Lumea copilăriei care aparţine adulţilor

Galeria Pygmalion din Timişoara găzduieşte, până în data de 9 mai 2012, expoziţia de pictură intiulată „Borders,” semnată de o tânără artistă – Ugron Réka. Ugron Réka extrage instantanee din realitatea în care trăim, trasând o graniţă între lumea copilăriei şi cea a adulţilor, cu scopul de a face introspecţii vizuale ce ne vorbesc despre limite, libertate şi conformism. Lucrările ei au atitudine critică, uneori de iritare, căutând să dea un răspuns problemelor cu care se confruntă diverse generaţii în relaţia cu mediul pe care îl oferă o societate în care acestea se regăsesc din ce în ce mai puţin.
Citiţi şi Ugron Réka – Borders

Ugron Réka Ibolya este născută pe 16 martie 1981, la Miercurea Ciuc, Harghita. A absolvit Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte Plastice, secţia pictură în 2004 şi are un Master în pictură obţinut în 2009. A participat la mai multe expoziţii de grup în ţară şi în strănătate şi are trei expoziţii personale: „Vernissage”, Galeria D’Ancona Budis, Bucureşti, 2011, „Plastic People”, Galeria Calina, Timişoara, 2009 şi „Borders”, Galeria Pygmalion, Timişoara, 2012.

„Decorul s-a schimbat, dar nu şi mentalitatea oamenilor”

Grigore Roibu: Sunteţi o artistă care aparţine unei generaţii aflată încă în perioada formării, o generaţie care se confruntă cu o societate mereu în schimbare, dominată de accesul la informaţia rapidă şi continuă. Ce vă inspiră în alegerea acestor teme care extrag din realitate imagini, parcă, sub forma unor instantanee?

Ugron Réka: Pentru mine, lumea înconjurătoare deloc convenabilă, iritabilă, neadaptabilă este ofertă pentru lumea creaţiei. S-a dus vremea alegerii de subiecte uzuale pentru un public inofensiv şi docil (realitate pozitivă pentru realitate tot pozitivă).
Ca tânar artist mă simt dator să dau răspunsuri unor probleme presante ale mediului înconjurător, cu care se confruntă această generaţie. Prezint în cursul elaborării mesajelor proprii şi o serie de reflexe mimetice, îndreptate asupra unei anumite zone a realităţii.

– Temele pe care le abordaţi în pictură necesită o documentare amănunţită?

– Nu neapărat, lucrez spontan. Încerc să evit explicitul şi las privitorului sarcina să exploreze misterul câmpului vizual.

– Subiectele abordate de mulţi tineri artişti au legătură cu contextul social şi politic sau pot exista în sine, fără a fi influenţate de realitatea exterioară. Cum vedeţi această relaţie cu realitatea economică şi politică din România şi ce se ascunde în spatele aceastei atitudini de abordare aproape copilărească a desenului ?

– Prima expoziţie personală, „Plastic People”, realizată în 2009 la galeria Calina, a fost protest-art prin critica adusă culturii de masă, a dumping-ului, prin punerea sub semnul întrebării a dificultăţilor lumii. În 2011, la Bucureşti, cercul se restrânge: prin expoziţia „Vernissage” am luat în colimator anturajul apropiat. În seria „Borders”, cercul se răstrânge şi critica aspră a lumii înconjurătoare este înlocuită de o voce resemnată. Copilul, sub influenţa experienţei de viaţă, îşi pierde treptat legătura specială cu spiritualitatea şi se conformează unei lumi ce aparţine adulţilor, opusă lui. Lucrările exprimă tocmai ameninţarea acestei renunţări. În aceste naraţiuni vizuale, nu învinge micul Prinţ, ci Împăratul cel Rău al cărui imperiu înghite totul.

– Oamenii, din comoditate sau frică, nu vor să vadă problemele lor sau ale societăţii în care trăiesc. Cu greu fac paşi spre tranformare, dacă nu sunt motivaţi sau nu-i forţează viaţa. Reuşeşte arta în zilele noastre să aibă acest rol de catalizator?

– Foarte puţin. Nu există public pentru expoziţii, cea mai mare problemă cu care ne confruntăm, în general, este lipsa educaţiei vizuale a oamenilor. De vină este tot sistemul în care trăim. În Occident copiii se familiarizează din clasele primare cu arta. Au programe speciale, sunt duşi de către dascăli în galerii, muzee. Nu poţi avea pretenţia ca un om să intre într-o galerie de artă dacă nu a avut nici o tangenţă cu arta până atunci.

– Puteţi enumera câteva repere care consideraţi că nu pot lipsi din felul dvs. de a picta, din universul pe care îl propuneţi privitorului. Mai există azi reguli de urmat pentru un artist? Puteţi schiţa câteva dintre acestea.

– Fotografia şi computerul sunt două „unelte” de care nu mă pot lipsi. Fiecare lucrare e un univers nou, chiar dacă lucrez la o serie cu acelaşi concept. Aceste picturi sunt un fel de puzzle-uri. Iau fotografia originală, şterg elementele inutile, adaug unele noi, până când ajung la o compoziţie limpede.

– Care au fost cele mai importante proiecte şi realizări de care sunteţi cu adevărat mândră în ultimii ani?

– Până acum am reuşit să realizez trei expoziţii personale, şi am avut şansa să particip la două târguri internaţionale de artă contemporană în Franţa şi în Ungaria. În Franţa am fost reprezentată de către galeria D’Ancona Budis din Bucureşti şi în Ungaria de către Galeria Calina din Timişoara.

– Cum se împacă profesia de artist plastic cu cea de galerist?

– Pot să afirm că foarte bine. Contactul cu arta şi cu artiştii mă ambiţionează, îmi deschide noi orizonturi spre creaţie. Când am început să lucrez ca galerist, m-am reapucat şi de pictură.

– Cum se raportează artiştii din România la piaţa internaţională de artă?

– Avem foarte mulţi tineri talentaţi în România. Unii reuşesc să se afirme şi pe plan internaţional. Drumul este foarte greu şi lung. Trebuie multă muncă, perseverenţă, un bun manager şi, nu în ultimul rând, mult noroc.

– Ştim cu toţii care este este situaţia unui tânăr artist pe piaţa românească. Ce ar trebui să se schimbe pentru a le oferi mai multe oportunităţi?

– În ţările socialiste arta a stagnat din cauza ideologiilor impuse de către sistem, după revoluţie în ordinea culturală cenzura politica a dispărut. Totuşi este foarte greu să vorbim despre o libertate totală, fiindcă, decorul s-a schimbat, dar nu şi mentalitatea oamenilor. Este nevoie de mult timp până arta o să-şi recâştige locul bine meritat în societatea contemporană românească. După parerea mea, ar trebui să avem mai multă încredere în capacităţile noastre şi să nu mai copiem arta occidentală.

– Ce proiecte de viitor aveţi?

– Deocamdată încerc să mă concentrez la o serie nouă de lucrări, cu un subiect diferit de cele abordate până acum, dar tot cu o tentă socială. Aş dori să mă prezint cu această serie nouă în străinătate.

-Vă mulţumesc şi vă urez succes în continuare.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)