Daniel Munteanu: Poezia este creată de ochi, aparatul foto fuge să o prindă


Sala Expo – Info Point din Sibiu găzduieşte, până în 28 august 2012, proiectul fotografic al lui Daniel Munteanu intitulat „Creaturi din Lemn” (vedeţi Daniel Munteanu – Creaturi din Lemn).
Daniel Munteanu este un artist care visează şi lucrează cu imagini surprinse prin vizorul aparatului de fotografiat, plimbându-se în natură. El caută frumuseţea unei lumi, poate de multe ori imaginară şi îşi pune problema unei comuniuni cu tot ce ne înconjoară. Imaginile dezvăluie o nelinişte atunci când, din neglijenţă sau nepăsare, magia oferită de natură este pusă în pericol. Daniel Munteanu este un artist care caută izvorul imaginaţiei prin intermediul expresiei ce rezidă din lumină, emoţie, pasiune şi iubire.

Daniel Munteanu s-a născut în 26.01.1981. Este absolvent al Universităţii Bucurteşti, licenţiat la Facultatea de Litere, secţia Română-Engleză. Ca artist vizual şi fotograf se ocupă de lucrări în grafică 3D (environment, landscape) şi fotografie digitală (regizată, conceptuală, natură). În 2006 a obţinut locul al doilea la Vue 2006 3D Environment Competition. Dintre premiile obţinute amintim (selectiv): Finalist la Vue 2006 3D Environment Competition 2007, menţiune International Photography Awards 2008, primul loc la competiţia Techo-Abstract, Toamna Digitală, Sibiu, 2008, primul loc la Nature-Trees Category, locul al doilea la the Nature-Still Life Category la Prix de la Photographie, Paris, 2009 şi menţiuni de onoare la Chicago Photo Forum Spring Contest 2010, Color Color Color (Worldwide Photography Gala Awards) 2011, Prix de la Photographie, Paris 2012. Are 5 expoziţii personale şi, din 2009, a participat cu lucrări în expoziţii de grup atât în ţară cât şi străinătate. Publică articole în reviste de specialitate cum ar fi, de exemplu, File Magazine, Foto4All, PhotoPaper Magazine, AnimationFocuz Magazine, RangeFinder Magazine, Photomagazine.ro.

Mai multe despre Daniel Munteanu aflaţi de pe pagina web
www.moondash.net sau http://www.facebook.com/MoondashProject

„Fotografia este o descoperire continuă, o improvizație şi un experiment artistic”

Grigore Roibu: Voi începe printr-o întrebare aproape clișeu, cine este Daniel Munteanu şi care este rolul fotografiei în viaţa dvs.? Cum a început această pasiune pentru fotografie?

Daniel Munteanu: Dacă aş reuşi să vă spun cine sunt poate chiar şi căutarea mea artistică ar înceta. Pot să vă răspund cu un lucru pe care l-am spus referitor la ceea ce fac: „Arta este imposibilitatea de a face vrăji”. Poate, astfel, se poate deduce puţin mai mult din ceea ce cred că sunt. În ce priveşte pasiunea pentru fotografie, a început de mai bine de cinci ani şi se datorează unei apropieri treptate de lumea naturală şi unei înţelegeri (intuitive mai mult decât ştiințifice) tot mai adânci a naturii.
Ea urmează pasiunii şi nevoii de a scrie (care nu a dispărut nici acum), astfel că este o trecere oarecum naturală de la un mijloc de expresie la altul. Poate că acesta e cumva rolul principal al fotografiei în cazul meu, să faciliteze o apropiere de lumile nenumărate găsite şi imaginate, iar un rol secundar ar fi posibilitatea de a folosi fotografia ca un mijloc de expresie imaginativ.

Care sunt conceptele ce stau la baza proiectelor „Macro cu Lumină Artificială”, „Lumină Mişcată” şi, acum, seria „Creaturi din Lemn”? De unde vă inspiraţi pentru a realiza aceste cicluri tematice în fotografie?

– În cazul proiectului „Macro cu Lumină Artificială”, care a evoluat înspre ceva complet diferit de ceea ce se înțelege prin fotografia macro, însă nu i-am schimbat titlul – un titlu mai corect ar fi „Seturile Regizate ale Naturii”-, conceptul cheie constă în faptul că eu consider că există lumi fantastice şi concepte care pot fi dezvăluite folosind elemente obişnuite, dispuse în compoziţii neobişnuite şi transfigurate prin lumină, fară de care valoarea lor supra-reală nu ar putea fi la fel de bine reliefată. O astfel de fotografie este o descoperire continuă, o improvizație şi un experiment artistic şi tehnic, o activitate de colecționar, o antrenare a atenției înspre detaliu, o bucurie în a crea ceva ce până atunci nu a existat decât în propria minte – ceea ce este destul de diferit față de modul obişnuit de a practica fotografia.

În alte proiecte, cum este cel cu „lumina mişcată”, iar ne întoarcem la posibilitatea de transfigurare a luminii, potențialul luminii de a schimba sau delimita o altă fațetă din realitate –accentul îl pun pe latura onirică şi abstractă a imaginilor. În ce priveşte „Creaturi din Lemn”, am descoperit un loc rar şi deosebit (care între timp a rămas să trăiască doar în acele imagini, fiind distrus din neglijență) şi am vrut să îi pun în valoare magia, prin unghiurile imaginilor și prin personajele întrevăzute acolo. Iar, inspirația vine din diversitatea inepuizabilă a naturii şi din interiorul persoanei care vede.

Fotografiile dvs. descriu tărâmuri necunoscute şi poveşti bizare, complet neobişnuite. Aţi putea să ne descrieţi geneza unei astfel de imagini, ce tehnici folosiţi şi cât timp vă ia până obţineţi imaginea finală?

– În cazul unei fotografii regizate, de multe ori imaginea şi elementele ei sunt pre-vizualizate iniţial, uneori intervin schimbări pe parcursul realizării în funcţie de mai multe circumstanţe intuitive sau tehnice. Această pre-vizualizare presupune că, cel puțin imaginativ, fotografia este realizată deja mental, ceea ce include compoziția aproximativă, culorile, conceptul imaginii, urmând apoi partea de aranjament şi cea de iluminare – lucruri ce țin atât de energia obiectelor manipulate, cât și de dificultați tehnice. Există şi imagini provenite spontan în momentul unui joc cu elementele, dar acestea sunt puţine. Mai există şi imagini strict decorative, ce sunt mai mult exerciții, studii.

În cazul imaginilor realizate pe teren, orientarea este în funcție de subiect, calitatea luminii şi experiențele anterioare. Realizarea efectivă a unei imagini depinde de complexitate, odată ce ai materialele şi imaginea vizualizată poți lucra chiar şi contra cronometru în cazul în care foloseşti elemente vii, precum plantele. Pentu tehnicile fotografiilor mişcate contează experiențele practice anterioare şi locațiile alese. Ulterior se pot aranja sub formă de diptic, triptic, poliptic, dar aici ţine deja de selecţie şi compoziţie.

– Prelucraţi imaginile pe computer fiind un artist deschis experimentului? Ce părere aveţi în legătură cu dezbaterea despre procesarea computerizată a fotografiei?

– Sunt deschis oricărui tip de prelucrare din partea altor artiști, însă judec destul de critic rezultatul final. Prelucrarea de calitate a unei imagini deosebite îi impune valoarea, în cazul unei imagini slabe din start nu face decât să îi cosmetizeze goliciunea şi să îl arate pe fotograf ca fiind doar un tehnician lipsit de sensibilitate sau de idei. Selecţia tuturor, inclusiv a mea personal, ar trebui să fie mai drastică.
În fotografia mea încerc să aplic anumite tehnici şi procedee care să mă aducă la o imagine deosebită vizual de o fotografie ce redă mimetic realitatea, iar prelucrările ulterioare, fie că sunt fine şi neobservabile, fie că sunt treptate însă cumulate duc la o transformare majoră, nu intră (cel puțin deocamdată) în sfera foto-manipulării – ceea ce înseamnă că fotografia, chiar şi digitală, vine direct din aparatul foto şi doar în faza a doua din post-procesare. Acest lucru păstrează o anumită puritate a proiectelor şi a artei pe care încerc să o practic. În ziua de azi există multe stiluri fotografice şi o parte din acestea sunt caracterizate nu doar de idei şi realizare, ci şi de un anumit tip de procesare a imaginii. Subiectul, în imaginile mele, este exprimat din start în mod diferit de fotografia ce are ca scop principal ilustrarea şi surprinderea realităţii ca atare şi a o prezenta subiectiv, însă inevitabil realist privitorului, iar prelucrarea doar finalizează şi îmbracă această intenție. În cazul foto-manipulării, consider că este greu să realizezi imagini de calitate şi de o naturalețe tehnică şi stilistică majoră, de aceea nici nu am găsit mulți fotografi ale căror lucrări să le prefer în fața celor care practică fotografia fără de manipulare digitală.

Spuneţi-ne câteva dintre secretele acestor fotografii, despre manipularea luminii naturale sau a luminii artificiale, a filtrelor sau obiectivelor macro pe care le folosiţi şi cum ajung ele, în final, să configureze o compoziţie ce transmite o anumită stare sufletească sau, ca să vă citez, „o poezie în imagine”.

– În general tind să țin aceste secrete tehnice pentru mine (nu că ar fi o multitudine). Consider că doar de la un punct, după ce le-am aprofundat îndeajuns, pot şi trebuie să le împărtăşesc. Poezia este creată de ochi, aparatul foto doar fuge după ea să o prindă, iar dacă acest lucru se întâmplă sau nu, depinde de gând şi de sensibilitate. Da, există filtre mai speciale sau combinații de filtre, există obiective şi aparate mai mai mult sau mai puțin capabile. Cel mai bine este să îl citez pe Andreas Feininger: „Suflet, nu tehnică !”

– Ce genuri fotografice preferaţi şi care sunt ingredientele care nu lipsesc din fotografiile dvs.?

– Prefer orice fotografie care mă face să visez sau care îmi aduce o frântură de poveste în față, poate fi fotoreportaj, fotografie regizată, o situație naturală de viață surprinsă de cineva acum 50 de ani, poate fi fotografie suprarealistă, abstractă, fotografie cu tehnică impresionistă sau experimentală, nu contează genul. Pot să spun ce nu prefer: lucruri care s-au mai făcut de 1000 de ori şi se refac banal sau fără suflet, lucruri care se dau artă dar sunt doar meşteşug, imagini fade în care falsitatea sare în ochi, imagini făcute special pentru a fi vândute, cantitatea brută de imagini care sufocă internetul acum. Ingredientele care nu lipsesc din fotografiile mele sunt elementele din natură, fantezia, intenția magiei, tratarea diferită a luminii şi a culorilor.

– Originalitatea, stilul şi autenticitatea imaginii constituie visul oricărui fotograf. Prin ce se defineşte, din punctul dvs. de vedere, o fotografie bună?

– Nu pot să dau o definiție atât de largă şi nici să singularizez. Cred că e o fotografie al cărei autor a şi vrut foarte mult să exprime ceva şi a şi reuşit aceasta transmisie, prin orice mijloace. Dar, ca să fiu sincer şi clar, cred în proiectele fotografice şi nu în imagini întâmplătoare (deşi nu le exclud pe acestea). În proiecte (pot fi mai multe, diverse, pentru o viață) se adună şi se exprimă cel mai bine pasiunea, seriozitatea, imaginația, intenția, caracterul interior, lucruri care țin de multe aspecte ale unui fotograf.

– O parte importantă a muncii dvs. este legată de fotografia regizată şi de grafica 3D, de a găsi noi modalităţi de a dezvolta ceea ce natura a aşezat deja acolo. Cu ce dificultăţi tehnice v-aţi confruntat până aţi obţinut primele rezultate. Unde începe şi unde se termină ceea ce putem numi artă fotografică?

– Nu ştiu unde se termină fotografia în ceea ce fac. Sunt unele proiecte care poate în viitor vor folosi fotografia pentru a exprima în arta vizuală digitală lucruri care pleacă de la fotografie dar ajung în altă sferă. Grafica 3D este iarăşi doar o poartă pentru imaginație. Dificultățile tehnice țin de cunoaşterea uneltelor şi de improvizarea şi adaptarea acestora pentru a obține ceva cât mai aproape de rezultatul căutat. Cred că sunt genul care tinde a diversifica tehnicile şi mijloacele artistice pentru a le putea sintetiza apoi, fotografia fiind o fațetă. Da, natura este centrul în jurul căruia gravitez, natura concepută ca sursă de magie. Şi omul este o sursă de magie, însă am ales natura ca formă de a transmite ceea ce simt.

– În proiectul pe care îl prezentaţi, „Creaturi din Lemn” aţi preferat fotografia alb-negru. Ne puteţi spune de ce?

– Nu este chiar alb-negru pur, are o mică tentă care schimbă tonul atmosferei redate. Am folosit totuşi această lipsă a culorii (deşi până acum am încercat a mă dezvolta mult ca un colorist) pentru a putea da forţă mai mare acelor imagini, pentru a contrasta mai puternic şi altfel compozițiile (fapt imposibil în color) și pentru a produce prin ele o senzație mai apropiată de ceva atemporal. Printurile sunt înrămate clasic iar hârtia fine art pe care sunt imprimate le dă o tentă suplimentară de antic, mitic.

– Cum vedeţi scena fotografică din România, ce probleme apar şi cărui segment de public se adresează fotografia dvs.?

– Menţionez de la început că nu am o cunoaștere aprofundată a acestei laturi a domeniului fotografic şi că subiectivitatea mea firească vine din experiența personală şi fac acest lucru pentru că sunt lucruri delicate în care trebuie să îți dai părerea cu grijă, însă ferm.

Fotografia pe care o realizez cred că se adresează unei nişe, atât în sfera celor direct interesați de arte cât şi în ce-i priveşte pe cei mai puțin entuziaşti, datorită subiectelor tratate (astăzi mai puțini oameni sunt conectați cu natura, lucrurile care țin de social sunt preponderent de interes) şi a tehnicilor de realizare, această afirmație venind după mai mulți ani în care am încercat să o promovez prin expoziții sau în mediul virtual. Altfel, mă adresez visătorilor, iubitorilor de natură, oamenilor deschişi la căutare, rătăcire, minunare, oricui are sensibilitate.

În ce priveşte scena fotografică din România, ar fi prea multe de spus pentru acest interviu. Voi încerca să fiu concis, fară a nominaliza: oficial (citiţi oricum doriți acest termen), fotografia de artă este prea puțin susținută şi promovată în raport cu celelalte arte vizuale, acest lucru fiind astfel şi din următoarele motive (care pot fi atât cauze cât şi efecte): suprasaturarea cu fotografie de astăzi ar presupune o filtrare mai atentă a fotografiei artistice de calitate din noianul de clişee, comunitatea fotografică de aici nu este încă suficient de organizată şi de deschisă la valorile unor stiluri şi abordări diferite în fotografie pentru a avea curajul şi resursele de a le putea reprezenta în mod activ şi inovativ, fotografia artistică e extrem de greu de publicat în albume sau de vândut în print (în interiorul ţării) din cauze multiple, festivalurile şi saloanele de fotografie mai mari sunt la început, iar calitatea, deschiderea, posibilitatea de reprezentare, finanțarea, totul încă oscilează, galeriile de fotografie au viață foarte scurtă de funcționare. Cu revistele online sunt progrese şi schimbări clare şi un evantai mult mai larg de opțiuni, dar, analizând pe un segment lung de timp, încă nu există stabilitate, cele tipărite nu prea pot supraviețui decât dacă se încarcă cu un balast comercial necesar existenţei lor. Nu există o tradiție neîntreruptă prin care atât categoria unui public larg cât şi clasa de mijloc educată să fie sensibilizate şi familiarizate cu fotografia de artă prin expoziții şi evenimente, aşa cum e greu să le induci ideea de a merge mai puțin cu mașina şi mai mult cu bicicleta cât timp comoditatea, lipsa de timp şi inerția primează… şi cât timp nu ai piste de bicicletă amenajate. Comunitatea fotografică nu o văd ca fiind una unită, ci atomizată ori împărţită pe grupuri şi elemente, deşi aici eu aş vrea să mă înşel. Pentru cei mai mulți, fotografia duce mai mult cu gândul la ceva comercial sau amatoricesc, ceva făcut repede datorită tehnicii şi este gândită rar ca o artă.

De partea plină a paharului, există şi în România o sumă în creştere de proiecte fotografice de calitate (în general fotoreportajul pe teme sociale sau de natură, uneori şi imagini poetice), duse la bun sfârșit, cu diferite moduri de finanțare, însă, totuşi, prea puține şi uneori total independente. Există şi oameni deosebiți pe care îi preocupă starea fotografiei şi a culturii şi fiecare contribuie în felul lui. Din nefericire, după cum arată situația în prezent, culturii i se acordă oficial un rol minor în reconstrucția spirituală a acestei țări… iar în acest peisaj lucrurile care se nasc țin de posibilitățile şi de dăruirea autorilor.

– Care sunt fotografii sau artiştii a căror creaţie vă inspiră?

– Andreas Feininger, Karl Blossfeldt, John Blakemore, Jiri Stach, Nick Brandt, Arno Minkkinen,Jack Gescheidt, pictorii Van Gogh, Arcimboldo, Chagall, Klimt, Monet, Turner, artiștii Hokusai, Hiroshige, Andy Goldsworthy, Gaudi, poeți, muzicieni, tot felul de artişti dar şi mulți alții care nu practică vreo formă de artă… oameni simpli şi frumoşi, mistici, nebuni, necunoscuți.

– Ce proiect fotografic aveţi în plan?

– Continuarea, dezvoltarea, îmbunătățirea şi ramnificarea proiectelor de până acum…

(Interviu realizat de Grigore Roibu)
Foto: Daniel Munteanu
Fotografiile au fost folosite cu acordul autorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s