

40 de ani de artă românească ies din anonimat

În data de 27 septembrie 2012, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrul Cultural ArtSociety vernisează la Biblioteca Naţională a României, la orele 18.00, impresionanta expoziţie „Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti în perioada 1950 – 1990”, curatoriată de doamna Ruxandra Garofeanu, în colaborare cu domnii Dan Hăulică şi Paul Gherasim (consultanţi de proiect).
Miza proiectului este demontarea ideii că în perioada comunistă s-a creat doar artă tributară regimului şi descoperirea unui patrimoniu necunoscut, a unei arte libere, creată în acei ani cu preţul unei constante persecuţii.

Expoziţia va aduna 600 de opere de artă şi peste 300 de artişti şi va cuprinde mai multe secţiuni, dedicate atât maeştrilor consacraţi, cum sunt Andreescu, Luchian, Ressu, Dărăscu, Ghiaţă, dar şi expresioniştilor, cubiştilor, oniricilor şi cuprinde două secţiuni speciale dedicate grupurilor (Prolog, Sigma, 9+1, Tabăra Tescani, Tabăra Poiana Mărului, grupul 1+1+1 etc.) şi artiştilor postbelici care s-au manifestat vădit împotriva URSS.

Timp de două luni, până în data de 2 decembrie 2012, în spaţiul generos de peste 2200 de metri pătraţi al Bibliotecii Naţionale vor fi expuse lucrări cu o istorie aparte, provenite din 26 de muzee naţionale, numeroase colecţii private din România şi Franţa şi diverse ateliere bucureştene şi de provincie.
Mai mult despre proiect pe Artmark
SURSA: artmark.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s