Madone şi venere moderne

ArtExpert Gallery (Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr 10) vă invită marţi, 5 iunie 2012, ora 18.00 la vernisajul expoziţiei „Madone şi venere moderne” aparţinând Andreiei Cismaşu şi lui Marian Furtună, curator Vasile Radu. Expoziţia este deschisă în perioada 5 – 26 iunie 2012.

Viziunea picturală asupra femeii ilustrează, de-a lungul timpului, două idei fundamantale: prima exprimă magnificienţa chipului feminin aureloat de nimbul sacerdotal al puterii de procreere şi de ocrotire al mamei, a doua, forţa de atracţie a naturii feminine care subjugă bărbatul şi dă chip acelei frumuseţi virginale, irezistibile, al cărei „motor” genetic este erosul. Prima compune o etică a sacrificiului, a durerii, a milei şi a iertării, formele cele mai pure ale iubirii necondiţionate, cea de-a doua declanşează pasiunile, dezlanţuie simţurile, stârneşte bucuria şi pofta pentru viaţă, împlineşte sensurile ei, exprimă fericirea umană. Într-o formă sau alta, fiecare fiinţă umană trece succesiv prin aceste ipostaze existenţiale, fie că este sau nu conştientă de ele. În interiorul acestei alterităţi, fiecare femeie este pe rând veneră şi madonă, chiar dacă se scaldă în mlaştina tulbure a unor „iubiri” liminale sau uită îndatoririle matrimoniale. Rămâne meritul artiştilor să aşeze din loc în loc efigii, să decoreze acest univers prozaic lumesc cu ipostazele unei idealităţi modelatoare, să plăsmuiască pentru noi acele sacralităţi care ne feresc de rău.

Sunt puţini acei artişti contemporani, tineri mai ales, în afară de Andreia Cismaşiu şi Marian Furtună, care să se aplece cu atâta seriozitate gravă asupra acestei magnifice teme a artei, abordând cu un idealism înălţător un subiect ubicuu al vechii arte, atât de rar întâlnit astăzi şi înţeles dintr-o perspectivă atât de modernă.
Dar, din păcate, pictura unor astfel de teme nu mai este „trendy”! Metafora plastică a încetat să facă prozeliţi şi să fie gustată de publicul superficial şi grăbit, care nu mai găseşte răgazul „de a contempla” un tablou. Dară-mi-te de a medita asupra mesajului artistului. Puţini au mai păstrat instinctul sănătos de a privi admirativ un nud, aducând indirect un elogiu iubitei, tot mai puţini văd în femeie madona ca întrupare a durerii umane, tot mai puţini se arată dispuşi să acorde locul central al căminului lor acelei fecioare „con solare” (însorite), rezistând asediului „starurilor porno” într-o lume devastată de egoism şi egocentrism. Tot mai puţini aşează printre valorile esenţiale ale vieţii maternitatea, puritatea, feminitatea, spiritualitatea creştină şi – de ce nu? – virginitatea! Ne e teamă ca această veche sacralitate câştigată de om prin spirit să nu alunge animalul din noi? Privim pieziş, cu o complicitate imundă, vinovată, realitatea imaculată a artei de altădată şi preferăm „subiectele” artistice care ne spun „ceva” prin ricoşeu, de teama de a nu recădea în sclavia vechilor modele, de a nu pierde acea decăzută „libertate” a animalului hăituit într-o lume în care complicităţile nu servesc cu ardoare decât sinelui înrăit şi vanităţilor deşarte ale omului contemporan. Trebuie să ne îndreptăm privirea spre acele năluciri şi plăsmuri care au efectul unui fulger venind din intunericul profund şi imemorial al speciei noastre.

Năluciri şi plăsmuiri

O astfel de pictură „cu năluciri şi plăsmuiri”, de o modernitate rafinată, practică cei doi artişti: realismului vulgar îi ia locul o altă „realitate” onirică, cea a visului care „se întrupează” sau cea a visului „care se pierde”, dispare de pe ecranul minţii, senzaţiile şi „realitatea” simţurilor estompându-se. Această pictură vrea să alunge orice senzorialitate pasageră, orice materialitate vulgar-senzitivă şi să le înlocuiască cu „stări” afective de graţie, cu „delicii” intelectuale prin care cei doi „comunică” mai mult despre sensibilitatea şi caracterul lor personal decât ar face-o simpla notaţie a realităţii, oricât ar fi ea de glorios figurativă sau de abil orchestrată prin meserie.

Putem vorbi, în cazul Andreiei Cismaşiu, eventual, de un „realism” psihologic, autoarea pornind de la „realitatea” imediată a fotografiilor sau a unor jurnale-manuscris. Această materie primă este însă „topită”, amalgamată de „retortele” unor experienţe imediate, triste, sub presiunea inhibantă a unei sensibilităţi puternic ordonatoare. Câtă pictură, atâta poezie! Putem vorbi de „onirism” prin puterea ei de a pune stavilă viului, unei realităţi crude, agresoare, trăind într-o „lume secundă”, fragilă şi fantomatică. O lume ca un ecou care se pierde treptat sub vălurile unor adâncimi cicatrizate, devenite istorie sentimentală. Rămăşiţele unui univers afectiv patetic, sfărâmat, prin care drama este depăşită. Este exact acel moment al istoriei ei ca artist în care venera devine madonă: deşi victimă, ea iartă, împărtăşeşte durerea umană şi devine o întruchipare a compasiunii. Stilul său plastic, care împrumută ceva din aparenţa frenetic-decorativă a lui Klimt, nu rosteşte însă o istorie exuberantă, ci realitatea patetică a unui spirit care evadează, purtat de aripile unui imaginar vindecător.
Mesajul ei este fără dubiu: ne arată cât de frumos poate fi urâtul! Ce poţi pretinde mai mult de la un artist? E o alchimie secretă de extracţie flaubertiană, sau este un vis „la umbra fetelor în floare”, cu aromă proustiană.

Tot astfel, plăsmuirile „melodramatice” ale lui Marian Furtună: madone şi îngeri care au exacerbarea şi tensiunea expresivă a formei centrate pe simplitatea simbolică epurată a corpului uman. Dacă n-ar depăşi dogmatismul imageriei religioase, ele n-ar putea avea acea forţă magnetică aplicată contorsionist, care ne trimite la o suprarealitate. De onirism putem vorbi şi aici, dar nu de tandrele plutiri halucinante ale Andreiei, ci de un “delir” al expresivităţii corporale care enumeră repetitiv tocmai acele elemente ale corpului care îl fac pe om altceva decât “bestie” umană. Chipul şi mâinile prinse în acolada decorativă a formelor, în filigranul abstract al liniei unduite, în exacerbarea expresionistă a unor postúri căutate ale frumuseţii renascentiste, boticelliene, sau în abilitatea imaginară a maeştrilor manierişti.

Există şi în această pictură o inserţie a modernităţii care face din arabescul formei şi din vitalismul cromatic sindromul unei fascinaţii a viului. Şi prin care venerele sale sunt altceva decât o exhibiţie a sexului. Ele reprezintă o natură „îmbunătăţită” şi „catehizată” de ordinea convivă şi de iubirea morală, pentru care legea dintâi este perpetuarea şi preamărirea frumuseţii umane, ca măsură a tuturor lucrurilor. Vălurile şi drapajele sale au altă logică decât aceea de a acoperi părţile ruşinoase ale corpului uman. Ele compun împreună cu forma carnală edificii estetice care se suţin reciproc şi elogiază pasionant nuditatea asexuată, eterna trecătoare frumuseţe androgină, tinereţea care dă mereu omului forţa de a stăpâni universul. (Vasile Radu)

Andreia Cismaşiu s-a născut pe data de 5.09.1979 la Turda, Cluj, fiind absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj, secţia Foto-Video (2003). Are un masterat (UAD Cluj, 2011) şi este membră UAP, Filiala Cluj-Bistriţa şi membră D. Fleiss and East-West Artists E.V. Expoziţii personale: SELF, Ramada Plaza Budapesta, Ungaria 2011; Contratimp, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea 2006 şi Galeria Veche, Cluj 2005; Naturi, Salonul fundaţiei olandeze „Sf. Daniel”, Turda 2004; Geometrii Albastre, Turda 2002.

Marian Furtună este născut pe data de 30.08.1976 la Cluj-Napoca şi este absolvent al Academiei de Arte Vizuale Ion Andreescu din Cluj, secţia Pictură (1999). Este membru UAP Cluj. Expoziţii personale: O femeie, Galeria Arhipelag, Cluj 2009; Iconosemne, Muzeul de Artă, Cluj 2008; Simboli vericali la Galeria Eventa, Torino Italia 2008; Icono în semne şi Culoarea semnelor, Galeria Danel, Cluj 2005; În semnele petelor, spaţiile Pensiunii Paris, Cluj 2006; Ambient, spaţiile Restaurantului Athena, Cluj 2004.

Memoria trecutului în picturile lui Florin Ştefan

„Memoria trecutului se întrepătrunde cu reminiscenţele unei experienţe culturale marcante în picturile lui Florin Ştefan. Întregul demers se situează sub semnul tulburătorului film al lui Jim Jarmusch, Dead Man, care este înainte de toate naraţiunea drumului străbătut de personajul principal spre moarte”, spune Diana Altman despre expoziţia lui Florin Ştefan de la Muzeul de Artă Cluj, intitulată „Dead Man. Supravieţuirea prin imagine”.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Lucrările mele spun o poveste ce se încadrează între 2 vizionări a filmului Dead Man, aparţinând cunoscutului regizor american Jim Jarmusch. O primă vizionare a filmului, pentru mine nu a însemnat aproape nimic. Revederea filmului după aproximativ 13 ani m-a făcut să descopăr informaţii care, detaşat fiind atunci, nu le-am înţeles. Am regăsit în film lucruri care fac parte din viaţa mea. Acest lucru m-a motivat să abordez acestă temă pe care o pot numi autobiografică. Este o paralelă între ficţiunea filmului alb-negru şi realitatea pe care am trăit-o”, spune Florin Ştefan.
Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Cluj până pe 24 iunie 2012.

De la Săpânţa în Cuba

Expoziţii de fotografie la Muzeul de Artă Cluj

Muzeul de Artă Cluj, gazdă a evenimentelor TIFF, propune publicului 2 expoziții inedite de fotografie.

Bucuria de a fi la Săpânța” a adus în centrul atenției un mod neconvențional de a privi moartea. Fotografiile realizate de Alisa Tarcinu, Andreea Aron și Iulian Ignat, surprind ipostaze unice a fenomenului „cimitirul de la Săpânță”. Vernisajul a fost realizat în cadrul evenimentului muzical care a avut loc în luna noiembrie la Ateneul Român şi care a adus pe scena bucureşteană spiritul Săpânţei, transpus muzical de compozitorul irlandez Shaun Davey.

Prezența copiilor de la Săpânța la Muzeul de Artă din Cluj, îmbrăcaţi în costum tradiţional, derulând „Atelierul de croit imagini” alături de elevii Şcolii de arte şi meserii din Săpânţa, a contribuit la introducerea publicului în atmosfera satului maramureşean. Fotografiile pot fi admirate până pe 10 iunie 2012.

În cele aproximativ 20 de fotografii, reunite în expoziţia „Cuba continuă”, fotograful Cosmin Bumbuţ a surprins aspecte din viaţa cotidiană a locuitorilor din Cuba, oameni care reuşesc să se bucure de viaţă în ciuda regimului politic restrictiv. „Fotografiile lui Cosmin Bumbuţ spun povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp de către un regim politic autoritar şi controversat. Oamenii au reuşit cumva să-şi păstreze inocenţa şi fericirea, nestricaţi de o economie bazată pe consum”, explică un text de prezentare a expoziţiei. Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Cluj până pe 17 iunie 2012. (Grigore Roibu)

Dialogul artelor la Salon pe Balcon

Timp de trei zile, începând din 1 iunie până pe 3 iunie, 42 de plasticieni au invitat publicul iubitor de artă la o plimbare culturală pe logiile interioare de la etaj ale Muzeului de Artă din Cluj. Scopul acţiunii a fost cel de a „deschide” atelierele plasticienilor în faţa celor care doresc să cunoască mediul artistic clujean. „Salon pe Balcon” este un proiect de început care îşi propune să contribuie la inițierea unei forme contemporane de dialog între societate, artiștii ei și operele lor. Expoziţia colectivă de artă contemporană a fost iniţiată de artiştii Vasile Gheorghiţă, Ioana Antoniu, Elian, Lucia Lobonţ, Radu Pulbere, Radu Şerban, Ovidiu Tarţa, membri ai Filialei din Cluj a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Mai mult despre eveniment aici.

Această prezentare necesită JavaScript.

În urma acestui proiect artistic am stat de vorbă cu trei dintre iniţiatorii evenimentului:

Lucia Lobonţ: Ideia „Salonului” aparţine domnului Vasile Gheorghiţă. El a venit cu propunerea de a face un târg de artă. Nu am putut realiza acel proiect aşa cum a fost conceput iniţial. Prin indermediul acestei expoziţii încercăm să demarăm o acţiune experimantală. În momentul de faţă nu avem o galerie pentru expoziţii, ci doar un spaţiu ticsit cu lucrări. Am hotărât să facem o expoziţie nonconvenţională, o expoziţie în care oamenii să vină, să ne cunoscă, să ne cunoaştem noi între noi şi, nu în ultimul rând, să vindem lucrări. Domnul director Călin Stegerean ne-a propus această perioadă pentru expoziţie, 1, 2 şi 3 iunie, o perioadă care vine imediat după „Zilele Clujului” şi care continuă cu momentul de început al TIFF-ului. Expoziţia se integrează în programul muzeului care are proiecţii de filme, concerte şi alte manifestări culturale. Este o expoziţie în care fiecare artist se prezintă aşa cum vrea el. Dealtfel, arta din Cluj, aşa cum reiese din această expoziţie, o pot numi una tânără, spontană şi cu artişti dornici de a participa în cadrul evenimentelor culturale majore. Mai mult, evenimentul contribuie la cunoaşterea de către public a mediului artistic clujean şi în urma întâlnirii noastre vom şti unde să ne căutăm unii pe alţii.

Radu Pulbere: Acţiunea la care suntem prezenţi este modalitatea noastră la care am apelat pentru a încerca să deblocăm starea în care se afundă prezenţa artei în oraş. Folosim unul din puţinele spaţii care a rămas destinat artelor şi pe care ne bazăm în activitatea noastră. Într-un fel, lucrările sunt expuse în interiorul Muzeului de Artă şi, în acelaşi timp, investighează un spaţiu nou, unul nonconvenţional, aflat în exteriorul sălilor obişnuite. Acţiunea are scopul de a face posibilă o întâlnire între grupurile de colegi, artişti şi public. Am profitat de manifestarea majoră care este TIFF. Ne bucură faptul că ne putem întâlni şi avem ocazia de a discuta între noi în cadrul acestui proiect pilot. Este o încercare de a vedea cum funcţionează o relaţie care presupune organizare, coeziune şi promovare. Din acest punct de vedere cred că ne-am atins scopul.

Radu Şerban: Fiecare dintre noi poate vedea acestă manifestare în mod diferit. Eu văd această acţiune ca o ieşire în public, asta pentru că artiştii stau, de obicei, izolaţi în ateliere lor unde publicul pătrunde mai greu. Am ieşit în faţa publicului, în întâmpinarea lui, într-un spaţiu nonconvenţional, pe logiile muzeului destinate promenadei. Artiştii nu sunt în general comunicativi şi acest eveniment ne-a adus împreună pentru a schimba diverse idei. Fiecare plastician participă în această expoziţie cu ceea ce îl reprezintă. Nu ştiu dacă sunt lucrări vandabile. Sunt orientări diferite. Sunt lucrări ce se situează atât într-o zonă convenţională, tradiţională, dar şi lucrări experimentale. În ansamblu prezentăm domenii ale artelor care se adresează tuturor gusturilor.
(A consemnat Grigore Roibu)