Una dintre cele mai cunoscute destinaţii turistice din România este Castelul Bran. M-am gândit mult dacă să scriu sau nu despre acest castel, deoarece au scris alţii înaintea mea tot ce s-ar putea scrie despre, să-i spun aşa, cel mai apreciat monument de importanţă naţională din ţară, alături de Castelul Corvinilor din Hunedoara. Totuşi, datorită faptului că am vizitat curând castelul şi Muzeul Bran, o să-mi permit câteva consideraţii în urma a ceea ce am văzut.
Inițial, Castelul Bran a fost un castru regal, cu scop militar, având la bază o structură gotică ce a suferit numeroase modificări. Astăzi este un punct turistic şi, mai mult, unul comercial. Biletul costă 25 de lei, fiind unul corect având în vedere că monumentul este bine conservat şi întreţinut. Faţă de majoritatea muzeelor de la noi din ţară unde vizitatorii sunt puşi în faţa unor vitrine cu expoziţii permanente, într-un circuit muzeal, aici totul se transformă în spectacol. Este emoţionant să vezi fotografii şi obiecte vechi ce au aparţinut familiei regale din România, dar este tot atât de important să atragi atenţia şi să captezi interesul vizitatorilor pentru ca aceştia să recomande prietenilor ceea ce au văzut. Vlad Ţepeş, chiar dacă nu a locuit niciodată în acest castel, îţi prezintă în limba engleză încăperile şi te poate provoca la un partidă de cărţi, joc care face furori în rândul turiştilor români şi străini.
După expulzarea din ţară a familiei regale, în anul 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat şi devastat. În anul 2000, proprietatea a fost revendicată de Arhiducele Dominic de Habsburg, ca moștenitor al castelului şi, în 2006, arhiducele şi familia sa au devenit proprietarii clădirii şi a domeniului aferent acesteia. Interiorul a fost mobilat cu obiecte din colecția personală a familiei aristocrate. Edificiul a intrat în circuitul turistic drept „castelul lui Dracula”, o legendă falsă care aduce, însă, bani. În concluzie, renovarea, mobilarea şi transformarea domeniului într-un punct turistic de atracţie, unde la ora 9 dimineaţă se face coadă la casa de bilete, forţând istoria în asocierea fortăreţei cu personajul lui Bram Stocker, poate fi o lecţie pentru guvernanţii noştri care nu reuşesc să administreze patrimoniul naţional pe care îl avem.
Gândindu-mă la tot ce a fost distrus în această ţară din ignoranţă sau nepăsare, în acest sens consider că anumite activităţi „de graniţă”, într-un fel experimentale, ce par a intra în conflict cu ideea de patrimoniu naţional, pot coexista pentru a transforma muzeul în sursă de venit, deoarece muzeografia modernă trebuie să se adapteze la reguli noi bazate pe cerinţa vizitatorilor. (Grigore Roibu)
artavizuala21 