3 action – un elogiu adus prieteniei prin artă

Luni, 7 mai 2012, la Galeria de Artă „Forma” din Deva a avut loc vernisajul expoziţiei-eveniment „3 Action”. Protagoniştii evenimentului sunt Mircea Bâtcă, Gheorghe Mureşan şi Gheorghe Pogan, artişti plastici şi, în acelaşi timp, profesori care au îndrumat zeci de generaţii de tineri artişti la Deva.
Evenimentul, la care am fost martori-participanţi, este un elogiu adus prieteniei prin artă şi „o plecăciune în faţa spiritului tinerilor dornici de afirmare, viitori creatori care încearcă să limpezească ceea ce reprezintă termenul de Şcola de artă de la Deva”, spune pictorul Gheorghe Pogan. Cei trei artişti plastici Gheorghe Pogan – pictor, Gheorghe Mureşan – sculptor şi Mircea Bâtcă – grafician privesc lumea din unghiuri diferite, dar universul lor are puncte comune în tradiţia acestui loc. „Expoziţia este un omagiu adus celor care în anii 1954 – 1955 au început “aventura” artistică hunedoreană, prin şcoala de gravură de la Petroşani, şcoală care a continuat, apoi, prin intermediul dascălilor din Liceul de Artă de la Deva. Acestă aventură sper să nu se sfârşească şi, într-o bună zi, să fie cotată în istoria artei europene”, adaugă Gheorghe Pogan. Pentru mine a fost un moment de bucurie să mă întâlnesc cu foştii profesori, cei care m-au îndrumat pe calea artei. Aş putea spune multe despre activitatea fiecăruia dintre dascălii care mi-au pus creionul în mână pentru a mă forma în educaţia vizuală şi a-mi perfecţiona mijloacele de expresie, dar expoziţia vorbeşte de la sine. Expoziţia poate fi admirată până pe data de 25 mai 2012.

Am adresat câteva întrebări domnului Gheorghe Mureşan şi domului Gheorghe Pogan, întrebări la care au avut amabilitatea de a-mi răspunde, transmiţând un mesaj de încurajare pentru elevii şcolii devene, ca viitori artişti continuatori ai spiritului care leagă generaţiile prin artă, pentru artă.

„Tânăra generaţie ar trebui să continue, pentru că are ce să continue…”

Grigore Roibu: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre expoziţia pe care aţi vernisat-o astăzi la Galeria Forma.

Gheorghe Mureşan: Din punctul meu de vedere expoziţia este o reuşită. O reuşită în primul rând sub aspectul reîntregirii unei echipe care a funcţionat foarte bine în anii ’70-’80, o echipă care datorită condiţiilor de atunci s-a dispersat. Noi ne-am urmat drumul fiecare în parte, dar aceste drumuri s-au întâlnit iar şi, iată, acest lucru îl demonstrează această expoziţie cu lucrări ce se completează una pe cealaltă. Acest eveniment consider că ar fi bine dacă s-ar permanentiza, asta şi pentru că Deva este o pepinieră în domeniul artelor şi nu, precum alte centre culegătoare de valori pe care le revendică ulterior.

Gheorghe Pogan: Eu am simţit nevoia să-mi plătesc o datorie prin intermediul luminii şi a formelor misterioase faţă de Ion Andreescu. Să văd cum se manifestă şi să încerc să pun în valoare efectul materiei. Cu Mircea Bâtcă am împărţit ani de zile atelierul încercând să ne depăşim limitele pe care le impunea stilistica artei româneşti. Cred că Mircea, într-o bună zi, va fi recunoscut ca unul dintre foarte importanţii artişti români contemporani şi în istoria artelor creaţia lui va avea o însemnătate pe care acum o trecem cu vederea.

G.R.: Ne puteţi descrie în câteva cuvinte lucrările domnului Mircea Bâtcă.

Gheorghe Pogan: Aşa cum tu explorezi zona internetului şi a digital art-ului, acele anamorfoze, creaţii ale minţii şi obiecte imposibile, precum în creaţia lui Cornelis Escher, se găsesc în lucrările lui Mircea Bâtcă. Sunt obiecte imposibile prin contur, pentru că imaginea vine şi contrazice chiar ideea de imagine. La asta se adaugă rafinamentul, un rafinament obţinut din relief şi efectul de lumină dat de textura reliefului. Cu toate acestea culoarea, cum ar fi, de exemplu, griurile colorate şi roşul stins sau acea pictură neagră, care pe mine „mă înnebuneşte”, considerând-o un vârf al creaţiei lui, spune povestea galaxiei, a Căii Lactee, a unui univers care are o altă dimensiune, cea interioară, deşi compoziţional este o imagine concepută după regulile compoziţiei plastice, a relaţiei plin–gol şi a raporturilor dintre semne, semne puse într-o relaţie cu spaţiul, ceea ce trimite la formaţia de grafician a lui Mircea Bâtcă.

G.R.: Sculptura dvs. explorează materialul situându-se între tradiţional şi modern. Preocuparea de a recupera un tip de existenţă prin folosirea calităţilor pe care le are lemnul contribuie la crearea unei relaţii între spaţiu, ambient şi formă. Vorbiţi-ne despre lumea simbolurilor pe care o propuneţi publicului devean.

Gheorghe Mureşan: Eu mă consider modern prin modul de abordare a materialului. Lucrez în egală măsură şi în piatră, şi în metal, la care se adaugă materialele nonconvenţionale, dar lemnul este şi rămâne acel material care are o calitate specială datorită fibrei, consistenţei şi a culorii, calitate pe care nici un alt material nu îl oferă. Mie îmi place să construiesc şi lemnul îmi permite să construiesc. Eu învăţ din munca cu lemnul.

G.R.: Aţi fost dascălul mai multor generaţii de elevi la şcoala şi liceul de artă din Deva. Ce transmiteţi celor care se pregătesc acum pentru a urma drumul disciplinelor artistice.

Gheorghe Mureşan: Eu le-am spus întotdeauna „să ţină aproape”. Să se ţină aprope pe ei între ei ca generaţie, ca grupuri care au reuşit să clădească şi să zidească ceva pentru a promova valoarea. Să fie aproape de această pepinieră, despre care vorbeam, care este şcoala de la Deva, pentru că, fără acest element al continuităţii culturii estetice, într-o perioadă când vulgaritatea ne asaltează, rămâne o insulă de adevăr şi puritate. Fenomenul plastic are o claritate şi putere de penetraţie care poate să ajute şi să contracareze asaltul pe care îl exercită asupra noastră non-valoarea şi kitsch-ul.

Gheorghe Pogan: Tânăra generaţie ar trebui să continue, pentru că are ce să continue…
(A consemnat Grigore Roibu)

Mircea Titus Romanescu – Memoria privirii

Artexpert Gallery (Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr. 10) vă invită joi, 10 mai 2012, ora 17.00, la vernisajul expoziţiei intitulată „Memoria privirii”, aparţinând lui Mircea Titus Romanescu, ocazie cu care va avea loc şi lansarea unui album de artă. Expoziţia este deschisă publicului în perioada 10-31 mai 2012.

Nu ştim câţi dintre pictorii talentaţi nu îşi vor fi irosit talentul, câţi dintre ei nu îşi vor fi abandonat vocaţia dintâi în apriga lor confruntare cu viaţa! Putem afla doar despre aceia care se vor fi descoperit pe sine mai târziu, doar despre acei „favoriţi” care, cu propria mână – sigură, cu propria minte – clară şi lucidă, se vor fi întors la acea primă damnare a sufletului propriu care le cerea irepresiv să dea frâu acelei genetici a spiritului pentru care se simţeau „programaţi”.
Printre ei se numără şi Mircea Titus Romanescu, care şi-a început cariera sub travesti-ul altei meserii, eliberându-se treptat de veşmintele care acopereau trupul şi chipul împăratului. Acum, împăratul e gol! Prilej nemăsurat de glume răutăcioase, obsesii insipide, rostiri injurioase. Calmul şi nuditatea inspiră violenţa! Contemplaţia liberă şi spectacolul unei personalităţi incită agresivitatea şi barbaria din noi. Ca artist, trebuie să presupui şi aceasta. Să „dresezi” un public minat de prejudecăţi. Să stai dezgolit, fără teamă, în faţa acelei lumi în care ştii că se ascunde instinctul fiarei. Şi, peste tot, tot timpul, să pictezi, să pictezi cu acea frenezie a sufletului, cu acea cumplită, nobilă inocenţă care mimează dansul fluturelui. Oricând se poate abate peste tine, nemilos, laţul gâdelui.
Dincolo de aceste consideraţii, poate stranii, se naşte, se consolidează, printre primejdii, opera de un calm şi o sobrietate luminoasă care desfide drama, moartea. Respiră din această artă un sentiment al libertăţii, o frenezie a sufletului, un instinct irepresibil al culorii. Sunt toate datele generice ale unui talent de necontestat şi peste tot plutesc ca un adagiu solemn cuvintele atât de moldoveneşti ale lui Creangă: „nu ştiu alţii cum sunt…” Aşa sunt eu! (Vasile Radu, Cluj-Napoca, mai 2012).

Mircea Titus Romanescu este născut la Piatra Neamţ pe data de 16 august 1950. După absolvirea Institutului Politehnic din Bucureşti (1974), face studii libere de pictură în atelierul Elenei Uţă Chelaru (1985-1986). În 2006 obţine diploma de masterat în Management şi impresariat în Arte Vizuale (Universitatea de Vest, Facultatea de Arte Timişoara, Prof. Constantin Prut). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (secţia pictură) şi membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici (UNESCO). Debutează cu o expoziţie personală de grafică, în 1974, la Clubul Casei Studenţilor din Bucureşti, urmată de multe altele, la Bucureşti, Bacău, Piatra Neamţ, Timişoara, Bârlad, Cluj-Napoca. A organizat numeroase expoziţii personale în străinătate, în Olanda (Geldrop, Nunspeet), Austria (Viena), Republica Cehă (Kromeritz, Praga), Italia (Veneţia, Torino).

Lumea copilăriei care aparţine adulţilor

Galeria Pygmalion din Timişoara găzduieşte, până în data de 9 mai 2012, expoziţia de pictură intiulată „Borders,” semnată de o tânără artistă – Ugron Réka. Ugron Réka extrage instantanee din realitatea în care trăim, trasând o graniţă între lumea copilăriei şi cea a adulţilor, cu scopul de a face introspecţii vizuale ce ne vorbesc despre limite, libertate şi conformism. Lucrările ei au atitudine critică, uneori de iritare, căutând să dea un răspuns problemelor cu care se confruntă diverse generaţii în relaţia cu mediul pe care îl oferă o societate în care acestea se regăsesc din ce în ce mai puţin.
Citiţi şi Ugron Réka – Borders

Ugron Réka Ibolya este născută pe 16 martie 1981, la Miercurea Ciuc, Harghita. A absolvit Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte Plastice, secţia pictură în 2004 şi are un Master în pictură obţinut în 2009. A participat la mai multe expoziţii de grup în ţară şi în strănătate şi are trei expoziţii personale: „Vernissage”, Galeria D’Ancona Budis, Bucureşti, 2011, „Plastic People”, Galeria Calina, Timişoara, 2009 şi „Borders”, Galeria Pygmalion, Timişoara, 2012.

„Decorul s-a schimbat, dar nu şi mentalitatea oamenilor”

Grigore Roibu: Sunteţi o artistă care aparţine unei generaţii aflată încă în perioada formării, o generaţie care se confruntă cu o societate mereu în schimbare, dominată de accesul la informaţia rapidă şi continuă. Ce vă inspiră în alegerea acestor teme care extrag din realitate imagini, parcă, sub forma unor instantanee?

Ugron Réka: Pentru mine, lumea înconjurătoare deloc convenabilă, iritabilă, neadaptabilă este ofertă pentru lumea creaţiei. S-a dus vremea alegerii de subiecte uzuale pentru un public inofensiv şi docil (realitate pozitivă pentru realitate tot pozitivă).
Ca tânar artist mă simt dator să dau răspunsuri unor probleme presante ale mediului înconjurător, cu care se confruntă această generaţie. Prezint în cursul elaborării mesajelor proprii şi o serie de reflexe mimetice, îndreptate asupra unei anumite zone a realităţii.

– Temele pe care le abordaţi în pictură necesită o documentare amănunţită?

– Nu neapărat, lucrez spontan. Încerc să evit explicitul şi las privitorului sarcina să exploreze misterul câmpului vizual.

– Subiectele abordate de mulţi tineri artişti au legătură cu contextul social şi politic sau pot exista în sine, fără a fi influenţate de realitatea exterioară. Cum vedeţi această relaţie cu realitatea economică şi politică din România şi ce se ascunde în spatele aceastei atitudini de abordare aproape copilărească a desenului ?

– Prima expoziţie personală, „Plastic People”, realizată în 2009 la galeria Calina, a fost protest-art prin critica adusă culturii de masă, a dumping-ului, prin punerea sub semnul întrebării a dificultăţilor lumii. În 2011, la Bucureşti, cercul se restrânge: prin expoziţia „Vernissage” am luat în colimator anturajul apropiat. În seria „Borders”, cercul se răstrânge şi critica aspră a lumii înconjurătoare este înlocuită de o voce resemnată. Copilul, sub influenţa experienţei de viaţă, îşi pierde treptat legătura specială cu spiritualitatea şi se conformează unei lumi ce aparţine adulţilor, opusă lui. Lucrările exprimă tocmai ameninţarea acestei renunţări. În aceste naraţiuni vizuale, nu învinge micul Prinţ, ci Împăratul cel Rău al cărui imperiu înghite totul.

– Oamenii, din comoditate sau frică, nu vor să vadă problemele lor sau ale societăţii în care trăiesc. Cu greu fac paşi spre tranformare, dacă nu sunt motivaţi sau nu-i forţează viaţa. Reuşeşte arta în zilele noastre să aibă acest rol de catalizator?

– Foarte puţin. Nu există public pentru expoziţii, cea mai mare problemă cu care ne confruntăm, în general, este lipsa educaţiei vizuale a oamenilor. De vină este tot sistemul în care trăim. În Occident copiii se familiarizează din clasele primare cu arta. Au programe speciale, sunt duşi de către dascăli în galerii, muzee. Nu poţi avea pretenţia ca un om să intre într-o galerie de artă dacă nu a avut nici o tangenţă cu arta până atunci.

– Puteţi enumera câteva repere care consideraţi că nu pot lipsi din felul dvs. de a picta, din universul pe care îl propuneţi privitorului. Mai există azi reguli de urmat pentru un artist? Puteţi schiţa câteva dintre acestea.

– Fotografia şi computerul sunt două „unelte” de care nu mă pot lipsi. Fiecare lucrare e un univers nou, chiar dacă lucrez la o serie cu acelaşi concept. Aceste picturi sunt un fel de puzzle-uri. Iau fotografia originală, şterg elementele inutile, adaug unele noi, până când ajung la o compoziţie limpede.

– Care au fost cele mai importante proiecte şi realizări de care sunteţi cu adevărat mândră în ultimii ani?

– Până acum am reuşit să realizez trei expoziţii personale, şi am avut şansa să particip la două târguri internaţionale de artă contemporană în Franţa şi în Ungaria. În Franţa am fost reprezentată de către galeria D’Ancona Budis din Bucureşti şi în Ungaria de către Galeria Calina din Timişoara.

– Cum se împacă profesia de artist plastic cu cea de galerist?

– Pot să afirm că foarte bine. Contactul cu arta şi cu artiştii mă ambiţionează, îmi deschide noi orizonturi spre creaţie. Când am început să lucrez ca galerist, m-am reapucat şi de pictură.

– Cum se raportează artiştii din România la piaţa internaţională de artă?

– Avem foarte mulţi tineri talentaţi în România. Unii reuşesc să se afirme şi pe plan internaţional. Drumul este foarte greu şi lung. Trebuie multă muncă, perseverenţă, un bun manager şi, nu în ultimul rând, mult noroc.

– Ştim cu toţii care este este situaţia unui tânăr artist pe piaţa românească. Ce ar trebui să se schimbe pentru a le oferi mai multe oportunităţi?

– În ţările socialiste arta a stagnat din cauza ideologiilor impuse de către sistem, după revoluţie în ordinea culturală cenzura politica a dispărut. Totuşi este foarte greu să vorbim despre o libertate totală, fiindcă, decorul s-a schimbat, dar nu şi mentalitatea oamenilor. Este nevoie de mult timp până arta o să-şi recâştige locul bine meritat în societatea contemporană românească. După parerea mea, ar trebui să avem mai multă încredere în capacităţile noastre şi să nu mai copiem arta occidentală.

– Ce proiecte de viitor aveţi?

– Deocamdată încerc să mă concentrez la o serie nouă de lucrări, cu un subiect diferit de cele abordate până acum, dar tot cu o tentă socială. Aş dori să mă prezint cu această serie nouă în străinătate.

-Vă mulţumesc şi vă urez succes în continuare.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)